Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Qohelet 8:8 - Biblia în versuri 2014

8 El, stăpânire, nu va pune, Vreodată, peste-a lui suflare; Nici peste-a morții zi, nu are Forța de-a pune stăpânire. Nu este nici o izbăvire, În astă luptă. Pe ai săi – Pe toți acei care sunt răi – Nici răutatea n-o să poată, Din gura morții, să îi scoată.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Așa cum niciun om nu are stăpânire asupra vântului, ca să-l oprească, tot astfel nimeni nu are putere asupra zilei morții. Nimeni nu este scutit de la război și răutatea nu-și poate salva stăpânii.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Exact așa cum nimeni nu deține controlul vântului ca să îl poată opri, niciun om nu își poate controla ziua morții. Și la fel cum nimeni nu este scuzat în vreme de război, nici răutatea nu îi va lăsa să scape fără consecințe negative pe aceia care o practică.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Nu este niciun om ca să aibă putere asupra duhului său, să-și țină suflarea; nu este cine să aibă putere asupra zilei morții și nu este cine să trimită în război. Nelegiuirea nu-l va scăpa pe cel care o săvârșește.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții; în lupta aceasta nu este izbăvire, și răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Nu este om care să fie stăpân pe duh, ca să oprească duhul, și nimeni nu este stăpân pe ziua morții; și nu este nici o scăpare în războiul acesta, și răutatea nu va scăpa pe cei ce o făptuiesc.

Onani mutuwo Koperani




Qohelet 8:8
21 Mawu Ofanana  

Va trebui ca să murim Și-asemeni apelor să fim Care sunt pe pământ vărsate Și nu se-adună, împărate. Ascultă dar, de sfatul meu: Află că Domnul Dumnezeu Nu caută, viața, s-o ia, Ci mai degrabă, Domnul vrea Ca omul care a fugit Să nu rămână izgonit, Din fața Lui. De-am cutezat


Pân’ la Iordan s-au repezit Oștenii și-au descoperit Că drumul fost-a presărat Cu haine ce s-au aruncat Când Sirieni-nspăimântați, Prin fugă s-au dorit scăpați. Solii aceia, înapoi, La împărat, veniră-apoi Și-i spuseră ce au găsit.


Nicicând! Deci, de i-ai numărat Lunile vieții, hotărând Numărul zilelor, și când Peste hotarul însemnat De Tine, știi că niciodat’ Nu va putea să treacă el,


Dacă la El doar s-ar gândi, Dacă-napoi Și-ar dobândi Și Duhul și a Lui suflare,


Căci nici un om, în lume, nu-i, Care să poată să trăiască, Fără ca moartea să-și găsească. Din rândul morților, cumva, Sufletu-și scapă cineva?


Spre locuința morților Merge poporul răilor, Și neamuri care au uitat De Dumnezeu, neîncetat.


Omul nu va fi întărit Prin rău; dar cel neprihănit, Nicicând, nu se va clătina.


De răutate e surpat Cel rău; dar cel neîntinat, La moarte chiar, nădăjduiește.


De cine este știut, oare, Dacă a omului suflare Urcă în sus din al ei loc, Sau dacă cea de dobitoc E coborâtă în pământ?


Cel rău nu este fericit, Iar viața nu i s-a lungit Cum crește umbra ce-a fost mică, Pentru că lui nu-i este frică De-Acela care l-a făcut.


Căci omul, ceasul, nu îl știe, Năpasta când are să vie Să îl lovească, fără veste, Ci el sărmanul la fel este Ca păsările în laț prinse, Ca pești-n mrejele întinse Căzuți numai din întâmplare.


Pentru că ziceți: „Am făcut Un legământ, ce l-am avut Cu moartea și – fără-ndoială – Noi am făcut și o-nvoială Cu locuința morților. Când năvălirea apelor Va trece cu urgia-i mare, N-o să ne-atingă, căci scăpare, Noi, în neadevăr, găsim Și în minciuni ne-adăpostim!”,


Deci, chiar dacă voi ați avut Un legământ ce l-ați făcut Cu moartea și – fără-ndoială – Ați avut și o învoială Cu locuința morților, Vă spun, spre știrea tuturor, Că ele n-au să dăinuiască. Atunci când o să năvălească Urgia apei peste voi, Striviți veți fi de ea apoi.


În răutăți te-ai încrezut Și ai zis, mândră: „Nimenea, Nicicând, nu poate-a mă vedea!” Înțelepciunea ce-o vădeai Și cu știința ce-o aveai Te-au amăgit, încât – mereu – Ai zis: „Doar eu și numai eu!”


El, în ocară-i, e semănat, Însă, în slavă-i înviat. Trupul, purtat de-orice ființă, E semănat, în neputință, Însă, atunci – la înviere – El înviază, în putere.


Într-adevăr, El S-a vădit, Prin slăbiciune, răstignit; Dar prin acea putere mare, Pe care Dumnezeu o are, Acum, mereu, trăiește El. Cu noi, s-a întâmplat, la fel, Căci slabi, în El, ne-am arătat, Dar prin puterea ce s-a dat, De la al nostru Dumnezeu, Tari ne vom ține, tot mereu, Și plini de viață, vom fi noi, Astfel, cu El, față de voi.


Și după cum e rânduit Ca orice om să moară-o dată Și-apoi se face-o judecată,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa