Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 9:8 - Biblia în versuri 2014

8 Voi sta, în timpurile-acele, Numai în jurul Casei Mele, S-o apăr contra tuturor, Contra oștirii și-a celor Care se duc și vin, mereu. Atunci, de strajă voi fi Eu. Am să privesc cu ochii Mei Și n-am să-ngădui, peste ei, Să vină cel ce asuprește.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Îmi voi așeza tabăra în jurul Casei Mele, ca s-o apăr de invadatori, și niciodată nu va mai trece asupritorul peste ei, fiindcă acum Eu Însumi veghez cu ochii Mei.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Îmi voi stabili tabăra în jurul casei Mele, ca să o apăr de invadatori; și niciodată ei nu vor mai trece peste oamenii acestui popor – pentru că acum Eu personal o supraveghez cu ochii Mei!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Eu îmi voi așeza tabăra lângă casa mea ca un străjer pentru cel care trece și se întoarce. Nu va mai trece pe la ei cel care oprimă, pentru că voi privi cu ochii mei.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Voi tăbărî în jurul Casei Mele, ca s-o apăr împotriva unei oștiri, împotriva celor ce se duc și vin, și nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Și voi tăbărî în jurul casei mele, împotriva oștii, ca nimeni să nu treacă sau să se întoarcă: și asupritorul nu va mai trece peste ei; căci acum am văzut cu ochii mei.

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 9:8
39 Mawu Ofanana  

Poate că la necazul meu, O să privească Dumnezeu, Și se va îndura de mine, Încât are să-mi facă bine, Chiar dacă blestemat mereu, De acest om, astăzi, sunt eu.”


Cetatea e în grija Mea. Eu sunt Cel care-o izbăvesc. Din a Mea pricină-o păzesc, Și pentru David – robul Meu – Cari lângă Mine-a stat, mereu.”


Când era-n Iuda Iosia, Neco peste Egipt domnea Ca Faraon. El a purtat Război, la râul Eufrat, Cu împăratul cel pe care Asiria în frunte-l are. Iosia-ngrabă a pornit Și la Meghido a ieșit În calea Faraonului. Când l-a văzut în fața lui, Neco pe el a tăbărât Cu oastea și l-a omorât.


Pe vremea lui, se potrivea Că Nebucadențar domnea, La Babilon, ca împărat. El, la război, s-a ridicat, Contra lui Ioiachim – cel care Era, în Iuda, cel mai mare – Și l-a învins pe împărat; Iar Ioiachim s-a arătat – Timp de trei ani – de-ai fi supus, Făcând mereu, tot ce i-a spus. După trei ani, s-a răzvrătit,


Apoi, îngerul Domnului Va tăbărî lângă cel care Teamă față de Domnul are Și din primejdii – ne-ncetat – Acela are-a fi scăpat.


Dreptate faci celor pe care, Nenorociți, poporu-i are, Iar fiilor săracului Le dai scăparea Domnului, Căci îl zdrobești pe-asupritor.


Domnul a zis: „Eu am văzut Chinul, prin care a trecut Poporul Meu, care-i robit La Egipteni, și-am auzit Și strigătul poporului. Deci Eu cunosc durerea lui.


Iată că strigătele lor – Ale Israeliților – Până la Mine s-au suit Și am văzut cum, chinuit, Este-n Egipt, poporul Meu.


De spaimă, nu vei fi lovit Sau de vreo altă năvălire A celor care-s răi din fire,


Atunci – în ziua ‘ceea – are Ca să se cânte o cântare, Pe plaiurile minunate Aflate-n Iuda: „O cetate Avem, acuma” – au să spună Cuvintele ce-au să se pună În acel cântec. „Ea e tare, Iar Dumnezeul nostru are Ca mântuire să ne dea. Zid de-apărare, ne e ea.


După cum păsările-ntind Aripile și își cuprind Puii și-i țin sub umbra lor, La fel, Domnul oștirilor Peste Ierusalim Se-apleacă, Bine voind ca să îi facă. Îl cruță, îi dă izbăvire Și îi aduce mântuire.”


Pe muntele Sionului, După dorința Domnului, Un nor de fum va fi lăsat – Ziua – și-apoi pe înserat, Va fi un foc strălucitor, Luminând bezna nopților. Da, peste toate, slava are Să fie-atunci, un loc în care, Un adăpost va fi aflat.


„Sionule, trezește-te Și-apoi împodobește-te! Cetate sfântă, minunată – Ce ești Ierusalim chemată – Ia-ți haina cea strălucitoare Și straiul cel de sărbătoare! Căci nici un om ce-i necurat Sau nu e împrejur tăiat, În tine, nu va mai putea – De-acum – să intre și să stea.


Dar nu cu grabă, nu fugiți! Căci Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are Vă va tăia calea și, iată, În fața voastră Se arată.”


În vremea ‘ceea, întărirea Are a-ți fi neprihănirea. Să izgonești neliniștea Și spaimele de-asemenea, Căci de nimic, în acea vreme, Nu vei avea tu a te teme.


Nici vorbă nu o să mai fie, În țara ta, de silnicie. Nici pustiire, nici prăpăd – La tine – nu o să mai văd. Căci nu va mai fi nici un rău, Atuncea, în ținutul tău. Drept „Mântuire”, Eu numesc Zidul cu cari te-mprejmuiesc, Iar a ta poartă minunată, Drept „Laudă” va fi chemată.


Ei vor veni, cu bucurie Și chiote de veselie, Pe muntele Sionului. Vor alerga pe culmea lui, La bunătățile pe care Domnul le dă, la fiecare: La grâu, la untdelemn, la oi, La mustul dulce și la boi. Ale lor suflete se-arată Ca și grădina cea udată. Nimic nu o să le lipsească Și astfel n-au să mai tânjească.


Iată cuvântul cel de sus Care de Domnul a fost spus, Prin Ieremia, să vestească Vremea când o să năvălească, Peste-al Egiptului hotar, Oastea lui Nebucadențar, Cel care este așezat În Babilon ca împărat:


Spre țara Egiptenilor Și împotriva oștilor Lui Neco, cel care, pe tron, Era-n Egipt drept Faraon Și oștile și-a așezat La Carchemiș, la Eufrat; Iar Nebucadențar, cel care, Era în Babilon mai mare, L-a-nvins, când Ioiachim făcea Ani patru de când stăpânea În Iuda ca și împărat, Căci la domnie l-a urmat Pe tatăl său cari se numea – Precum se știe – Iosia.


N-am să-Mi ascund Fața de ei, Căci peste oamenii acei, Eu am să torn din Duhul Meu” – Spusese Domnul Dumnezeu.


În țara lor am să-i sădesc Și n-am să mai îngăduiesc Să fie smulși din țara dată În stăpânirea lor, odată. Așa a zis Cel cari, mereu, Îți este Domn și Dumnezeu!”


În acea zi – fără-ndoială – Lovesc caii cu amețeală, Iar cu turbare îi lovesc Pe cei care îi călăresc. Peste-a lui Iuda casă, Eu, Deschiși, Îmi țin ochii, mereu, Și-arunc orbire cailor Popoarelor neamurilor.


Când acea zi o să sosească, Domnul are să-i ocrotească Pe-aceia care se vădesc Că la Ierusalim trăiesc. Tare, cel slab o să se ție, Căci precum David o să fie. Casa pe cari David o are, Ca Dumnezeu va fi de tare, Ca Îngerul Domnului lor, Șezând în fața tuturor.


Cei cari atuncea se vădesc Că în Ierusalim trăiesc Nu vor mai auzi blesteme Și de nimic nu se vor teme, Pentru că pace o să fie Și liniște, pentru vecie.


Din gură, sângele-i voi scoate Și urâciunile lui toate Cari între dinți i se găsesc Și idolești se dovedesc, Pentru a fi și el, din viță, Numai o simplă rămășiță Pentru Acel care, mereu, Este al nostru Dumnezeu; Să fie precum se arată O căpetenie aflată În Iuda, iar Ecronul poate, Ca Iebusiții să arate.


Ascultă-Mă: am văzut Eu, Cum suferă poporul Meu, Azi, în Egipt. I-am auzit Și gemetele, și-am venit, Acuma, să îl izbăvesc. Du-te-n Egipt, îți poruncesc!”


Ei au venit, atunci, îndată, Și iute fosta-nconjurată Tabăra sfinților, țintită Fiind cetatea prea iubită. Însă, din cer, foc a venit, Care, pe toți, i-a mistuit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa