Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Zaharia 1:17 - Biblia în versuri 2014

17 „Strigă și zi: „Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are, A spus: „Cetățile acele Care se-arată ale Mele, De belșug, parte, vor avea, Pentru că Eu voi mângâia Sionu-atunci și – se-nțelege – Ierusalimu-l voi alege.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

17 Vestește mai departe și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Cetățile Mele se vor revărsa din nou de belșug. Domnul va mângâia iarăși Sionul și va alege din nou Ierusalimul»“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 Anunță mai departe și spune că așa vorbește Iahve, Dumnezeul Armatelor: «Orașele Mele vor avea din nou alimente din abundență! Iahve va consolida din nou Sionul și va realege Ierusalimul!»”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Strigă din nou și spune: așa vorbește Domnul Sabaót: «Cetățile mele vor deborda din nou de bine. Domnul va mângâia din nou Siónul și va alege iarăși Ierusalímul»”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 Strigă din nou și zi: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor: «Cetățile Mele vor avea iarăși belșug de bunătăți, Domnul va mângâia iarăși Sionul, va alege iarăși Ierusalimul.»’”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 Și iarăși strigă și zi: Așa zice Domnul oștirilor: Cetățile mele iarăși se vor vărsa de propășire și Domnul iarăși va mângâia Sionul și iarăși va alege Ierusalimul.

Onani mutuwo Koperani




Zaharia 1:17
33 Mawu Ofanana  

Doar la Ierusalim am vrut, Un loc al Meu să fi avut, O casă-n care-apoi mereu, Să Îmi așez Numele Meu. Pe David, peste-al Meu popor, L-am pus apoi cârmuitor, Ca împărat să fie el, Peste întregul Israel!”


Cealaltă parte de popor – Cu preoți, cu Leviții lor – Se așezase fiecare, Pe la moșia ce o are.


Iată-i pe capii de ținut Care-au venit de au șezut Atuncea, la Ierusalim. Ceilalți – așa după cum știm – Cu toată ceata de preoți, Precum și cu Leviții toți, Se așezară fiecare Pe la moșia ce o are. La fel s-au dus de-au locuit Și cei ce-n Templu au slujit, Precum și fiii robilor Care urmași sunt ai celor Ce pentru Solomon slujiră.


Căci Domnul o să mântuiască Sionul și o să zidească Cetățile cele pe care Țara lui Iuda-n ea le are. Ele voi fi iar, locuite Și de Israel stăpânite.


Dar Dumnezeu este Cel care, Față de Iacov – milă – are, Pentru că iar, pe Israel, Are să îl aleagă El Și are să îl ducă iară, Ca să îi dea tihnă în țară. Atunci străinii vor veni, Pentru că ei se vor uni Cu a lui Iacov casă mare,


Însă, în fața tuturor, Cuvântul spus de robul Meu, Eu îl voi întări, mereu, Căci ne-ncetat am să-mplinesc Toate câte le prorocesc Acei pe care i-am trimis. Despre Ierusalim, am zis: „Are să fie locuit!” De-asemenea, Eu am vorbit Despre cetățile pe care Iuda-n al său hotar le are: „Ruinele vor fi zidite Și iarăși fi-vor locuite.”


Te bucură tu, cerule! Fii vesel tu, pământule! Cu bucurie să săltați Voi, munților, și să strigați! Căci Domnul e îndurător Și-Și mângâie al Său popor. El are milă de cei care, Nenorociți, poporu-i are.”


Să fiți încredințați că Eu Am să vă mângâi, tot mereu. Cine ești tu ca, temător, Să fii, de omul muritor, Sau să te temi de fiul lui, Care-i ca iarba câmpului,


Tot astfel, Domnul milă-arată Și de Sion, pentru că iată Că mângâie, cu mâna Lui, Ruinele Sionului. Pustiu-n Rai îl va preface Și o grădină El va face Dintr-un pământ ce-i însetat Fiind de arșiță uscat. Acolo, numai veselie Va fi, mereu, și bucurie. Cântări de laudă, numai, Și mulțumiri vor fi în Rai.


