Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Țefania 3:8 - Biblia în versuri 2014

8 De-aceea, Domnu-a cuvântat: „Stați, până Mă voi fi sculat La pradă, căci am să adun Neamuri, când la un loc Eu pun, Apoi, împărățiile! Am să revărs urgiile Ce sunt ale mâniei Mele, În vremea ‘ceea, peste ele. Țara-nghițită o să fie De al Meu foc de gelozie.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 De aceea, așteptați-Mă“, zice Domnul, „până în ziua în care Mă voi ridica să iau pradă. Căci am hotărât să adun națiunile și să strâng regatele, ca să-Mi revărs asupra lor indignarea și toată mânia Mea. Tot pământul va fi distrus de focul geloziei Mele!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Din această cauză, Iahve vă spune că nu veți avea mult de așteptat până când El va veni să distrugă. Da, am decis să strâng popoarele, să adun regatele și să îmi vărs dezastrul pe care îl va aduce marea Mea mânie. Tot pământul va fi distrus de focul geloziei Mele!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 De aceea, așteptați-mă – oracolul Domnului – până în ziua în care mă voi ridica drept martor, căci judecata mea este să adun neamurile, să reunesc regatele, ca să-mi revărs indignarea asupra lor, toată mânia mea aprinsă, pentru că tot pământul va fi devorat în focul geloziei mele.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 De aceea așteptați numai”, zice Domnul, „până în ziua când Mă voi scula la pradă, căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărățiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele, căci toată țara va fi mistuită de focul geloziei Mele.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 De aceea așteptați‐mă, zice Domnul, până în ziua în care mă voi scula la pradă. Căci hotărârea mea este să adun neamurile, să strâng împărățiile, să‐mi vărs furia asupra lor, toată aprinderea mâniei mele; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei mele.

Onani mutuwo Koperani




Țefania 3:8
39 Mawu Ofanana  

„Iată, pe cei nenorociți, Văzutu-i-am din cerul Meu, Cât au ajuns de asupriți, Și cum săracii gem mereu. De-aceea Mă ridic, îndată” – Domnul a zis – „iar Eu voiesc, Pe toți obijduiții – iată – Acuma să îi mântuiesc!”


Așa cum ochii robilor Se uită la stăpânii lor Și după cum roaba privește La ceea pentru cari slujește, Așa privim și noi, mereu, Către al nostru Dumnezeu, Până se va-ndura și-apoi, El va avea milă de noi.


În Domnul – trebuie să știi – Mereu ca să nădăjduiești! În inimă să te-ntărești Și cu nădejdea-n Domnul stând, Îmbărbătează-ți al tău gând!


În Dumnezeu nădăjduiește, Păzește calea Lui, căci iată, Ai să fii iarăși înălțat, Să stăpânești din nou în țară, Iar cel rău fi-va spulberat Și azvârlit, apoi, afară.


Taci, înaintea Domnului, Și să îți pui nădejdea-n El. Pe-acela care-n calea lui A izbutit, în nici un fel Să nu te mânii. Ai văzut Că planul rău se împlinește, Așa precum și l-a făcut.


Numai în Domnul Dumnezeu Se-ncrede-acum sufletul meu, Căci El îmi e sprijinitor,


Da suflete, tu – tot mereu – Încrede-te în Dumnezeu, Căci numai de la El îmi vine Nădejdea care este-n mine.


Cât timp ține mânia Ta, Doamne, și când va înceta Să ardă ea, precum un foc?


Pe neamurile din ăst loc, Să Îți verși Tu, mâniile Și peste-mpărățiile Care nu au de Tine teamă Și al Tău Nume nu Îl cheamă.


Nu zice „Rău îți întorc eu!”, Ci-ncrede-te în Dumnezeu, Căci El, în sprijin, îți va sta Și oricând, te va ajuta.


„Pecete, pune-mă a sta Pe brațul și inima ta, Pentru că dragostea e mare Și-asemeni morții, e de tare; Iar gelozia ațâțată, Apare neînduplecată. Ca locuința morților E al ei jar, mistuitor Precum e jarul focului – E-o flacără a Domnului.


Iată dar, hotărârea dată, Care se află îndreptată În contra-ntregului pământ Și-a celor care pe el sânt. Iată și brațul cel întins Care, pe neamuri, le-a cuprins.


„Dar Dumnezeu o să voiască, De voi, să Se milostivească. În bunătatea Lui cea mare, O să arate îndurare, Căci El e drept, necontenit. De cei care-au nădăjduit În El, ferice o să fie, De-acum și până-n veșnicie!


Căci Domnul este mâniat Pe neamuri și S-a arătat Plin de urgie, peste fire, Față de-ntreaga lor oștire. De-aceea, El le nimicește De tot, și le măcelărește.


Călcat-am astfel, în picioare, Plin de mânie-atunci, popoare. Mânia Mea le-a îmbătat Și al lor sânge l-am vărsat.”


Varsă urgia Ta cea mare Doar peste neamurile care Nu Te cunosc și peste lume Căci ea nu cheamă al Tău Nume. Aceste neamuri îl topesc Pe Iacov și îl nimicesc. Ele îi înghițesc ființa Și îi dărâmă locuința.”


La Dumnezeu, te-ntoarce iar. Păstrează bunătatea dar, Și cu iubirea, tot mereu, Nădăjduind în Dumnezeu.


Voi strânge neamurile toate Și-apoi când fi-vor adunate, Le duc în vale, de îndată. Drept „a lui Iosafat”, chemată, E valea-n care-am să pogor Popoarele neamurilor. Cu ele-am să Mă judec Eu, Atunci, pentru poporul Meu. Am să Mă judec pentru cel Care se cheamă Israel, Pe care Eu l-am moștenit, Pe care Mi l-au risipit Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Crezând că-n urmă, vor putea Să își împartă țara Mea.


Eu, însă, am ca să privesc Spre Domnul și nădăjduiesc În Cel care îmi e mereu, Al mântuirii Dumnezeu, Căci știu că mă va asculta.


Căci vremea ei e stabilită Și astfel a ei împlinire, Curând se-arată peste fire. Ea nu are ca să mințească, Dar dacă o să zăbovească, Așteapt-o însă, cu răbdare, Căci negreșit ea va apare.


Aurul ce îl vor avea Și-argintul lor, de-asemenea, Nu vor putea să-i izbăvească, Atunci când are să sosească, În lume, ziua Domnului. De focul geloziei Lui, Întreaga țară mistuită Are a fi și nimicită, Cu toți cei care se vădesc Că pe al ei cuprins trăiesc.


Iar scaunele de domnie Înlăturate au să fie. Îi nimicesc pe cei aflați, Peste popoare, împărați. Răstorn carele de război Cu cei ce urcă-n ele-apoi. Caii și călăreții lor, Pe fețele câmpiilor, Am să-i trântesc. Ei vor cădea Și-i va ucide sabia, Căci se vor bate între ei, Pierind toți călăreți-acei.


Pământului neamuri vor sta În față-I. El le va sorta, Așa cum un păstor desparte, Din capre, oile. De-o parte,


Să știți că ziua Domnului, Este asemeni hoțului, Cari vine pe nepregătite. În acea zi, vor fi topite De o căldură-ngrozitoare – De-o arșiță dogoritoare – Acele trupuri care sânt Cerești; acest întreg pământ – Cu tot ce e pe el aflat – Va arde-n focul ațâțat. Și cerurile-au să dispară: Cu troznet mare, au să piară.


„Un glas, apoi, am auzit, Care, din Templu, a ieșit, Iar celor șapte îngeri care Erau afară-n așteptare, Le zise astfel: „Să plecați, Căci trebuie ca să vărsați Potirele, cari șapte sânt, Purtând mânia Celui Sfânt, Asupra-ntregii lumi, îndat’!”


Aceste duhuri, de draci, sânt, Și pot să facă, pe pământ, Semne, cum nu s-au mai văzut, Căci au un lucru de făcut: Ele vor trebui, anume, Ca pe-mpărații de pe lume Să-i strângă într-un loc apoi, Spre a fi gata de război Când va veni ziua cea mare A Dumnezeului Cel care Atotputernic e, mereu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa