Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 7:5 - Biblia în versuri 2014

5 „Du-te și spune la popor Și-asemenea preoților: „Când ați postit și ați plâns voi, În luna-a cincea, iar apoi În cea de-a șaptea – cum știut E că mereu voi ați făcut De șaptezeci de ani, prea bine – Oare postit-ați pentru Mine?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 „Vorbește întregului popor al țării și preoților astfel: «Când ați postit și ați jelit în lunile a cincea și a șaptea, în timpul acestor șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 „Vorbește întregului popor al țării și preoților; și spune-le: «Când ați postit și v-ați lamentat în lunile a cincea și a șaptea – în timpul acestor șaptezeci de ani – oare pentru Mine ați postit?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 „Spune întregului popor al țării și preoților: «Când ați postit și ați jelit în [lunile] a cincea și a șaptea în acești șaptezeci de ani, oare ați postit pentru mine?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 „Spune la tot poporul țării și preoților: ‘Când ați postit și ați plâns în luna a cincea și a șaptea în acești șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Vorbește către tot poporul țării și către preoți, zicând: Când ați postit și ați bocit în luna a cincea și în luna a șaptea în acești șaptezeci de ani, oare cu adevărat pentru mine, chiar pentru mine ați postit?

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 7:5
27 Mawu Ofanana  

Când au aflat vestea, pe dată, La el s-au dus aceia cari, Peste oștiri erau mai mari. Ghedalia – cari dregător Fusese pus peste popor De cel ce fost-a așezat În Babilon ca împărat – La Mițpa, a șezut. La el, S-au dus atuncea, Ismael – Acela care îl avea, Drept tată, pe Netania – Cu Iohanan – acela care, Pe Careah, părinte-l are. Fiul lui Tanhumet, numit Seraia, i-a mai însoțit. El, din Netofa, se trăgea. Mai merse și Iazania, Fiul lui Macatit. Cu ei, Au mers și oamenii acei Ce se aflau în slujba lor.


În luna-a șaptea, Ismael, Cu zece oameni după el, A mers pân’ la Ghedalia. Fecior al lui Netania Și Elișama, fost-a el. La Mițpa, merse Ismael Și l-a ucis pe dregător, Cu tot al său întreg popor, În care se aflau Iudei Și-o bună parte de Haldei.


Jertfe, din oi, n-a adus el. Arderi de tot n-am căpătat, Cu care cinste să-Mi fi dat. Dar Iacove, Eu – negreșit – Pe tine nu te-am chinuit Cu darurile-acelea care Se dovedeau pentru mâncare, Daruri pe care trebuia Să le aduci în fața Mea. Cu jertfe de tămâie-apoi, Eu nu v-am chinuit pe voi.


„Dar ce folos e că postim” – Zic ei – „sau că ne chinuim Al nostru suflet, ținând post? Vedem că n-are nici un rost, Căci nu vrei să ne vezi și-apoi, Știm că nu iei seama la noi.” Domnul a zis: „Eu văd ce rost Are mereu al vostru post. Iată, nu sunteți auziți, Pentru că-n ziua-n cari postiți Vă lăsați duși de-a voastră fire Și-i asupriți, cu bună știre, Pe simbriașii cei pe care În slujbă-i are fiecare.


Paragină și o pustie, Țara ajunge-va să fie, Iar neamurile-n ea aflate, În Babilon vor fi mutate Șapte decenii împlinite, Și-acolo fi-vor înrobite.


În urmă, Domnu-a cuvântat: „După ce se vor fi-ncheiat Cei șaptezeci de ani, să știți Precum că fi-veți izbăviți. Îi voi aduce înapoi Pe prinșii voștri de război, Așa cum am făgăduit.


A cincea lună se scurgea, Din an, și tocmai începea A zecea zi din lună dar. Atuncea, Nebucadențar, Nouăsprezece ani făcea De când în Babilon domnea. Nebuzardan era cel care, Peste străjeri, era mai mare, În slujba împăratului Cari este-al Babilonului.


În primul său an era el, Atuncea când eu, Daniel, Citind în cărți, am priceput Cât timp urmează-a fi trecut Peste cetatea ruinată, Care-i Ierusalim chemată. În ani, timpul acesta deci, Se număra la șaptezeci, Așa precum Domnul vestise, Prin Ieremia când vorbise.


Iată că strigătul nu vine Din inima lor, către Mine, Ci-n așternuturi doar, oftează Și se bocesc, mereu. Turbează, Căci numai grâu și must doresc Și-n contra Mea se răzvrătesc.


Îngerul Domnului a stat, Atent și-apoi, a cuvântat: „Domn al oștirii, până când Mai zăbovești și n-ai de gând, Să areți milă și-ndurare Cetăților din Iuda, oare, Și-apoi Ierusalimului Și-asemenea poporului, De ai lăsat a Ta mânie Ca șaptezeci de ani să vie, Asupra lor să bântuiască?”


S-au dus la Casa cea pe care Domnul oștirilor o are, Să-i vadă pe prorocii toți Și-asemenea și pe preoți, Ca să le pună o-ntrebare: „Mai trebuie să plângem, oare, Și-a cincea lună? Să cătăm Și-acum, mereu, să ne-nfrânăm, Așa după cum am făcut Și-n anii care au trecut?”


Cuvântul Celuia pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are, Din nou la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit:


Și când mâncați și beți apoi, Nu faceți asta pentru voi?


„Așa a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Postul pe cari îl țineați voi A patra lună, iar apoi Postul pe care l-ați avut A cincea lună, cel ținut În luna-a șaptea și cu cel Din luna-a zecea, tot la fel, Pentru-a lui Iuda casă are Să se prefacă-n sărbătoare. Acestea toate au să fie Zile de mare bucurie. Dar pacea, tot mereu, să știți – Și adevărul – să iubiți!”


Ale lor fapte sunt făcute, Numai pentru a fi văzute, De oameni. Hainele lor, toate, Au filacteriile late, Cu poale lungi și ciucuri mari.


„În vremea-n care voi postiți, Nu vreau să vă schimonosiți Fața, precum cei ce voiesc S-arete lumii că postesc, Căci ei, răsplata, și-au primit!


Tu, milostenie, când faci, Fă-o în liniște – deci taci; Nu trâmbița ce ai făcut, De lume, ca să fii știut. Așa fac doar fățarnicii – Ei și-au luat răsplata – ci


De-asemeni, când vă rugați Lui, Să nu fiți cum sunt cei fățarnici, Adică-n rugăciune harnici – În sinagogi și-n colț de stradă – Numai ca lumea să îi vadă; Vă spun că și-au luat răsplata.


Fie că beți sau că mâncați, Ori faceți altceva, dragi frați, Să faceți totul, tot mereu, Spre lauda lui Dumnezeu.


El a murit dar, pentru noi, Ca toți cei care se găsesc, Pe astă lume – și trăiesc – De-acum, să nu mai trebuiască, Doar pentru ei, ca să trăiască, Ci să trăiască, pentru El – Adică, doar pentru Acel Cari, pentru ei, S-a arătat Și a murit și-a înviat.


Orice veți face voi, mereu – Drept, pentru Domnul – să-ncercați, Să faceți dar – dragii mei frați – Să fie după placul Lui Nu după cel al omului,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa