Qohelet 9:3 - Biblia în versuri 2014

³ Din toate câte am văzut, Sub soare, eu, că s-au făcut, Iată ce am aflat, anume, Că este cel mai rău, pe lume: Toți – buni sau răi – orice-au făcut, Aceiași soartă au avut. De-aceea, inimile toate Pline-s, mereu, de răutate Și e atâta nebunie În om. Iată că el nu știe Ce va mai fi când, la cei morți, Va trece, prin a morții porți.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

³ Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, și anume că toți au aceeași soartă. Mai mult, inima fiilor omului este plină de rău. Este atâta nebunie în inima lor în timpul vieții lor; apoi se duc la cei morți.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

³ Acesta este cel mai mare rău care se face sub soare: faptul că toți (își) sfârșesc (viața) în mod asemănător. În plus, inima oamenilor se umple de răutate; iar prostia inimii lor nu îi abandonează toată viața – deși în final ajung tot printre cei morți.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

³ Acest rău este în tot ceea ce se face sub soare, căci este o singură soartă pentru toți. Ba chiar inima fiilor oamenilor este plină de răutate și prostia este în inimile lor în timpul vieții lor și după ea [se duc] la moarte.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

³ Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeași soartă au toți. De aceea și este plină inima oamenilor de răutate și de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Și după aceea? Se duc la cei morți.

Traducere Literală Cornilescu 1931

³ Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, că un lucru se întâmplă la toți: da, și inima copiilor oamenilor este plină de rău, și nebunia este în inima lor cât trăiesc ei și după aceea se duc la cei morți.

Qohelet 9:3 Mawu Ofanana

Geneza 6:5

Domnul văzu că „lucrul” Său E înclinat numai spre rău; Că răutatea omului E mare, iar inima lui

Geneza 8:21

Miros plăcut s-a ridicat În fața Domnului. A stat Prea Sfântul, și S-a socotit: „N-am să mai blestem! Nimicit, Pământul – pentru oameni doar – Nu va mai fi, căci e-n zadar. Omul – de tânăr – înspre rău, Se-apleacă în sufletul său Și face din el un pustiu. N-am să lovesc tot ce e viu!

Iov 15:16

Atunci ființa omului Mult mai puțin apreciată Are a fi, căci e stricată, Omul sorbind cu bună știre – Ca apa – din nelegiuire.”

Iov 21:26

Și amândoi dorm, în pământ; Mâncați de-aceiași viermi, ei sânt.

Iov 9:22

Ce-mi pasă mie?! Îndrăznesc Să spun căci cel nevinovat Zdrobit e, ca un vinovat.

Psalmi 51:5

Prea bine știu că m-am născut În făr’de legi și sunt făcut, De a mea mamă, în păcat.

Psalmi 64:7

Însă asupra lor, mereu, Săgeți aruncă Dumnezeu. Iată-i! Deodată, sunt loviți Și la pământ sunt prăbușiți.

Proverbe 14:32

De răutate e surpat Cel rău; dar cel neîntinat, La moarte chiar, nădăjduiește.

Qohelet 1:17

Inima mea, cu sârguință, A cercetat – atunci – prostia, Înțelepciunea, nebunia. Am înțeles că și-aste sânt, La fel, doar goană după vânt;

Qohelet 12:7

Până ești, încă, pe pământ; Până nu intri în mormânt Când duhul fi-va-napoiat Lui Dumnezeu, căci El l-a dat.

Qohelet 2:14

Omu-nțelept ochii și-i ține În cap, însă nebunul vine Prin întuneric, șchiopătând. Dar am băgat de seamă când Mai cu atenție-am privit, Că cei doi au împărtășit Aceiași soartă. Am picat

Qohelet 7:2

Iată, eu am găsit cu cale Că mersu-n casa cea de jale Mai cu folos are să fie, Decât în cea de bucurie,

Qohelet 7:25

Grăbit apoi, m-am apucat Și lucrurile-am cercetat, Cu gândul să le înțeleg Și-nțelepciune să culeg Din rostul lor. Cu osebire, Chiar a prostiei rătăcire Și-a nebuniei răutate, Vrut-am să le pricep. Din toate

