Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Qohelet 9:10 - Biblia în versuri 2014

10 Tot ce a ta mână găsește, Să facă; însă, voinicește, Cu forță și cu sârguință, Căci în a morții locuință Unde vei merge la culcare, Nu va mai fi nici o lucrare Și n-ai, mâna, pe ce mai pune. Acolo, nu-i înțelepciune; Nu se mai află vreo știință Și nici un fel de chibzuință.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

10 Tot ceea ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuință, cunoștință și înțelepciune nu există în Locuința Morților, acolo unde vei merge și tu, de altfel.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Fă cu toată forța ta tot ce poate mâna ta să facă; pentru că în locuința morților unde vei merge și tu, nu există nici lucrare, nici analiza atentă a lucrurilor, nici cunoaștere și nici înțelepciune!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu puterea ta! Căci nu este lucrare, rațiune a lucrurilor, cunoaștere și înțelepciune în locuința morților, înspre care tu mergi.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuința morților în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta; căci nu este nici lucru, nici plan, nici cunoștință, nici înțelepciune în Șeol, unde te duci.

Onani mutuwo Koperani




Qohelet 9:10
44 Mawu Ofanana  

Toți fiii – fiicele, la fel – Au vrut să-l mângâie, dar el, Pe toți, i-a-ndepărtat, zicând: „Eu mă voi pogorî, plângând, În locuința morților, La fiul meu.” În drumul lor


De-aceea vreau, ca fiecare Să-și pună sufletul, mereu, Să-l caute pe Dumnezeu. Uniți-vă și căutați, O casă, să Îi ridicați Numelui Domnului. În ea, Chivotul trebuie să stea Și sculele acelea, toate, Cari Domnului sunt închinate.”


David a mai adăugat: „Te întărește, ne-ncetat! Ai grijă dar: te-mbărbătează Necontenit și-apoi lucrează! Nicicând, teamă, nu arăta Și nici nu te înspăimânta, Căci Domnul Dumnezeul meu, Cu tine fi-va, tot mereu. Încredințat să fii că El Nu te va părăsi defel, Până când ai să isprăvești, Casa, ca să I-o construiești Și toate lucrurile care, În slujba ei, Casa le are.


După aceea, m-am sculat, În miez de noapte, și-am plecat Fără a spune nimănui, Ce a pus Domnul cerului În a mea inimă, ca eu Să fac, pentru poporul meu, Și-apoi pentru cetatea care, Ierusalim, drept nume, are. Singur în noapte, eu eram, Cu vita ce o călăream.


El zise-n fața tuturor Fraților lui și-a oștilor Cari sunt ale Samariei: „La ce lucrează-acești Iudei Nepricepuți? Le-ngăduiți De a lucra nestingheriți? Credeți că, jertfe, vor aduce? Sau credeți că au să apuce Să termine ce-au început? Zidul va fi, din nou, făcut? Credeți, cumva, că vor putea Acești Iudei, viață, să dea Acelor pietre dărâmate, Arse de foc și-nmormântate Sub praful care s-a stârnit Și care-acum le-a învelit?”


În felu-acesta am muncit, Iar zidul fost-a isprăvit Pe jumătate de-nălțat, Față de cât a fost odat’. Poporul care-a construit, Cu râvnă mare a muncit.


Mai înainte să pornesc, Aș vrea să mai respir puțin Și-apoi să plec, să nu mai vin,


Să plec spre țara umbrei morții. Voi trece peste pragul porții, În țara cea de beznă plină, Unde-ntunericu-i lumină!”


Își trec zilele-n fericire, Dar într-o clipă, nu mai sânt, Căci se pogoară în mormânt.


Căci cel ce moare e pierit Și nu-și va aminti de Tine. De cine ai să fii slăvit Printre cei morți, Doamne? De cine?


Nu-i spune celui ce-o să-ți ceară „Te du, și vin-o mâine, iară”. Ajută-l fără ca să stai Pe gânduri, dacă poți să-i dai.


Când încărcați de ploaie sânt, Nori-și revarsă apa lor Peste oricare muritor. Copacul, unde va cădea – Spre sud sau nord – veci va ședea Acolo unde, pe pământ,


Sămânța ți-o vei semăna De dimineață, iar mâna Să n-o lași să se odihnească, Ci până-n seară să trudească, Căci nu știi ce îți izbutește. Nu știi, sămânța de va crește, Sau truda mâinii de-i mai bună; Dar poate-s bune împreună.


„Iată dar, ceea ce gândeam: „În anii cei mai buni eram, Ai vieții, când simțit-am eu Că se sfârșește drumul meu Și trebuie să mă pogor În locuința morților! Sunt pedepsit și-n acest ceas Pierdut-am anii ce-au rămas Din viața ce fusese-a mea.


Atuncea, o să Mă găsiți, Dacă din inimi o să știți Ca să Mă căutați mereu.


Caleb, atunci, a potolit Poporul care a cârtit Contra lui Moise. El a spus: „Haideți acum, cu toții, sus! Să ne suim, să ocupăm Țara, căci o să câștigăm! Să mergem dar, încrezători, Căci noi vom fi biruitori!”


„Nu. Nimenea nu ne-a tocmit.” „Mergeți la vie și lucrați, Căci plată o să căpătați.”


Voi, mai întâi, să căutați Împărăția Domnului Și cu neprihănirea Lui, Căci astfel, aste lucruri – toate – În plus, apoi, vă vor fi date.


Iisus le-a zis: „A mea mâncare, E să fac voia Celui care Trimisu-M-a, iar Eu voiesc, Lucrarea, să I-o împlinesc.


Căci îngerul – din când, în când – Din înălțimi, venea. Zburând, În scăldătoare, el intra Și apa ei o tulbura. Primul bolnav cari reușise Să intre-n apă, se vădise A fi, pe dată, lecuit, De orice ar fi suferit.


Cât este ziuă, Eu muncesc – Lucrez de zor – să-nfăptuiesc Lucrarea Celui, ce v-am zis, Că-n astă lume, M-a trimis. Când are să se înnopteze, Nimeni nu poate să lucreze.


În sârguință, dovediți Că, fără preget, a fi, știți. De râvnă, plini, să fiți, mereu, În duh, slujind lui Dumnezeu.


Prin harul Său, sunt, astăzi, eu, Ceea ce sunt. Iar harul Lui, Aflați dar, că zadarnic, nu-i, Față de mine. M-am trudit, Mai mult decât s-au ostenit Toți, laolaltă; dar nu eu, Ci harul de la Dumnezeu, Aflat în mine, ne-ncetat, Este cel care a lucrat.


Dacă sosește Timotei, Să aveți grijă, dragii mei, Ca, fără teamă, printre voi, Să se simțească el, apoi. El este prins – cum sunt și eu – În lucrul Domnului, mereu.


„Nu știți că, toți aceia care Iau parte, la o alergare – Deși fug toți – doar unul ia Premiul, care o să se dea? Să alergați, în așa fel, Ca să primiți, premiul acel!


Eu fug, dar nu ca și cel care Aleargă numai la-ntâmplare, Căci eu, atuncea când alerg, Cunosc, prea bine, unde merg. Mă lupt cu pumnul, dar nu sânt Ca și cel cari lovește-n vânt.


Răscumpărați vremea, căci ele, Adică zilele, sunt rele.


Orice veți face voi, mereu – Drept, pentru Domnul – să-ncercați, Să faceți dar – dragii mei frați – Să fie după placul Lui Nu după cel al omului,


Că se-mplinește vorba mea, Să faci ce crezi că este bine, Căci Dumnezeu este cu tine.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa