Zaharia 14:4 - Biblia în versuri 2014

⁴ Pe muntele Măslinului, Va sta piciorul Domnului În ziua ‘ceea, negreșit. Muntele e la răsărit, Privind din înălțimea lui Fața Ierusalimului. Muntele fi-va despicat. În două el va fi tăiat: O parte către răsărit, Iar alta către asfințit Și se va face-o vale mare. Jumate muntele-apoi are Spre miazănoapte-a se lăsa, Iar cealaltă parte a sa, Spre miazăzi va fi lăsată.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁴ În ziua aceea, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, în partea de est. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părți, de la est la vest, și se va forma o vale foarte mare. Jumătate din munte se va deplasa astfel înspre nord, iar cealaltă jumătate înspre sud.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁴ În acea zi, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor care este în fața Ierusalimului, în partea de Est. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părți, de la Est la Vest; și se va forma o foarte mare vale. Jumătate din munte se va deplasa astfel spre Nord, iar cealaltă jumătate spre Sud.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁴ Picioarele lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este lângă Ierusalím, spre est. Muntele Măslinilor se va despica de la jumătatea lui, de la răsărit spre apus. Și va fi o vale foarte mare: o jumătate de munte se va depărta spre nord și jumătate, spre sud.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁴ Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit și spre apus, și se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi.

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁴ Și picioarele sale vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este înaintea Ierusalimului spre răsărit. Și muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre răsărit și spre apus și va fi o vale foarte mare și jumătate din munte se va strămuta spre miazănoapte și jumătate din el spre miazăzi.

Zaharia 14:4 Mawu Ofanana

2 Samuel 15:30

David și-ntregul său popor, Urcă dealul Măslinilor. Cât timp, pe deal, ei au urcat, David a plâns neîncetat, Mergând desculț și necăjit, Ținându-și capul învelit. Oamenii săi, când l-au văzut, Să plângă-ndată-au început Și capul și-au acoperit.

Езекиел 11:23

Și slava Domnului, de-ndat’, De pe cetate s-a-nălțat Și-a mers pe muntele pe care Cetatea-n răsărit îl are.

Езекиел 38:20

Peștii care se află-n mare, Popoarele de zburătoare, Cu fiarele de pe pământ, Cu târâtoarele ce sânt Pe a lui față și la fel Cu oamenii aflați pe el, Vor tremura, mișcați de Mine. Nici munții nu se vor mai ține Pe temelie înălțați, Pentru că fi-vor răsturnați. De-acel cutremur, cădea-vor Și toți pereții stâncilor, Iar zidurile înălțate, În acea zi vor fi surpate.

Езекиел 43:2

Și iată că eu am zărit Slava Aceluia pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are, Cum vine dinspre răsărit Și al Său glas l-am auzit. Era ca vuietul pe care Îl face doar o apă mare. De slava Lui care venise, Întreg pământul strălucise.

Habacuc 3:6

Peste pământ, privirea-I zboară Și doar din ochi El îl măsoară. Popoarele pământului Tremură înaintea Lui. Sunt sfărâmați veșnicii munți, Iar ale dealurilor frunți Se pleacă-n fața Domnului. Cărările pașilor Lui, Veșnice-a fi se dovedesc.

Zaharia 14:10

Precum e șesul cel pe care Valea Iordanului îl are, Așa va fi țara, pornind Din Gheba, la Rimon sosind, În părțile cele aflate La miazăzi de-acea cetate Care-i Ierusalim chemată. Cetatea fi-va înălțată Și-n liniște învăluită, Din poarta care e numită Drept „a lui Beniamin” pornind, La poarta cea dintâi sosind, Până la poarta unghiului, Până în fața turnului Pe care l-a-nălțat acel Ce se chema Hananeel Și pân’ la teascurile care Cel ce e împărat le are.

Zaharia 14:7

Va fi o zi deosebită, De către Domnul rânduită. Nu va fi zi, dar – totodată – Nu va fi noapte-ntunecată. Dar când va fi vremea de seară, Se va vedea lumina, iară.

Zaharia 14:8

Când vremea ‘ceea o să fie, O să se vadă, apă vie, Cum din Ierusalim țâșnește, Căci din cetate izvorăște. Din astă apă, jumătate, Spre mările-n apus aflate, O să pornească – negreșit – În timp ce către răsărit, Spre mările acolo-aflate, Va curge altă jumătate. Așa are să fie-n vară Și tot la fel, în iarnă, iară.

Zaharia 4:7

„Dar cine ești tu, munte mare? Cine ești tu, să fii în stare Să stai în față la acel Care-i chemat Zorobabel? Iată dar, ceea ce-ți voi face: Într-un loc șes, te voi preface. Căci piatra cea mai însemnată, Pe Templu fi-va așezată, De el, în strigătele care Vor cere pentru ea-ndurare!”

Marcu 11:23

Când cineva e ne-ndoit În al său crez, și-a poruncit, Chiar muntelui – plin de credință – „În mare, fugi!”, cu neputință Este de-a nu fi ascultat! – Crezând, chiar muntele-i mutat. De-n inimă nu s-a-ndoit, A căpătat lucrul dorit.