7 Nu apucase să apună, Încă, a unsprezecea lună, Căci douăzeci și patru zile Trecut-au din ale ei file. A unsprezecea lună-aflată În an, „Șebat”, este chemată. Anul al doilea se vădea, De când Dariu împărățea. Cuvântul Domnului, de sus, Veni atuncea și S-a dus La Zaharia, la cel care, Pe Berechia, tată-l are Și-apoi pe Ido. Negreșit, La el, Cuvântul a venit, Pentru că se vădea proroc Al Domnului, în acel loc. Iată dar, ceea ce i-a spus Cuvântul Cel venit de sus:
7 În a douăzeci și patra zi a lunii a unsprezecea, luna șebat, în cel de-al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
7 În a douăzeci și patra zi din a unsprezecea lună, adică în luna Șebat, în al doilea an al guvernării lui Darius, Cuvântul lui Iahve a venit la profetul Zaharia – fiul lui Berechia care a fost fiul lui Ido. Zaharia a zis:
7 În ziua a douăzeci și patra a lunii a unsprezecea, adică luna Șébat, în anul al doilea al lui Dárius, cuvântul Domnului a fost către Zaharía, fiul lui Berechía, fiul lui Ído, profetul.
7 În a douăzeci și patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna Șebat, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
7 În ziua a douăzeci și patra a lunii a unsprezecea, care este luna Șebat, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, prorocul, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând:
Luna a opta se făcea Și-al doilea an se dovedea De când ajunse, la domnie, Dariu ca așezat să fie, Când – din înaltul cerului – Veni Cuvântul Domnului, La Zaharia, la cel care, Pe Berechia, tată-l are Și-apoi pe Ido, căci proroc Al Domnului, în acel loc, Se dovedise a fi el. Cuvântul zise-n acest fel:
Totuși, cuvintele rostite, Poruncile orânduite Pe care Eu le-am dăruit Prorocilor ce M-au slujit, Nu i-au atins pe-acei pe care, Al vost’ popor, părinți, îi are? Atunci, ei s-au întors ‘napoi Și-n acest fel au zis apoi: „Domnul oștirii ne-a făcut Precum a spus de la-nceput, Căci după fapte, numai, are A-i răsplăti la fiecare!”
„Noapte era, când m-am uitat Și iată că am observat Un călăreț. Un cal avea Și-acela roșu se vădea. Omul și calul său s-au dus Sub un umbrar, între mirți pus. În urma lor, alți cai veneau: Albi, murgi și roșii se vădeau.
Asupra voastră, va să vină Tot sângele nevinovat, Ce, pe pământ, a fost vărsat, De la acel neprihănit Care a fost Abel numit, Și pân’ acum, la Zaharia – Cari fiu îi e lui Barachia – Cel ce-ntre Templu și altar A fost ucis de voi, măcar Că el era nevinovat.