Qohelet 8:11

Pentru că iute nu se pune, În practică, porunca dată – Decizia ce-a fost luată – Pentru-a stârpi faptele rele, De-aceea plină e, de ele, Mereu, inima omului Și-n stăpânirea răului Ea zace; singura dorință, Îi e, de este cu putință, Să facă numai rău. Dar eu,

Qohelet 9:11

Am mai văzut apoi, sub soare, Că nu cei iuți sunt acei care Vor alerga; o bătălie N-o iau cei care, vitejie În luptă, au să dovedească, Iar pâinea n-au s-o dobândească Cei înțelepți; asemenea, Cei pricepuți nu vor avea Averi și bogății, vreodată; Cei învățați nu au să poată Să capete bunăvoință, Ajutați doar de-a lor știință. Deci iată, toate câte sânt De om făcute pe pământ, Nu țin de truda lui sub soare, Ci doar de vremi și-mprejurare.

Qohelet 9:2

Deopotrivă-n viața lor, Toate se-ntâmplă, tuturor: Omul care-i neprihănit Aceeași soartă-a-mpărtășit Ca și cel rău; cel bun, și el, Ca păcătosul; tot la fel, Cel ce se jură și cel care, Teamă de jurământ nu are; Omul cu sufletul curat, Asemeni celui necurat; Cel care jertfe pregătește, Ca omul care nu jertfește.

Qohelet 9:4

Pe cine, moartea îl scutește?! Cel viu, mereu, nădăjduiește. Un câine viu mai prețuit E, decât leul ce-a murit.

Ieremia 16:12

După părinții voștri, voi Ați făcut și mai răi apoi, Urmând doar ale voastre firi Și relele voastre porniri, Pe cari în inimi le aveți, Căci să Mă ascultați, nu vreți.

Ieremia 17:10

„Eu, Domnul – cel care veghez Întotdeauna – cercetez Adâncul inimii. Doar Eu Încerc rărunchii, tot mereu, Și plată-i dau la fiecare, După purtarea ce o are. Astfel, răsplata tuturor E dată după rodul lor.”

Ieremia 17:9

„Inima e înșelătoare Și-asemenea rău voitoare. E cineva cari ar putea Să știe ce se-ascunde-n ea?”

Luca 15:17

Feciorul și-a venit în fire Și-n gând, își zise: „Câți argați, La al meu tată, angajați, Belșug de pâine au, iar eu, De foame mor, pe-aici. Mie greu,

Luca 6:11

Când n-au avut ce să mai spună, Toți Fariseii au plecat, Furioși, și-apoi, au căutat – Cu cărturarii – să găsească Motive, să-L învinuiască.

Fapte 12:23

Atunci, un înger a venit – Trimis de Domnul – și-a lovit, Față de toți, pe împărat, Pentru că slavă nu a dat Lui Dumnezeu. El a căzut, Iar viermi-ndată l-au umplut, Și-n felu-acesta, a murit.

Fapte 26:11

I-am pedepsit, adesea, eu, În sinagogi, voind mereu Să-i fac pe-aceștia să hulească, Iar în pornirea-mi nebunească, Am prigonit pe orișicine, Chiar și-n cetățile străine.

Fapte 26:24

Pavel vorbea, în apărare, Când Festus zis-a, cu glas tare: „Măi Pavele, iată, îți spun: Eu mă gândesc că ești nebun! Multă învățătură ai, Iar ea te face ca să dai În nebunie. Crede-mă!”

Titus 3:3

Adu-ți aminte, că și noi, În vremile de dinainte, Ne-am arătat lipsiți de minte, Ne-ascultători și rătăciți, De pofte și plăceri robiți, Trăind numai în răutate Și-n pizmă, cu al nostru frate; Unii, pe alții, ne uram Și-n acest fel, ne dovedeam Vrednici de-a fi urâți chiar noi.

2 Petru 2:16

Dar n-a scăpat – se înțelege; Pentru călcarea lui de lege, Aspru, Balaam a fost mustrat, Atuncea când a cuvântat O măgăriță-n graiul lui. Vorbind cu glasul omului, Ea a adus, pe astă cale, Sfârșitul nebuniei sale.