Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Titus 1:3 - Biblia în versuri 2014

3 Descoperind, necontenit, Numai la timpul potrivit, Cuvântul Său, la-ntreaga fire, Doar printr-o propovăduire, Care îmi e încredințată Acuma, prin porunca dată, De către bunul Dumnezeu, Mântuitorul nost’, mereu.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 El Și-a descoperit Cuvântul, la vremea potrivită, prin proclamarea care mi-a fost încredințată prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 La momentul potrivit, El Și-a revelat Cuvântul prin predicarea mea. Această responsabilitate (a predicării) mi-a fost încredințată printr-o poruncă, de Dumnezeu care este Salvatorul nostru.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 dar care, la timpul stabilit, a făcut cunoscut cuvântul său prin predicarea ce mi-a fost încredințată, după porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru,

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

3 El, la timpul potrivit, şi-a făcut cunoscut cuvântul prin propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru, Dumnezeu –

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 ci Și-a descoperit Cuvântul la vremea Lui prin propovăduirea care mi-a fost încredințată după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,

Onani mutuwo Koperani




Titus 1:3
39 Mawu Ofanana  

Iată că Domnul Dumnezeu E izbăvirea mea, mereu. Mă-ncred în El și pot să zic Că nu am teamă de nimic. Domnul este a mea tărie Și pricina de bucurie. Pricini de laudă, mereu, Îmi e al nostru Dumnezeu, Pentru că S-a milostivit Și mântuire am primit.


Dar Tu ești un Dumnezeu care Te tot ascunzi, fără-ncetare. Te-ascunzi, deși Tu ești, mereu, Al lui Israel Dumnezeu. Te-ascunzi Mântuitorule! Te-ascunzi Tu, Dumnezeule!


Vorbiți cu oamenii acei. Aduceți-i dar, și pe ei Încoace, să se sfătuiască, Unii cu alții să vorbească. Cine e Cel ce-a prorocit Și aste lucruri le-a vestit De la-nceput, mai dinainte, Ca voi – toți – să luați aminte? Dar oare nu vi le-am spus Eu, Care sunt Domnul? Dumnezeu, Un altul, în afara Mea, Nu se mai află nimenea! Drept și mântuitor, sunt Eu, Căci nu mai e alt Dumnezeu.


Cei doi – adică cei aflați Pe jilțurile de-mpărați – Doar rău să-și facă, vor căta. Chiar la o masă de vor sta Și împreună au să fie, Își vor vorbi cu viclenie. Însă nu au să izbutească Și astfel are să sosească Sfârșitul – cum e stabilit – Numai la timpul potrivit.


Când timpul lor va fi trecut Și când cei răi vor fi umplut Măsura făr’delegilor, Se va ivi, în locul lor, Altul. Viclean, nerușinat Se va vădi ăst împărat.


Numărul săptămânilor Sortite pentru-al tău popor Și pentru-a ta sfântă cetate – Până când fi-vor încetate Relele ce sunt săvârșite Și până vor fi ispășite Păcatul și nelegiuirea De cari umplută este firea, Până când fi-va arătată Neprihănirea minunată Care urmează ca să vie Și veșnică are să fie, Pân’ la pecetluirea care Astă vedenie o are Și cu această prorocie, Și până când are să fie Făcută ungerea pe care O va primi Acela care Este drept Sfânt al sfinților – Numărul săptămânilor De cari îți pomenisem ție, De șaptezeci, are să fie.


Căci vremea ei e stabilită Și astfel a ei împlinire, Curând se-arată peste fire. Ea nu are ca să mințească, Dar dacă o să zăbovească, Așteapt-o însă, cu răbdare, Căci negreșit ea va apare.


El zis-a: „Timpu-i terminat! Vă pocăiți, ne-ntârziat, Că-mpărăția Domnului, Apropiată-i omului!”


Dar, mai ‘nainte ca să vie Tot ceea ce v-am povestit, Cuvântu-Mi fi-va răspândit, Căci Evanghelia ce-i vestită, Trebuie propovăduită La Neamuri, în ținutul lor, Spre folosința tuturor.


Apoi, le-a zis: „O să porniți, Ca Evanghelia s-o vestiți. O veți purta din gură-n gură, S-o afle orișice făptură.


Mântuitorul meu – în care, Al meu duh, bucurie, are,


Cuvântul Său, L-a trimis El, Copiilor lui Israel Și, Evanghelia, le-a vestit Chiar prin Hristos, Cel dovedit Că este Domnul tuturor.


Făcut-a dar, în așa fel, Încât toți oameni-au ieșit Din unul, și au locuit Pământul tot; le-a așezat Vremuri anume, și le-a dat Hotare, locuinței lor,


Fie prin semnele făcute, Ori prin minunile văzute, Sau poate prin puterea mare, Pe care Duhul Sfânt o are. De la Ierusalim plecând, Prin țările din jur trecând, Pân’ la Iliric, am umblat Și-am răspândit, neîncetat, Această Evanghelie care E-a lui Hristos. Cu-nfrigurare,


A Celui care se vădește Că ne-ncetat vă întărește Prin Evanghelia ce-am adus Și prin cuvântul lui Iisus – Cari este propovăduit – Să-I fie slava, potrivit Descoperirii ce-a făcut-o Asupra tainei ce-a ținut-o, Atâtea veacuri, bine-ascunsă, Ca să rămână nepătrunsă,


Până a-ngăduit să vină, Să se arate în lumină, Prin scrierea prorocilor, După porunca dată lor, Și prin voința Celui care E Dumnezeu veșnic și mare; Descoperirea a fost spusă Spre-a fi la cunoștință-adusă, În fața oricărui popor. Ea e trimisă tuturor Și dă, astfel, la toți, putință, Ca să asculte, de credință.


Căci iată, când pierduți eram – Și când putere nu aveam – Hristos, la vremea cuvenită, A adus plata potrivită, Murind, spre a fi izbăviți Cei care sunt nelegiuiți.


Dar dacă lucru-acesta-l fac, De bună voie, după plac, Atuncea știu că o răsplată, Urmează ca să-mi fie dată. Chiar dacă nu mi-ar fi plăcut – Și-n silă, eu l-aș fi făcut – Ar fi tot o isprăvnicie, Care, îmi este dată, mie.


Dar când venit-a, peste fire, A vremurilor împlinire, Tatăl, din ceruri – cum a zis – Pe al Său Fiu, ni L-a trimis – Cari, prin femeie-i zămislit Și cari, sub Lege, a venit –


La vremea potrivită-apoi, Planul acesta – să știți voi – Că Dumnezeu îl împlinește Și astfel, în Hristos, unește Pe toate cele care sânt În ceruri, cât și pe pământ.


Prin El, a fost împărtășită Vestea de pace, pentru voi, Dar și pentru ceilalți apoi – Deci vouă, celor depărtați, Dar și celor apropiați.


Într-adevăr, toți – despre mine – În toată curtea-mpărătească – Sau unde-aveau să se găsească – Știu că, în lanțuri, am fost pus, Numai pentru Hristos Iisus.


Acum, voi trebuie să știți Ca să rămâneți neclintiți, Pe mai departe, așezați Și pe credință-ntemeiați, Fără a pierde – dragii mei – Nădejdea Evangheliei, Care v-a fost împărtășită – Când fost-a propovăduită Făpturilor de pe pământ – Și-al ei slujbaș, eu – Pavel – sânt.


Care-a ajuns până la voi – Precum și-n toată lumea-apoi – Dând roade și crescând, mereu. De harul, de la Dumnezeu, De la-nceput, ați auzit – Ba încă, voi l-ați și simțit –


Dar dacă vrednici, fost-am noi Găsiți, de Dumnezeu apoi, Ca Evanghelia să ne-o dea, Să spunem lumii, despre ea, Atuncea noi ne străduim, În așa fel ca să vorbim, Încât să fim, pe plac, mereu, Doar la al nostru Dumnezeu Și, nicidecum, oamenilor, Pentru că El doar – fraților – E Cel care, din cer, scrutează Și, inima, ne cercetează.


„Pavel, chemat să fie pus, Apostol, în Hristos Iisus – Precum voit-a Dumnezeu, Mântuitorul nost’, mereu, Și Domnul nost’, Hristos Iisus, Nădejdea noastră, cea de sus –


Cari potrivite sunt, mereu, Cu fericitul Dumnezeu, Cu Evanghelia slavei Sale, Pe care, a găsit cu cale, Ca mie, să îmi fie dată.


Lucrul acesta – eu vă spun – Precum că este foarte bun, Și bine e primit, mereu, De către-al nostru Dumnezeu, Mântuitorul nostru care


Într-adevăr, noi am muncit Și ne luptăm, neîncetat, Pentru că noi ne-am așezat Nădejdile, în Dumnezeu – În Cel care e viu, mereu, Și care e Mântuitor Al tuturor oamenilor, Dar, mai ales, al celor care Sunt credincioși. Fără-ncetare,


Cu mine-a fost doar Domnul meu Care m-a întărit mereu, Încât, am propovăduit, Ceea ce trebuia vestit, Iar Neamurile, am văzut, Precum că, partea, au avut Din plin dar – prin a mea vorbire – De astă propovăduire. Astfel, din gura leului, M-a izbăvit puterea Lui.


Să nu fure, ci ei să știe, Dovadă de credincioșie Desăvârșită, ca să dea, Pentru că astfel, vor putea, Cinste a-I da, lui Dumnezeu – Mântuitorul nost’, mereu – Precum și-nvățăturii Lui,


În așteptarea împlinirii Nădejdii noastre, a ivirii Slavei, pe care, tot mereu, O are-al nostru Dumnezeu Mântuitor – Hristos Iisus – Care se află-n ceruri, sus.


Atunci, Cel ce pe nor ședea Și, secera, în mâini, ținea, Spre lume-ndat’, a aruncat-o Și holda ei a secerat-o.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa