Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 11:6 - Biblia în versuri 2014

6 Față de cei ce locuiesc În țară, milă, nu nutresc. Pe oameni, pradă, i-au lăsat La alți-n mână, sau i-au dat Pe mâna împăratului, Să facă după voia lui. Ei, țara, doar o pustiesc Însă n-am să o izbăvesc Din mâna lor. M-am apucat

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 Căci nu-i voi mai cruța pe locuitorii țării“, zice Domnul, „ci iată, îl voi da pe fiecare om pe mâna semenului său și pe mâna regelui său. Ei vor devasta țara, iar Eu n-o voi elibera din mâna lor“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Iahve zice: Nu îi voi mai scăpa nici Eu pe locuitorii țării; ci să știți că voi face ca fiecare om să ajungă la discreția semenului lui și sclavul regelui lui! Ei vor devasta țara; iar Eu nu o voi salva din mâna lor.”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Căci nu-i voi mai cruța pe locuitorii țării – oracolul Domnului. Iată, eu voi face să fie găsit omul fiecare de mâna aproapelui său și de mâna regelui său! Ei vor distruge țara și nu-i voi salva din mâna lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Căci nu mai am milă de locuitorii țării”, zice Domnul, „ci, iată, dau pe oameni pe unii în mâinile altora și în mâinile împăratului lor; ei vor pustii țara și n-o vor izbăvi din mâinile lor.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Căci nu voi mai cruța pe locuitorii țării, zice Domnul. Și iată, voi da pe oameni, pe fiecare în mâna aproapelui său și în mâna împăratului său: și vor zdrumica țara, și nu‐i voi izbăvi din mâna lor.

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 11:6
37 Mawu Ofanana  

Seamă luați voi cari, mereu, Uitați de Domnul Dumnezeu, Ca nu cumva să vă sfâșii Și să vă șterg dintre cei vii, Căci n-o să fie nimenea, De-a vă scăpa din mâna Mea.


Când ramurile-i sunt uscate Rupte-s și focului sunt date. Femeile au să le-adune Și-apoi, pe foc, au a le pune. Acest popor a dovedit Că de pricepere-i lipsit. De-aceea, rău nu I-a părut, De el, Celui ce l-a făcut. De-aceea, nu i-a arătat Milă și nici nu l-a iertat.


Oameni-or fi asupritori; Se vor vădi răuvoitori, Căci apăsa-va fiecare Pe cel pe cari aproape-l are. Omul bătrân va fi lovit De către tânăr. Negreșit, Omul care e pus în cinste, Lovit e de cel fără minte, Cari se vădește de nimic.


Cu toții fi-vor adunați – De-a valma și-apoi sfărâmați. Fii și părinți – se va vedea – Aceeași soartă vor avea. Nu le voi da nici o cruțare, Căci nu am milă și-ndurare. În nici un fel nu Mă opresc, Până când nu îi nimicesc.”


Copiii și bătrânii sânt Culcați, în uliți, la pământ. Fecioarele, tinerii mei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți și au pierit, Căci i-ai ucis, când a venit Ziua mâniei Tale. Iată, I-ai junghiat pe toți, de-ndată, Căci milă nu ai arătat.


Robii ajuns-au ca să fie Stăpânii noștri, în robie Și nu e nimenea să poată, Din ale lor mâini, să ne scoată.


De-aceea, voi lucra și Eu, Doar cu urgie. Ochiul Meu, Loc pentru milă, în el, n-are Și n-au să capete-ndurare. Degeaba vor striga, mereu, Pentru că n-am să-i ascult Eu.”


De-aceea, ei nu vor avea Parte de îndurarea Mea. Nu voi avea milă de ei, Căci peste oamenii acei, Voi face ca să fi căzut Răul pe care l-au făcut.”


Ea zămisli încă o dată, Și astfel dobândi o fată. Domnul, atuncea, i-a vorbit, Lui Osea și i-a poruncit: „Fetei, un nume îi vei pune Și, „Lo-Ruhama”, îi vei spune. (Pentru că numele ce-l are Înseamnă „Cea fără-ndurare”.) Nu voi avea milă, defel, De casele lui Israel. N-am să le dau, iertarea Mea!


Acum, îi voi descoperi Rușinea și o vor zări Ibovnicii, căci nimenea N-o va scăpa din mâna Mea.


De-asemeni, acea rămășiță Care-i din a lui Iacov viță, Precum e leul printre fiare Se va vădi printre popoare, Sau ca un pui de leu apoi, Aflat în turmele de oi, Cari sfâșie fără cruțare Și calcă totul în picioare, Încât nimeni nu va putea, La altul, ajutor, să-i dea.


O să mănânci, dar vei vedea Că să te saturi nu-i putea, Iar foamea-n gheare te va ține, Căci ea va rămânea în tine. De ceea ce-ai să izbutești, De la vrăjmași să dobândești, Parte tu nu vei mai avea, Căci o s-o prade sabia.


Iar scaunele de domnie Înlăturate au să fie. Îi nimicesc pe cei aflați, Peste popoare, împărați. Răstorn carele de război Cu cei ce urcă-n ele-apoi. Caii și călăreții lor, Pe fețele câmpiilor, Am să-i trântesc. Ei vor cădea Și-i va ucide sabia, Căci se vor bate între ei, Pierind toți călăreți-acei.


Toiagu-al doilea Mi l-am frânt, Cari se chemase „Legământ”, Să rup frăția-n acest fel, Din Iuda și din Israel.


Aceia cari le-au cumpărat, Le taie și se dovedesc Că nici o vină nu simțesc. Cel ce le vinde-a cuvântat: „Să fie binecuvântat Domnul, căci după cum voiesc – Acuma – mă îmbogățesc!” Acei pe cari păstori îi are Turma de oi, nu au cruțare Față de turma oilor Încredințată-n mâna lor.


Atunci am zis: „Iată, socot Că să vă pasc, Eu nu mai pot. Să moară ce este sortit Pentru pieire, negreșit! După ce pier oile-acele, Să se mănânce între ele Cele ce vor mai rămânea!


În acea zi – fără-ndoială – Va arunca învălmășeală Domnul, în rândul tuturor Popoarelor neamurilor, Încât oștirile lor toate, Doar între ele se vor bate.


‘Naintea zilelor aceste, Nici o răsplată nu mai este Pentru ceea ce a muncit Omul sau vitele-au trudit. Nici oamenii care intrau, Precum nici cei care ieșeau, Parte de pace n-au avut, Pentru că – iată – am făcut Ca toți să fie dezbinați Și de vrăjmași înconjurați.


El, inima părinților, Va-ntoarce-o spre copiii lor, Iar pe copii îi face-apoi Să se întoarcă înapoi Spre-ai lor părinți de-asemenea, Pentru ca la venirea Mea, Țara să nu o pedepsesc Și cu blestem să o lovesc!”


Veni-va vremea când un frate, Pe altul, îl va da la moarte, Iar tatăl, pe copilul lui. Fiii-mpotriva tatălui Vor merge și-l vor omorî.


Când împăratul a aflat, Furia lui s-a revărsat: Cu oastea sa, el a venit, Pe-acei tâlhari i-a nimicit Și-a dărâmat lucrarea lor.


Sunt mulți cei care au să cadă. Multe vânzări au să se vadă – Căci se vor vinde între ei – Și nu puțini vor fi acei Cari ură au să vă nutrească.


„Să-L răstignești!”– strigară ei. „Voi vreți, pe-al vostru Împărat, Să-L răstignesc?” – zise Pilat.


Căci nu ne lasă să vorbim, La Neamuri, să le-mpărtășim Vestea prin care-ntreaga fire Primește-acuma, mântuire. Prin ceea ce au săvârșit, Ei, soarta, și-au pecetluit Și-acuma, îi apasă greu, Mânia, de la Dumnezeu.


Atunci, noi cum vom fi scăpat, Când arătăm doar nepăsare, Față de mântuirea care, După ce-ntâi a fost vestită De Domnul, e adeverită De cei care au auzit-o,


Că judecata se arată, Fără de milă, cu cel care N-a avut milă și-ndurare. Însă, prin mila dovedită, E judecata, biruită.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa