Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 1:19 - Biblia în versuri 2014

19 Atunci, spre Înger, m-am uitat Uimit și-apoi l-am întrebat: „Ce e cu coarnele acele? Ce vor ca să însemne ele?” El zise: „Aste coarne sânt Acelea cari, peste pământ, Pe Iuda l-au împrăștiat, Ierusalimul totodat’, Și au făcut, apoi, la fel, Și cu întregul Israel.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

19 L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: ‒ Ce sunt acestea? El mi-a răspuns: ‒ Acestea sunt coarnele care au împrăștiat Iuda, Israelul și Ierusalimul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

19 L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine, zicându-i: „Ce înseamnă acestea?” El mi-a răspuns: „Sunt coarnele care au dispersat (printre celelalte popoare) pe cei din teritoriul numit Iuda, pe cei numiți Israel și pe cei din Ierusalim.”

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

19 Am întrebat îngerul care vorbea cu mine: „Ce înseamnă coarnele acestea?” Și el mi-a zis: „Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel și Ierusalimul.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

19 Și am zis îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt acestea? Și mi‐a zis: Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel și Ierusalimul.

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 1:19
20 Mawu Ofanana  

Unul – zis Zedechia – care, Părinte, pe Chenana-l are, Coarne de fier și-a făurit Și-n acest fel a glăsuit: „Așa vorbește Domnul: „Iată, Cu aste coarne, o să-i bată Ahab, pe Sirieni apoi. Când va porni acest război, Cu ele, o să-i biruiască Și are să îi nimicească!”


Vrăjmașii pe care-i avea Iuda și de-asemenea Și Beniamin, au auzit Că robii care au venit, Din nou în țară se gătesc Și un alt Templu construiesc În cinstea Domnului pe care, Neamul lui Israel Îl are.


Atuncea, oamenii din țară Întreg poporul îl speriară, Împiedicându-l să pornească Și-o casă nouă să zidească.


Apoi, o vreme a venit, Când Artaxerxe a domnit. Atunci, o carte, către el, Au scris Bișlam, cu Tabeel, Cu Mitredat și cu toți cei Care în slujbe-au fost cu ei. Cartea pe care au trimis-o, În aramaică au scris-o.


Peste poporul adunat, Cari dincolo de Râu a stat, Era – pe-atunci – un dregător, Pus de-mpărat, stăpânitor. Acesta se chema Tatnai. Cu el erau Șetar-Boznai, Precum și cei ce se vădeau Că-n slujbă-i întovărășeau. Toți, la Ierusalim, plecară Și-n felu-acesta întrebară: „Dar cine v-a îngăduit Să v-apucați iar, de zidit Casa și zidurile care Cetatea-n jurul ei le are?


La cei făloși, eu am strigat: „Nu vă făliți!” Am cuvântat Și celor răi și-astfel le-am spus: „Nu vă mai țineți capul sus!


Capul, să nu vi-l ridicați Atât de sus! Când cuvântați, Din vorbele ce le rostiți, Trufași, să nu vă dovediți!


Frântă-i tăria cea pe care Țara Moabului o are, Iar al ei braț a fost zdrobit De către Domnul, negreșit.”


Atuncea, eu l-am auzit Pe omul cel înveșmântat În strai de in, care a stat, Deasupra apei râului. Către înaltul cerului, El, brațele, și-a ridicat Și-n urmă, omul a jurat Pe-Acela care Se vădește Precum că veșnic viețuiește, Că „timpurile arătate Vor fi trei vremi și jumătate Iar toate lucrurile-aceste – De care voi ați prins de veste – Se vor sfârși când, negreșit, Poprorul sfânt va fi zdrobit Și-a lui putere, nimicită.”


Atuncea, m-am apropiat De unul care s-a aflat În acel loc și i-am cerut Să-mi lămurească ce-am văzut. El, de îndată, mi-a vorbit Și visul mi l-a tălmăcit:


Iată, vă bucurați – vă zic – Numai de lucruri de nimic Și spuneți plini de încântare: „Nu prin tăria noastră, oare, Am dobândit puterea noi?”


Săgețile Ți le-ai zvârlit În capetele celor cari Se dovedesc a fi mai mari, Când peste mine năvălesc Ca și furtuna, căci voiesc Să mă alunge de pe glie Cu țipete de bucurie, De parcă l-ar fi înghițit Pe cel ce e nenorocit Și e-n al său culcuș aflat.


Îndată, eu mi-am ridicat Ochii în sus și m-am uitat. În clipa ‘ceea am văzut Cum patru coarne-au apărut!


Domnul, iar eu am întrebat: „Ce vor să facă-aceștia, oare?” El mi-a răspuns: „Ei sunt cei care Vin ca să sperie – negreșit – Coarnele ce l-au risipit Pe Iuda, de n-a cutezat Nimeni să mai fi ridicat Capul. Fierarii vor tăia Coarnele-acestea – vei vedea – Căci ele-s ale tuturor Popoarele neamurilor, Cari împotrivă doar, au stat, Țării lui Iuda, ne-ncetat, Să-i risipească pe acei Cari sunt locuitori ai ei.”


Atuncea întrebat-am eu: „Ce-nseamnă caii, domnul meu?” Îngerul care a vorbit Cu mine, mi-a mărturisit: „Iată, am să-ți destăinuiesc, Ce semn, caii închipuiesc!”


L-am întrebat pe omu-acel, „Unde te duci?” și-atuncea el Răspunse: „La Ierusalim, Să îl măsor, căci vrem să știm Care este a lui lățime Și-asemenea a lui lungime.”


Iată ce-a spus Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Căci după cum am căutat Să vă fac rău, când mâniat Am fost de-ai voști’ părinți mereu – Și-apoi de acest lucru Eu Nu M-am căit – astăzi vă spun


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa