Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 11:8 - Biblia în versuri 2014

8 Sunt trei păstori ce-au păstorit Turma, iar Eu i-am nimicit Doar într-o lună: nu puteam Să îi mai rabd; scârbit eram, De ei, și cum văzut-am bine, Și ei erau scârbiți de Mine.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Într-o lună m-am descotorosit de cei trei păstori. Sufletul meu nu i-a mai răbdat, iar sufletul lor se scârbise și el de mine.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Într-o lună am scăpat de cei trei păstori. Sufletul meu nu i-a mai suportat; dar nici sufletul lor nu mă agrea!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Am nimicit trei păstori într-o lună: mi-am pierdut răbdarea față de ei, pentru că sufletul lor s-a dezgustat de mine.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Am nimicit cu desăvârșire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul Meu nu-i mai răbda și se scârbise și sufletul lor de Mine.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Și într‐o lună am nimicit trei păstori; căci sufletul meu era chinuit cu ei și s‐a dezgustat și sufletul lor de mine.

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 11:8
25 Mawu Ofanana  

Pentru poporul Israel, Aprig vrăjmaș fusese el, Când Solomon a-mpărățit. Solomon fost-a dușmănit Și de Hadad, acela care Ajunsa-n Siria mai mare.


Atunci, pe-ntreg poporul Său, Domnul Se mânia-Se rău Și l-a urât. Apoi l-a dat


Nu poate. Lângă ochii Tăi, Nicicând nu vor putea a sta Nici cei nebuni și nici cei răi. Pe toți cei care săvârșesc Fărădelegi, Tu îi urăști;


Fiii lui Efraim erau Deprinși cu arcul, când luptau, Dar au dat dosul și-au fugit Când ziua luptei a venit,


Așa vorbește Domnul, Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel – Precum și Răscumpărător – Către Cel care, tuturor Celor puternici, Rob le este, Către Cel cari a prins de veste Că e urât și – negreșit – E, de popor, disprețuit: „Toți împărații au să vadă Lucrul acesta și-au să cadă Toți voievozii la pământ, Din pricina Celui Prea Sfânt, Care Se-arată – ne-ndoios – Întotdeauna, credincios, Din pricina celui pe care, Israelul, drept Sfânt, Îl are, Căci Domnu-i Cel ce Te-a ales, E-Acela care Te-a cules.”


Acuma, moștenirea Mea Ajunge-a fi asemenea Leului din pădure, care, În contra Mea, mugește tare. Când am văzut-o rea din fire, Urât-am a Mea moștenire.


Doamne, pentru al Tău Sfânt Nume, Să nu nesocotești, în lume, Jilțul domnesc, acel pe care Măreața Ta slavă îl are! Doamne, îndură-Te de noi! Nu ne uita Doamne și-apoi, Nu rupe legământul dat, Pe cari cu noi l-ai încheiat!


„De-aceea se vor fi chemat „Argint, de Domnul, lepădat.”


Să-i prind pe cei din Israel – Care de Mine au uitat Și care s-au îndepărtat Din pricina idolilor – Atunci, chiar în inima lor.


Ești fiica mamei tale, care, De toți copii ce îi are – Precum și de al ei bărbat – Ajuns-a de s-a dezgustat. Mama vă e de neam Hetit, Iar tatăl vostru-i Amorit.


Piere-a poporului ființă, Căci lipsă e, de cunoștință. De cunoștință, ai uitat, De-aceea fi-vei lepădat, Iar preot, nu ai să-Mi mai fii. Pentru că n-ai vrut să te ții De Legile lui Dumnezeu, Pe-ai tăi copii, îi uit și Eu!


Întreg poporul – negreșit – Necredincios s-a dovedit Față de Domnul. Au avut Copii, care li s-au născut Doar din curvie. Sunt sortiți – Cu-averi cu tot – a fi-nghițiți De-o lună nouă. Să luați


Întreaga răutate, iată, Chiar la Ghilgal e așezată. Scârbit sunt, de acest popor, Din pricina relelor lor. Tocmai de-aceea, Eu voiesc, Din Casa Mea, să-i izgonesc. Să îi iubesc Eu nu mai pot, Pentru că, după cum socot, Sunt îndărătnici toți cei cari Se dovedesc ai lui mai mari.


În al vost’ mijloc, tot mereu, Se va afla locașul Meu, Și n-am să vă urăsc, nicicând.


Toate-nălțimile apoi – Pe care jertfe-aduceți voi – Le nimicesc; stâlpi-nchinați Astrului zilei, dărâmați Ajunge-vor, din temelie, Iar peste voi are să vie – Din partea Mea – o cruntă soarte: Cu trupurile voastre, moarte, Peste-ai voști’ idoli, morți și goi, Eu, Domnul, am s-arunc apoi. Pentru păcatul vostru greu, Vă va urî sufletul Meu.


Când al lui Israel popor, În țările vrăjmașilor, Are să fie-mprăștiat, De Mine nu va fi uitat: Nu am să-l leapăd chiar de tot; Nu-l voi urî – căci Eu nu pot – Până-ntratât, încât să vreau Ca legământul care-l au Cu Mine – prin cuvântul Meu – Să îl desfac și-n urmă, Eu S-ajung să-i șterg de pe pământ, Căci Dumnezeul lor, Eu sânt.


Am un botez și, ne-apărat, Cu el, voi fi Eu, botezat. Și mult doresc să se-mplinească.


Dar, cetățenii îl urau Și, împărat, nu îl voiau; De-aceea, au trimis solie, Să-i spună: „Nu vrem ca să fie Omu acesta-nscăunat, Asupră-ne, ca împărat.”


„Urâți, atunci când o să fiți, De către lume, voi să știți Că Eu am fost – mai înainte – Urât, de ea. Să țineți minte:


Pe Mine-n schimb, Mă prigonește, Pentru că am mărturisit De răul ce l-a săvârșit.


Poporul Său, S-a mâniat; Pe-ai Săi copii, S-a supărat


Omul neprihănit trăiește Doar prin credința ce-o vădește; Dar dacă-n urmă, înapoi, Are să dea omul apoi, Sufletul Meu – în acest fel – Nu va găsi plăcere-n el”.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa