Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 9:9 - Biblia în versuri 2014

9 Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Saltă de veselie, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine, drept și învingător, smerit și călare pe un măgar, alături de un măgăruș, mânzul unei măgărițe.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 „Fiica Sionului, sari de veselie! Fiica Ierusalimului, strigă de bucurie! Privește: Regele tău vine la tine ca unul care este corect, învingător, modest, călărind un măgar. Vine pe un măgăruș – pe puiul unei măgărițe!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Veselește-te mult, fiică a Siónului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalímului! Iată, regele tău vine la tine: el este drept și mântuit, umil și călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgărițe.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Bucură‐te foarte mult, fiică a Sionului, și veselește‐te, fiică a Ierusalimului. Iată, împăratul tău vine la tine, drept și având mântuire: smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, fiu de măgăriță.

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 9:9
43 Mawu Ofanana  

Atuncea, preotul Țadoc, Natan – cel care e proroc – Și cu Benaia – cu cel care, Pe Iehoiada, tată-l are – Către Ghihon s-au îndreptat. Pe Solomon, ei l-au luat Și-apoi – așa precum a spus David – pe-al său catâr l-au pus. La drum, ei fost-au însoțiți De oștile de Cheretiți, Precum și de acelea care, Neamul de Peletiți le are.


Vreau să se bucure, de El, Toți oamenii din Israel, Căci Domnul e Acela care, Viață le-a dat, la fiecare. Fiii Sionului să fie Plini – tot mereu – de bucurie! Se veselească, ne-ncetat, Pentru că au un Împărat!


„Iată dar, ce făcut-am Eu: Totuși am uns un Împărat – Chiar în Sion – muntele Meu.” Unsul, astfel, a cuvântat:


Iată cuvinte minunate Ce sunt de farmec încărcate. În inimă îmi clocotesc, Făcându-mă ca să vorbesc: „Lucrarea mea s-a înălțat Spre laudă, pentru-mpărat!” Ca pana unui scriitor – Deprins cu jocul vorbelor – Ce iscusință a vădit, Să-mi fie limba, negreșit!


Tu, ceea care te vădești Că în Sion te-adăpostești, Strigă – cu multă bucurie – Și plină fii, de veselie Căci mare e în tine – iată – Acela care Se arată Precum că e Sfântul pe care Poporul Israel Îl are.”


Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie. În miazăzi ea se arată, Spre dobitoace, îndreptată: Printr-un ținut ce-i strâmtorat Și în necazuri înglodat – Pe unde leul viața-și ține, De unde doar leoaica vine, Cu șarpele cel zburător Și cu năpârca-n urma lor – Au să își ducă bogăția, Precum și toată visteria, Pe spatele măgarilor Și pe cel al cămilelor, La un popor cari, ne-ndoios, N-o să le fie de folos.


Domnul ne e Judecătorul. Domnul ne e Legiuitorul. Domnul ne este Împărat Și mântuire El ne-a dat!


Urcă pe vârful muntelui, Ca să vestești Sionului, Vestea cea bună. Strigă tare Să răspândești vestea, cea mare, Pân’ la Ierusalim. N-ai teamă, Ci strigă dar, de bună seamă, Să se audă-n fiecare Dintre cetățile pe care Le are Iuda-n țara lui. Spune așa, poporului: „Iată-L pe Cel care, mereu, Este al vostru Dumnezeu!


Doar Eu sunt Domnul, tot mereu! Mântuitor, sunt numai Eu!


Căci îți sunt Domn și Dumnezeu! Mântuitor, îți sunt tot Eu, Pentru că doar Eu sunt Acel Cari îi e Sfânt lui Israel! Egiptul, cât este de mare, Îl dau preț de răscumpărare În schimbul tău. De-asemenea, Saba și Etiopia Preț de răscumpărare sânt În locul tău, pe-acest pământ.


Vorbiți cu oamenii acei. Aduceți-i dar, și pe ei Încoace, să se sfătuiască, Unii cu alții să vorbească. Cine e Cel ce-a prorocit Și aste lucruri le-a vestit De la-nceput, mai dinainte, Ca voi – toți – să luați aminte? Dar oare nu vi le-am spus Eu, Care sunt Domnul? Dumnezeu, Un altul, în afara Mea, Nu se mai află nimenea! Drept și mântuitor, sunt Eu, Căci nu mai e alt Dumnezeu.


Frumoase sunt, pe munți, în zare, Picioarele acelui care Vești bune-aduce și grăbește Pentru că pacea o vestește. Frumoase sunt, în depărtare, Picioarele acelui care Aduce, peste-ntreaga fire, Vești bune, despre mântuire! Către Sion, el se grăbește Și-n felu-acesta îi vorbește: „Al vostru Domn și Dumnezeu Împărățește, tot mereu!”


Căci Cel Prea-Nalt – cari locuiește În veșnicii și se vădește Că al Său Nume este sfânt, Mereu – a spus acest cuvânt: „În locuri ‘nalte, Mă găsesc Și în sfințenie locuiesc. Dar sunt cu cel ce e zdrobit, Cu omul care e smerit, Căci cercetez inimi zdrobite Și-nviorez duhuri smerite.


Iată ceea ce a vestit Domnul, atunci când a vorbit S-audă tot pământul Lui: „Spuneți fiicei Sionului: „Iată, al tău Mântuitor Vine purtat pe-aripi de nor. Iată, cu El se află plata Și-n fața Lui merge răsplata.


Ci el îl va sluji, mereu, Pe al său Domn și Dumnezeu, Precum și pe-al lui împărat – Pe cel ce, David, s-a chemat – Pe care iar am să-l ridic.


De foc ai să fii ars apoi, Iar al tău sânge, în șuvoi, Mijlocul țări-o să-l stropească. Ei n-au să își mai amintească De tine-apoi, căci – negreșit – Eu, Domnul, sunt Cel ce-a vorbit.”


Milă, în schimb, Eu voi avea, De Iuda și de casa lui, Iar prin puterea Domnului – Acela care, tot mereu, E al lui Iuda Dumnezeu – Le voi aduce izbăvire. Însă această mântuire, Nu le-o voi da prin arc apoi, Prin sabie sau prin război; Și nici prin cai n-o vor avea, Sau călăreți, de-asemenea.”


La tine, cel ce te vădești Precum că turn al turmei ești – Și totodată deal pe care Fiica Sionului îl are – Vine acea orânduire Care e vechea stăpânire, Împărăția fiicei lui, Cea a Ierusalimului.”


Și tu, Efrata – Betleeme – Află că n-ai de ce te teme, Deși e mică-a ta cetate, Printre cetățile aflate În a lui Iuda țară, cari Se dovedesc cu mult mai mari, Iar pe al lui Iuda pământ, De frunte, toate-acestea sânt! Din tine, va ieși Acel Care, stăpân, în Israel, Se va vădi. Obârșia, În vremi străvechi, și-o va avea, Urcând până în veșnicie.


Fiica Sionului să vie, Să chiuie de bucurie, Căci în al ei mijloc voiesc – De-acuma – Eu să locuiesc!”


Un fiu, Maria o să nască – Iisus, are să Îl numească. El Își va mântui poporul, Căci El este Mântuitorul!”


Haideți! Luați toți, jugul Meu Și-asemeni Mie fiți, căci Eu Sunt blând, cu inima smerită. La Mine poate fi găsită Odihna-atât de necesară Pentru sufletul vost’. Ușoară


Că, de curând, vi s-a născut Un Împărat. Noi I-am văzut Steaua, lucind în Răsărit. Și iată-ne că am venit Să ne-nchinăm în fața Lui – În fața Împăratului Iudeilor. Deci, vrem să știm, Unde putem să Îl găsim!”


În fața Domnului Iisus Și, hainele, și-au așezat, Pe el. Iisus l-a-ncălecat,


A început de-a povestit, De prin Scripturi, și-a tălmăcit – Chiar de la Moise începând Și până la proroci mergând – Tot ce se referea la El.


Uimit, a zis Natanael: „O, Rabi! Văd prea bine eu, Că ești Fiul lui Dumnezeu – Al lui Israel Împărat!”


„Să-L răstignești!”– strigară ei. „Voi vreți, pe-al vostru Împărat, Să-L răstignesc?” – zise Pilat.


Treizeci de fii, cât a trăit. Aceștia toți au călărit Treizeci de mânji puternici, mari, Mânji care fost-au de măgari. Toți fiii lui stăpâni erau, Căci treizeci de cetăți aveau, Și-ntreg șirul cetăților Poartă și azi, numele lor. Cetățile acestea toate, În Galaad, sunt așezate.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa