Când cei care sunau din trâmbițe și cântăreții au devenit un singur glas, lăudându-l și mulțumindu-i lui Dumnezeu, și-au înălțat sunetul trâmbițelor, al cimbalelor și al tuturor instrumentelor muzicale și l-au lăudat pe Dumnezeu – căci este bun și veșnică este îndurarea lui –, atunci un nor a umplut templul Domnului.
Am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul apelor multe, ca glasul Celui Atotputernic: când mergeau, era ca zgomotul unei mulțimi, ca zarva unei tabere; când stăteau, își lăsau aripile jos.
pragurile, ferestrele cu zăbrele, pilaștrii de jur împrejur, câte trei în fața pragului, erau căptușite cu lemn de jur împrejur, de la pământ până la ferestre; și ferestrele erau acoperite.
L-am văzut pe Domnul stând pe altar. Și a zis: „Lovește capitelul, să se cutremure stâlpii și să fie sfărâmați peste capul tuturor! Iar după ei, îi voi ucide cu sabia: nu va fi nimeni dintre ei care să fugă și niciunul nu va scăpa dintre ei.
Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer și a fost văzut chivotul alianței lui în templul său. Apoi au fost fulgere, zgomote, tunete, cutremur și grindină mare.
Și s-a umplut templul de fum din gloria lui și din puterea lui și nimeni nu a putut să intre în templu până când se vor sfârși cele șapte plăgi ale celor șapte îngeri.