Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Țefania 1:3 - Biblia în versuri 2014

3 Oameni și vite. Prăpădesc Popoarele păsărilor, Precum și peștii mărilor Și pietrele de poticnire Și pe cei răi de peste fire. Pe tot pământul, îi lovesc Pe oameni și îi nimicesc. Îi spulber cu desăvârșire.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 „Voi spulbera oamenii și animalele, voi spulbera păsările cerului și peștii mării și cauzele de păcătuire care i-au făcut pe cei răi să se împiedice! Îi voi nimici pe oameni de pe fața pământului!“, zice Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Voi distruge atât pe om, cât și pe animal. Voi omorî păsările zburătoare și peștii din mare. Când voi distruge pe om de pe pământ, cel păcătos va fi foarte dărâmat!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Voi șterge pe om și pe animal, voi șterge păsările cerului și peștii mării, îi voi face să se poticnească pe cei fărădelege; îl voi nimici pe om de pe fața pământului – oracolul Domnului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 „Voi nimici oamenii și vitele, păsările cerului și peștii mării, pietrele de poticnire și pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârșire pe oameni de pe fața pământului”, zice Domnul.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Voi nimici pe om și dobitoc; voi nimici păsările cerurilor și peștii mării, și pietrele de poticnire cu cei răi; și voi stârpi omenirea de pe fața pământului, zice Domnul.

Onani mutuwo Koperani




Țefania 1:3
22 Mawu Ofanana  

„De pe pământ, am să îl șterg, Pe acest om și am să merg Până la capăt: acum vreau, Din lume, tot ce-am pus, să iau! Iau vite, păsări, târâtoare – Tot ce-am făcut – căci rău îmi pare, De toate câte le-am zidit.” Atunci, pe Noe, l-a zărit.


Nelegiuirea săvârșită De Iacov, fost-a ispășită Și iată rodul ce l-a dat Iertarea, pentru-al său păcat: Domnu-a făcut pietrele care Erau cuprinse în altare, Așa precum e varul, până S-au prefăcut toate-n țărână. Idolii Astarteelor Și-apoi mulțimea stâlpilor Cari soarelui sunt închinați Au fost zdrobiți, iar ridicați – Din nou – în vremea ce-o să vie, Nicicând ei nu au să mai fie.


Eu îndrăznit-am să vorbesc Și-atunci m-am pomenit zicând: „Dar spune-mi Doamne, până când?” El mi-a răspuns: „Așa să știi: Până vor rămânea pustii Cetățile ăstui popor Și până când casele lor N-au să mai fie locuite. Până vor fi semne vădite Că țara lor e pustiită Și că nu este locuită.


Până va scoate Domnu-afară, Pe toți cei care sunt în țară Și până când ea o să fie Precum e o mare pustie.


Dar până când să jefuiască Țara și să se ofilească Iarba aflată pe câmpie? Căci după cum bine se știe, Mari răutăți sunt săvârșite Și pier, acum, pășuni și vite. Locuitori-au zis astfel: „Sfârșitul, n-o să-l vadă el!” (Când aste vorbe le-au rostit, La Ieremia s-au gândit.)


Un neam, din miazănoapte, vine Și împotriva lui se ține. El are să îi pustiască Țara și-o să i-o nimicească, Încât – în urmă – nimenea N-o să mai poată sta în ea: Nici oameni nu au să mai fie, Nici dobitoace n-au să vie, Căci va fugi orice suflare Din țară, căutând scăpare.”


De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Am să revărs a Mea mânie, Precum și-ntreaga Mea urgie – De-ndată – peste acest loc Și astfel am să ard cu foc Copacii toți de pe câmpie, Roadele scoase de sub glie, Oameni și dobitoace. Iată, Focul porni-va dintr-odată, Întreaga țară o va-ncinge, Va arde și nu se va stinge.”


„Munții, acum, să-i plâng aș vrea; Câmpiile de-asemenea Vreau să le plâng, să le jelesc, Căci arse sunt și se topesc. Nimeni nu va mai îndrăzni, Pe-al lor cuprins de-a mai veni. N-o să se-audă-n largul lor Nici behăitul turmelor, Iar păsările cerului Și fiarele pământului – O parte – vor fugi din țară, Iar altă parte au să piară.


Ei au slujit, pentru popor, ‘Naintea idolilor lor Și în păcat, în acest fel, Căzut-a-ntregul Israel. De-aceea, brațul Mi-am ‘nălțat Și-n contra lor l-am îndreptat” – Zice Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu – „Să-și poarte-n fața tuturor, Pedeapsa făr’delegilor Și a păcatelor pe care Le-au săvârșit, fără-ncetare.


Argintul au să îl zvârlească Pe ulițe și-au să-i scârbească Aurul ce l-au adunat. Argint și aur ar fi dat, Dar aurul și-argintul n-are Putința de-a le da scăpare, În ziua-n care o să vie A Domnului mare urgie. Argintul, aurul lor tot, Nu sunt în stare și nu pot Să sature sufletul lor; Nici golul măruntaielor Nu pot să-l umple, niciodat’; Căci aurul i-a aruncat În marea lor nelegiuire, Cu-a lor nesățioasă fire.


Asirianul – negreșit – Nu va scăpa nepedepsit. Nu vrem să mai încălecăm Pe cai și să ne închinăm Zicând unei lucrări – știută Că-i de-ale noastre mâini făcută – „Tu ești al nostru Dumnezeu!”, Căci de la Tine, tot mereu, Orfanul – precum s-a văzut – Parte de milă a avut.”


Ce are Efraim a face, Cu idolii? Le voi da pace. Am să-i ascult și-am să-i privesc, Căci chiparos verde, voiesc, Pentru-al lor neam, ca să fiu Eu. Rodul ai să-l primești mereu, Doar de la Mine, negreșit.


Țara are să se jelească. Oamenii ei au să tânjească, Cu fiarele pământului Și păsările cerului. Chiar peștii mări-aflate-n țară, În vremea ‘ceea, au să piară.


Iată ce-a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „În ziua ‘ceea, Eu voiesc, Din toată țara să-i stârpesc Pe idoli, căci de peste fire, Voi șterge a lor amintire. Prorocii mincinoși din țară, Am să îi scot atunci afară. De-asemeni, duhul necurat, Din țară, fi-va alungat.


Atuncea, Fiul omului Trimite-va îngerii Lui, Să smulgă, din Împărăție, Orice lucrare ce-o să fie O pricină de a greși Și pe cei cari vor săvârși Fărădelegi; vor fi luați


Căci, vă repet încă odată: De-acum, nu Mă veți mai vedea, Până în ziua aceea, În care, „Binecuvântat” – Veți zice – „cu adevărat, E Cel care-n al Domnului Nume-a venit! Osana Lui!”


Însă doresc a-ți arăta, Că am ceva-mpotriva ta. La tine, niște oameni stau, Cari, altă-nvățătură, au. Asemeni lui Balaam, ei fac – Acela care, pe Balac, În așa fel l-a învățat, Încât, prin el, a așezat O piatră-n care, negreșit, Israelul s-a poticnit; Mâncând din lucrurile-oprite – Ce pentru idoli sunt jertfite – Ajuns-a, după cum se știe, Să se dedeie la curvie.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa