Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 10:5 - Biblia în versuri 2014

5 Asemenea vitejilor Care zdrobesc sub pașii lor Noroiu-n ulițe aflat, Vor fi cu toți, căci ne-ncetat, Domnul cu ei are să fie Și-i va-nsoți în bătălie. Toți călăreții încercați Au să rămână rușinați.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Ei vor fi ca vitejii care bătătoresc noroiul drumurilor în luptă. Ei se vor lupta, căci Domnul este cu ei, și îi vor face de rușine pe călăreți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Ei vor fi ca luptătorii remarcabili care bătătoresc noroiul străzilor în luptă! Se vor lupta – pentru că Iahve este cu ei; și îi vor face de rușine pe călăreți!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Vor fi ca vitejii care calcă noroiul de pe străzi în luptă. Ei vor lupta, pentru că Domnul este cu ei, și călăreții de pe cai vor fi făcuți de rușine.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Ei vor fi ca niște viteji care calcă în picioare noroiul de pe ulițe; în luptă, se vor lupta, pentru că Domnul va fi cu ei; iar călăreții vor fi acoperiți de rușine.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Și vor fi ca vitejii care calcă noroiul ulițelor în luptă; și se vor lupta, căci Domnul este cu ei: și călăreții pe cai vor fi rușinați.

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 10:5
40 Mawu Ofanana  

Eu îi pisez asemenea, Încât ajung ca pulberea. Calc peste toți dușmanii mei, Ca prin noroiul uliței.


Atunci, pământul s-a mișcat Și totul s-a cutremurat. Chiar și înaltul cerului Mișcat-a-n temelia lui, Pentru că El S-a mâniat Și fum, pe nări, a aruncat.


Iar Iehu, astfel, a vorbit: „Pe Izabela s-o luați Și jos, voiesc s-o aruncați!” Oameni-aceia au făcut Așa precum li s-a cerut: Pe Izabela au luat-o Și pe fereastră-au aruncat-o. Sângele-ndată i-a țâșnit Și cai și ziduri a stropit. Iehu s-a repezit, călare, Și a călcat-o în picioare.


Eu îi pisez atât de tare, Încât ajung ca praful care Este purtat pe-aripi de vânt. Îi calc sub tălpi, încât pământ Au să ajungă ei apoi, Ca și al uliței noroi.


Unii își pun nădejdea lor Doar în puterea carelor Și-a cailor ce-i stăpânesc, În care ei se bizuiesc. Dar noi nădăjduim mereu, În Numele lui Dumnezeu.


Scăparea unui împărat Nu e-n mulțimea oștilor; Scăpările vitejilor, De-a lor putere nu-s legate;


Cu Tine-n luptă, tăbărâm Peste vrăjmași și-i doborâm, Căci numai cu Numele Tău, Zdrobim potrivnicul cel rău.


Viteaz războinic, te arată Și-ncinge-ți sabia pe dată – Podoaba și cu slava ta.


Iată că Eu l-am slobozit Peste un neam nelegiuit. Peste-un popor l-am aruncat, Care – mereu – M-a mâniat, Să-l prade și să-l jefuiască, Să-l calce și să-l nimicească, Amestecând acel popor Cu glodul ulițelor lor.


Iată că mâna Domnului Șade asupra muntelui. Moabul, însă, e călcat, Precum un pai, neînsemnat, În bălegar a nimerit Și de picioare e zdrobit.


Vai, de cei care se pogor La Egipteni, vrând ajutor Și-și pun nădejdea-n cai și care Și-n călărimea lor cea tare, Dar nu privesc către Acel Cari Sfânt îi e lui Israel, Și nu Îl caută mereu, Pe-adevăratul Dumnezeu!


Pe-aceia care se certau Cu tine și te dușmăneau, Degeaba-i vei mai căuta, Căci nu se vor mai arăta. Pe cei care se războiesc Cu tine, am să-i nimicesc.


Din miazănoapte am sculat Pe cineva și l-am chemat; El vine de la răsărit. Numele Meu, necontenit, Îl cheamă el, călcând apoi Pe voievozi, ca pe noroi. Îi calcă în picioare dar, Cum calcă lutul un olar.


Strigați popoare, cât puteți, Căci e zadarnic! Dacă vreți, Să scoateți strigăt de război, Căci tot veți fi zdrobite-apoi! Mereu, aminte să luați Voi cei care departe stați! De luptă, să vă pregătiți Cu toți, căci tot veți fi zdrobiți!


Din miazănoapte – și-ai să fii De multe neamuri însoțit, Care, călări, vor fi venit, Alcătuind o oaste tare, Precum și o mulțime mare!


Arcașul – de asemenea – Să țină piept, nu va putea, Și nici cel iute de picioare Nu va avea nici o scăpare. Cu călărețul e la fel, Căci viața n-o să-și scape el.


De-asemeni, acea rămășiță Care-i din a lui Iacov viță, Precum e leul printre fiare Se va vădi printre popoare, Sau ca un pui de leu apoi, Aflat în turmele de oi, Cari sfâșie fără cruțare Și calcă totul în picioare, Încât nimeni nu va putea, La altul, ajutor, să-i dea.


Lucrul acesta, negreșit, Atuncea când va fi zărit, Pe cea care-i vrăjmașa mea, Rușinea-ndat’ o va umplea Și îmi va zice: „Unde-i oare, Al tău Domn? Unde e Cel care Îți este ție, Dumnezeu?” Încredințat mă aflu eu, Că împlinită-mi voi vedea Dorința mea, față de ea. Eu știu că-n acea vreme are A fi călcată în picioare, La fel precum este călcat Noroiu-n uliță aflat.


Iar scaunele de domnie Înlăturate au să fie. Îi nimicesc pe cei aflați, Peste popoare, împărați. Răstorn carele de război Cu cei ce urcă-n ele-apoi. Caii și călăreții lor, Pe fețele câmpiilor, Am să-i trântesc. Ei vor cădea Și-i va ucide sabia, Căci se vor bate între ei, Pierind toți călăreți-acei.


În acea zi – fără-ndoială – Lovesc caii cu amețeală, Iar cu turbare îi lovesc Pe cei care îi călăresc. Peste-a lui Iuda casă, Eu, Deschiși, Îmi țin ochii, mereu, Și-arunc orbire cailor Popoarelor neamurilor.


Când acea zi o să sosească, Domnul are să-i ocrotească Pe-aceia care se vădesc Că la Ierusalim trăiesc. Tare, cel slab o să se ție, Căci precum David o să fie. Casa pe cari David o are, Ca Dumnezeu va fi de tare, Ca Îngerul Domnului lor, Șezând în fața tuturor.


În acea zi – fără-ndoială – Va arunca învălmășeală Domnul, în rândul tuturor Popoarelor neamurilor, Încât oștirile lor toate, Doar între ele se vor bate.


Chiar Domnul Se va arăta, În acea zi și va lupta – Atunci – în fața tuturor Popoarelor neamurilor, Cum a luptat – precum se știe – În ziua cea de bătălie.


Arc am să-Mi fac din Iuda, iată, Iar Efraim Îmi e săgeată. Sioane, scol pe ai tăi fii, Căci la ai Greciei copii, În contră, am să-i pun să stea! Te fac precum e sabia Unui viteaz, biruitor!


Că toți trebuie învățați De a păzi ce-am poruncit, Și de-a-mplini ce-i de-mplinit. Să nu vă temeți în nevoi! În toate zilele-s cu voi: Acum, în anii care vin, Și până la sfârșit. Amin.”


Ispititorul, că-I slăbit, Grabnic s-a dus și I-a vorbit: „De ești Fiul lui Dumnezeu, Iată ce-ți voi propune eu: Să poruncești pietrelor – dacă În stare ești – pâini, să se facă!”


„Ce?”, le-a zis El, iar ei I-au spus: „A fost un om, numit Iisus, Din Nazaret; un proroc mare, În fapte și-n cuvinte tare, Atât în fața Domnului, Precum și a norodului.


Tocmai atunci, veni Apolo, La Efeseni. El se trăgea, De neam, din Alexandria. Cu al vorbirii dar, dotat Fusese el, și învățat Și tare fiind în Scripturi,


Moise, ușor, a învățat, Acolo-ntreaga-nțelepciune, Pe cari putut-a s-o adune Egiptul. El era om vrednic: În vorbe și-n fapte, puternic.


Ci ele-s arme întărite De Dumnezeu și pregătite, Mereu, să fie în măsură, Să surpe orice-ntăritură.


„Când, cu vrăjmașii voștri, voi Aveți ca să purtați război Și veți vedea mulți cai și care Și un popor cu mult mai mare Decât al vost’, să n-aveți teamă, Căci Dumnezeu – de bună seamă – Va fi cu voi, neîncetat, Căci Domnul v-a eliberat Din al Egiptului ținut.


Cu mine-a fost doar Domnul meu Care m-a întărit mereu, Încât, am propovăduit, Ceea ce trebuia vestit, Iar Neamurile, am văzut, Precum că, partea, au avut Din plin dar – prin a mea vorbire – De astă propovăduire. Astfel, din gura leului, M-a izbăvit puterea Lui.


Lupta cea bună, m-am luptat Și-am isprăvit de alergat, Căci eu, cu toată sârguința, Într-una, am păzit credința.


Nicicând, nu s-a mai pomenit Așa o zi – nici înainte Și nici apoi – să ia aminte Domnul, la glasul omului, Făcând după dorința lui. Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Pentru că Domnul S-a aflat, Atunci, cu Iosua, și El Luptase pentru Israel.


De către Iosua, luați, Au fost ai țării împărați – Precum și-ntreg ținutul lor – Pentru-al lui Israel popor. Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Pentru că Domnul a luptat, Atunci, alăturea de el, Pentru întregul Israel.


În urmă, mi s-a arătat Un alt înger, care a stat Apoi, în față-mi, în picioare. El era așezat în soare, Iar păsărilor ce-au zburat, Prin ceruri, astfel le-a strigat: „Veniți aici! Vă adunați Cu toate, să vă ospătați! Căci Dumnezeu, pe fiecare, Vă cheamă la ospățu-I mare!


Un slujitor a cuvântat: „Eu cred că omul căutat, Îmi este bine cunoscut. Știe să cânte. L-am văzut Că este tânăr și voinic. Este războinic. Ce să zic? Vorbește bine și frumos; La chip, el este arătos Și-apoi să știi că Dumnezeu Îl însoțește, tot mereu. El este fiul cel pe care, Isai – din Betleem – îl are.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa