3 S-au dus la Casa cea pe care Domnul oștirilor o are, Să-i vadă pe prorocii toți Și-asemenea și pe preoți, Ca să le pună o-ntrebare: „Mai trebuie să plângem, oare, Și-a cincea lună? Să cătăm Și-acum, mereu, să ne-nfrânăm, Așa după cum am făcut Și-n anii care au trecut?”
3 și să-i întrebe pe preoții din Casa Domnului Oștirilor și pe profeți: „Trebuie să plângem în luna a cincea și să ne consacrăm, așa cum am făcut atâția ani?“.
3 Ei intenționau și să îi consulte pe preoții din casa lui Iahve – Dumnezeul Armatelor – și pe profeți, întrebând: „Trebuie să plângem în a cincea lună și să postim la fel cum am făcut atâția ani?”
3 și să le spună preoților care erau în casa Domnului Sabaót și profeților: „Trebuie să plâng în luna a cincea și să mă abțin cum am făcut-o în acești ani?”.
3 și să întrebe pe preoții din Casa Domnului oștirilor și pe proroci: „Trebuie să plâng și în luna a cincea și să mă înfrânez, cum am făcut atâția ani?”
3 și să vorbească preoților care erau în casa Domnului oștirilor și prorocilor, zicând: Să plâng oare în luna a cincea, despărțindu‐mă cum am făcut de atâția ani?
Când lucrători-au început Și temelie i-au făcut Casei lui Dumnezeu, veniră Toți preoții. Ei se gătiră Cu straiele ce se cereau. De-asemeni, trâmbițe purtau. Leviții – fii cei pe care, Asaf, urmași, în lume-i are – Chimvalele și-au pregătit, Așa precum a rânduit David, când fost-a împărat, Și-n acest fel L-au lăudat Pe Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.
Piere-a poporului ființă, Căci lipsă e, de cunoștință. De cunoștință, ai uitat, De-aceea fi-vei lepădat, Iar preot, nu ai să-Mi mai fii. Pentru că n-ai vrut să te ții De Legile lui Dumnezeu, Pe-ai tăi copii, îi uit și Eu!
Toți preoții cari se vădesc Precum că Domnului slujesc, Să vină să se-așeze dar, Iar între tindă și altar Să plângă și să strige-apoi: „Doamne, îndură-Te de noi! Iar moștenirea Ta, din țară, N-o lăsa Doamne, de ocară! Nu lăsa Doamne-al Tău popor, Batjocură a tuturor! De ce, printre neamuri, cumva, Să se întrebe cineva: „Ce este cu acest popor? Unde e Dumnezeul lor?”
„Așa vorbește-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Du-te dar, până la preoți Și-n urmă să-i întrebi pe toți Asupra Legii. Fiecare Să îți răspundă la-ntrebare:
„Du-te și spune la popor Și-asemenea preoților: „Când ați postit și ați plâns voi, În luna-a cincea, iar apoi În cea de-a șaptea – cum știut E că mereu voi ați făcut De șaptezeci de ani, prea bine – Oare postit-ați pentru Mine?
„Așa a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Postul pe cari îl țineați voi A patra lună, iar apoi Postul pe care l-ați avut A cincea lună, cel ținut În luna-a șaptea și cu cel Din luna-a zecea, tot la fel, Pentru-a lui Iuda casă are Să se prefacă-n sărbătoare. Acestea toate au să fie Zile de mare bucurie. Dar pacea, tot mereu, să știți – Și adevărul – să iubiți!”
Iată că preotu-i cel care Știința-n paza lui o are. De-aceea, doar din a lui gură, Mereu, se-așteaptă-nvățătură, Căci el este un sol pe care Domnul oștirilor îl are.
Iisus a zis, despre ai Săi: „Se pot nuntașii văieta, Cât mirele, cu ei, va sta? Veni-vor, însă, zilele, Când fi-va luat mirele Și-atuncea, vor posti și ei.
Aminte dar, luați cu toți: De datoriile de soți, Nu vă lipsiți – fără-ndoială – Decât prin bună învoială, Când, postul, vreți să-l împliniți Și-n rugăciune, stăruiți. Apoi, să nu vă separați, Ci, iarăși, să vă-mpreunați, Ca nu cumva să reușească, Satana, să vă ispitească Din pricină că voi – din fire – Lipsiți sunteți, de stăpânire.
Pe Iacov, ei l-au învățat Poruncile cari, Tu le-ai dat. Legile toate-apoi – la fel – L-au învățat, pe Israel. Tămâie, ei Îți pun, în dar, Și-arderi de tot, pe-al Tău altar.