Dărâmăturilor, strigați, Căci în Ierusalim v-aflați, Iar Domnul e îndurător Și mângâie al Său popor. Iar tu, Ierusalime, iată, Vei fi răscumpărat, de-ndată.


Cuprins fusesem de mânii Care, în suflet, Mi-au pătruns. O clipă, Fața Mi-am ascuns Atunci, de tine. Află dar Că Mă îndur – de tine – iar, Și-a Mea iubire o să ție De-acum și până-n veșnicie. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit, Căci e al tău ocrotitor Și-ți este Răscumpărător.


Cum mama-și mângâie, mereu, Pruncul, am să vă mângâi Eu. Da, în Ierusalim apoi, Am să vă mângâi Eu, pe voi!


Fetele lor, cu bucurie, La joc, atuncea, au să vie. De-asemenea, tinerii lor – Dar și bătrânii din popor – Au să se bucure, în pace. În bucurie, voi preface Jalea, căci bunătatea Mea, Atuncea îi va mângâia, Dând bucurie, tuturor, După necazurile lor.


Cu turmele, ei au să vie Și în cetăți de la câmpie, În miazăzi, în Beniamin, Precum și-n cele care țin De a Ierusalimului Cetate, stând în jurul lui. Țara lui Iuad va avea, Din nou, turme de oi, în ea, Căci pe sub mâna celui care Face a turmei numărare, Va trece șirul oilor Mânate de păstorii lor. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Când acea vreme o să vină, Astă cetate va fi plină De slavă și are să-Mi fie O pricină de bucurie, Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ. Ele afla-vor, cu mirare, Despre tot binele pe care Eu am să-l fac. Vor fi uimite Și-au să rămână-ncremenite, Când au să vadă fericirea Ce o voi da și propășirea.”


Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „În ziua-n care o să fiți, De făr’delege, curățiți, Au să vă fie, iar, zidite Cetățile și locuite,


Eu, după planurile Mele, Îi voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război Din Israel, căci el, mereu, S-a dovedit popor al Meu. Cetățile ce-s pustiite, Atunci vor fi din nou zidite. Ei au să le zidească iară, Și au să locuiască-n țară. Vii vor sădi și vin vor bea, Iar din grădini, rod vor avea.


Iată, în vremile de-apoi, Cei cari sunt prinși de război – Din rândul fiilor pe care Neamul lui Israel îi are – În mâna lor vor fi avut Al Canaaniților ținut, Pân’ la Sarepta. Mai apoi, Cei care sunt prinși de război – De la Ierusalim luați Și-acum la Sefarad aflați – Vor stăpâni cetăți pe care Partea de miazăzi le are.


Când Îngerul L-a auzit S-a-ntors și astfel mi-a vorbit: „Strigă și zi: „Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are, A spus așa, ca să se știe: „Iată, sunt plin de gelozie, Pentru Ierusalim și-apoi Pentru Sion! Să știți dar voi,


Îndată, eu mi-am ridicat Ochii în sus și m-am uitat. În clipa ‘ceea am văzut Cum patru coarne-au apărut!


Pe Iuda și pe-al său popor, Domnul va pune stăpânire, Căci este a Lui moștenire Și ea se află pe-un pământ Care se dovedește sfânt. Al Lui o să ajungă iar, Ierusalimul, așadar.


El i-a vorbit îngerului: „Aleargă iute! Te grăbește Și ăstui tânăr îi vorbește: „În vremile ce au să vie, Ierusalimul o să fie Deschis, căci fi-va o cetate În care fi-vor adunate Mulțimi de neamuri și popoare Și vite-n număr foarte mare.”


Domnul, Satanei, i-a vorbit: „Mustrat să fii tu, negreșit, De către Domnul! Fii mustrat De Domnul care S-a uitat Către Ierusalim și-astfel, Îndată l-a ales pe el! Nu-i Iosua ca un tăciune Ce a fost scos din foc? Hai, spune!”


În El dar, Tatăl Cel de Sus, Mai dinainte, ne-a chemat – Până când nu s-a-ntemeiat Această lume. Să știți voi, Că Tatăl ne-a ales, pe noi, Ca sfinți să fim și, socotiți, În fața Lui, neprihăniți. În dragostea ce ne-a purtat,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa