Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 13:9 - Biblia în versuri 2014

9 Astă treime, la un loc O strâng și-o curățesc prin foc, Asemenea aurului, Precum și a argintului. Ea va chema Numele Meu Și-o să asculte ce spun Eu. Eu le voi zice, tuturor: „Acesta e al Meu popor!”, Iar ei vor zice, tot mereu, „Domnul ne este Dumnezeu!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Dar pe treimea aceasta o voi pune în foc și îi voi rafina așa cum se rafinează argintul, îi voi purifica așa cum se purifică aurul. Fiecare va chema Numele Meu, iar Eu îi voi răspunde. Eu voi zice: «Acesta este poporul Meu!» și fiecare va spune: «Domnul este Dumnezeul meu!».

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Dar pe această treime o voi pune în foc și o voi curăța cum se curăță argintul. O voi încerca așa cum se încearcă aurul. Ei vor striga (invocând ajutor) în numele Meu; iar Eu le voi răspunde. Eu voi zice: «Acesta este poporul Meu!» Și fiecare va spune: «Iahve este Dumnezeul meu!»”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Voi face să intre [această] treime în foc, îi voi lămuri cum se lămurește argintul și-i voi încerca așa cum se încearcă aurul. Ei vor chema numele meu, și eu le voi răspunde. Eu voi spune: „Acesta este poporul meu”, iar ei vor zice: „Domnul este Dumnezeul nostru”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc și o voi curăți cum se curățește argintul, o voi lămuri cum se lămurește aurul. Ei vor chema Numele Meu și îi voi asculta; Eu voi zice: ‘Acesta este poporul Meu!’ Și ei vor zice: ‘Domnul este Dumnezeul meu!’”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Și voi duce a treia parte în foc și o voi lămuri cum se lămurește argintul și o voi cerca așa cum se cearcă aurul. Ei vor chema numele meu și eu voi răspunde. Eu voi zice: Acesta este poporul meu. Și ei vor zice: Domnul este Dumnezeul meu.

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 13:9
54 Mawu Ofanana  

Pentru vecie – negreșit – Pe Israel l-ai întărit Și Dumnezeu – precum ai vrut – Pentru popor, Tu Te-ai făcut.


El știe calea ce-am urmat: Mă-ncerce! Voi ieși curat,


„Argintul din pământ se scoate – Și aurul la fel – și poate, Apoi, să fie curățat.


Ce fericire se arată, Mereu, pentru poporu-acel, Care are să stea astfel! Ferice de poporul care, Drept Domn, pe Dumnezeu Îl are!


Atunci, încredințat eu sânt, Că urc pân’ la altarul care, Al nostru Dumnezeu îl are, Căci Dumnezeu mi-e bucurie Și totodată veselie. Cu harfa, am să-I cânt mereu, Doar laude, lui Dumnezeu!


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Mă va striga, și-am să-i răspund! Voi fi cu el în strâmtorare! La al său glas, n-am să M-ascund, Ci îi voi da ajutorare. Din toate am să-l izbăvesc, Iar mila Mea o să-l ajungă! În veci, am să îl proslăvesc


Tava, argintul, limpezește; Cuptorul, aur, lămurește; Dar Cel ce-ncearcă, tot mereu Inima, este Dumnezeu.


„Iată că prea iubitul meu Al meu este și-a lui sunt eu. El, turmele, și le-a lăsat Doar printre crini, la pășunat.


Când ai să treci prin ape, Eu Voi fi cu tine, ne-ncetat, Și n-ai să te-neci niciodat’, Nici nu ai să te arzi deloc, Atunci când trece-vei prin foc, Iar flacăra nu se va prinde De tine și nu te aprinde.


Iată că Eu, încrezător, Te-am așezat într-un cuptor. Focul urgiei te-a-ncălzit, Însă argint nu te-am găsit.


Dacă vei face-n acest fel, Pe Domnul ai să-L chemi, iar El, De-ndată, „Iată-Mă!” va zice. De tine-atunci va fi ferice. Dacă alungi tot ce e rău Și orice jug din sânul tău, De nu spui vorbe de ocară, De te-nfrânezi să n-ajungi iară Cu degetu’, amenințând,


„Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: Așa precum deosebești Smochinele ce le zărești Și-n felu-acesta poți a spune, Care sunt rele sau sunt bune, Așa am să-i aleg apoi, Și Eu, pe prinșii de război, Ca să le dau a mea-ndurare. Pentru că Eu sunt Acel care Am dus din Iuda, ăst popor, În țările Haldeilor.


Voi o să fiți poporul Meu, Iar Eu vă voi fi Dumnezeu.”


În urmă, zis-a Domnul Sfânt: „Iată dar, noul legământ, Pe care-l fac cu Israel: „Voi pune Legea Mea, în el, Și o va ști al său popor, Căci scrisă-i ea-n inima lor. Ei toți vor fi poporul Meu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.


Popor al Meu vor fi mereu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.


„Mijlocul de fățărnicie Îți este locuință, ție. Fățarnici, ei se dovedesc Și, să Mă știe, nu voiesc.”


Ca să urmeze fiecare, Poruncile cele pe care, Din vremuri vechi le-am rânduit Și să păzească, negreșit, Legea pe care-am dat-o Eu Spre-a fi-mplinită tot mereu.


Acestea au să se-mplinească Și n-o să se mai rătăcească Casa ce-o are Israel, De la a Mea cale. Astfel, Nu o să se mai spurce ea, Cu relele ce le făcea. Ei Îmi vor fi popor al Meu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit!”


Dar am să îi deosebesc Pe cei care se dovedesc Drept îndărătnici, de acei Care sunt credincioși ai Mei. Îi scot de unde se aflau, Din țara-n cari străini erau, Dar nu-i voi duce înapoi, La Israel în țară-apoi. Și ști-veți că Eu am vorbit Și că sunt Domnul, negreșit.


Iată dar că în ăst fel, iară, Aveți să locuiți în țară, În țara care a fost dată Părinților voștri, odată. Voi o să fiți poporul Meu, Iar Eu vă voi fi Dumnezeu.


Deci astfel, locuința Mea, În al lor mijloc, o să stea. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.


Din rândul înțelepților – În acel timp – mulți cădea-vor Și astfel fi-vor încercați, Albiți apoi, și curățați, Până la vremea de sfârșit, Așa precum s-a stabilit.


Mulți au să fie curățiți, Albiți, precum și lămuriți. Cei răi, rău, au să săvârșească, Pentru că n-au să izbutească Să înțeleagă chiar nimic. Cei pricepuți, însă, îți zic, Înțelepciune vor avea Și să-nțeleagă, vor putea.


În acea zi a Domnului, Acela cari, Numele Lui, Are să-L cheme – negreșit – Acela fi-va mântuit.” Pe muntele Sionului, E mântuirea Domnului. În acel loc, noi o găsim, Aflată la Ierusalim – Așa după cum, negreșit, Chiar Domnul a făgăduit – Și printre cei rămași, pe care, El însuși, să îi cheme, are.


Mereu, voi fi, în al vost’ rând, Căci sunt al vostru Dumnezeu, Iar voi veți fi poporul Meu.


„Casa lui Iuda o-ntăresc Și-n urmă am să izbăvesc Și casele cele pe care, Pe-acest pământ, Iosif le are. De ei Mi-e milă, iar apoi Îi voi aduce înapoi Și-i fac precum au fost odat’, De parcă nu i-am lepădat. Eu am să îi ascult mereu, Căci le sunt Domn și Dumnezeu.


Atunci, asupra casei care David în stăpânire-o are, Și peste cei ce se vădesc Că în Ierusalim trăiesc, Duh de-ndurare Eu voi pune, Precum și duh de rugăciune. Își vor întoarce înapoi Ochii și vor privi apoi, Spre Cel pe care L-au străpuns, Spre Mine, pe cari M-au împuns. În urmă, Îl vor plânge dar, Cum cineva-și plânge amar, Pe fiul care l-a avut, Care-i era întâi născut.


Îl voi aduce înapoi Și la Ierusalim, apoi, Va locui poporul Meu Și Dumnezeu îi voi fi Eu. Îl voi conduce cu dreptate, În adevăr și bunătate.”


A Domnului. Atunci, cel care Cheamă Numele Domnului, Primi-va mântuirea Lui.”


Dar, am să fac, încă odat’, Un legământ, cu casa care, Poporul Israel o are. Legile Mele au să fie În mintea lor și le voi scrie, În inimile tuturor. În urmă, Dumnezeul lor, Eu am să fiu apoi, mereu, Iar ei vor fi poporul Meu.


Ferice-i zic celui ce poate Ca să învingă, întru toate, Ispita ce l-a pârjolit, Căci după ce va fi găsit Că este bun, el dobândește Cununa ce-o făgăduiește Al nostru Domn, necontenit, Pentru toți cei ce L-au iubit. Cununa vieții este ea, Iar Dumnezeu o să vi-o dea.


Deci prea iubiților mei frați, Vă rog ca să nu vă mirați Acum, de-această încercare, A focului acesta, care, În al vost’ mijloc, a venit, Căci el e felul potrivit, Ca fiecare-a fi-ncercat. Deci voi, ca de ceva ciudat, Să nu vă mai mirați, deloc, Când vă atinge acest foc.


Celor care au biruit, Aceste lucruri minunate, Drept moștenire le sunt date; Căci Dumnezeu le voi fi Eu, Iar ei vor fi poporul Meu.


Al treilea înger a venit Să sufle-n trâmbiță, grăbit. Când el din trâmbiță-a sunat, O mare stea s-a arătat, Arzând ca o făclie mare. Ea a căzut peste izvoare Și peste râuri, și-a lovit A treia parte, negreșit.


Steaua, „Pelin”, este chemată, Și ea a prefăcut îndată, Apele-n care a căzut, Doar în pelin. Eu am văzut, Că au pierit mulți oameni care Băut-au apele amare.


Din trâmbița ce o avea, Când îngerul al patrulea A răsunat, a fost lovit Soarele, cari s-a înnegrit Pe o treime-apoi, din el. Cu luna, s-a-ntâmplat la fel; Cu stelele, de-asemenea. Lumina zilei nu avea, Puterea de la început; Cu o treime, a scăzut, Iar noaptea și ea se arată Că este mai întunecată.


Când primul înger a sunat Din trâmbiță, s-a arătat O grindină înfricoșată, Cu foc și sânge-amestecată. Aceasta-ndată a căzut Peste pământ, și am văzut Că o treime din pământ Și din copacii care sânt Pe-ntinsul său, din iarba care, Pe ale lui câmpii, răsare, Arse au fost, atunci, pe loc, De către grindina de foc.


Al doilea înger a sunat Din trâmbiță, și-am observat Ceva, ca și un munte mare, De foc, că se aruncă-n mare. A treia parte – am văzut – Din apa ei, că s-a făcut Ca sângele și, negreșit,


Din astă pricină-au pierit – Din vietățile din mare – A treia parte, după care, Corăbiile-n larg aflate, De valuri, fost-au înecate. Cele care s-au scufundat, Tot o treime-au însemnat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa