Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Qohelet 8:1 - Biblia în versuri 2014

1 Dar cine este înțelept, Fiind atâta de deștept Să înțeleagă rostul lor, Al tuturor lucrurilor? Înțelepciunea luminează Obrajii și înseninează Asprimea feței încruntate.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Cine este ca înțeleptul? Cine cunoaște interpretarea lucrurilor? Înțelepciunea dă strălucire feței omului și-i schimbă asprimea feței.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 „Cine este în categoria celor înțelepți? Cine știe să interpreteze lucrurile? Înțelepciunea produce omului o față strălucitoare și îi schimbă aspectul ei sobru.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Cine este ca înțeleptul și cine cunoaște interpretarea lucrurilor? Înțelepciunea omului îi luminează fața și încruntarea feței i-o schimbă!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Cine este ca cel înțelept și cine pricepe rostul lucrurilor? Înțelepciunea omului îi luminează fața, și asprimea feței i se schimbă.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Cine este ca cel înțelept? Și cine cunoaște înțelesul lucrurilor? Înțelepciunea omului face să‐i strălulucească fața și asprimea feței sale se schimbă.

Onani mutuwo Koperani




Qohelet 8:1
27 Mawu Ofanana  

Ei au răspuns: „Noi am visat Câte un vis foarte ciudat. Dar nimeni n-o să se găsească, Să poată să le tălmăcească.” „Ăst înțeles e-al Domnului, Dar fiecare – visul lui – Vă rog să mi-l istorisiți – Bine-nțeles, dacă doriți.”


Doar dacă o să mijlocească Un înger, pentru omu-acel,


Fiii lui Israel priveau La fața lui și se temeau, Văzând ce tare strălucea. Moise, atuncea, își punea Marama și-o purta mereu, Până intra la Dumnezeu.


Pentru ca mintea lui să poată Să prindă-nțelepciunea toată A unei pilde sau cuvânt Adânc rostit, și câte sânt Multe-nțelesuri pentru minte Din tot noianul de cuvinte Ce înțelepții le rostesc Și cei care cu tâlc vorbesc.


Un om poate fi prețuit După știința arătată; Dar cel cu inima stricată, Disprețuit va fi, mereu.


Înțelepciunea s-a aflat La înțelepți, dar au cătat, Mereu, ochii nebunului, La capătul pământului.


Omul cel rău într-una are Nerușinată-nfățișare; Dar omul cel neprihănit, Cărarea și-a-mbunătățit.


Deșteptul tare se vădește; Cel priceput își oțelește


Tot ceea ce este ascuns, Ce e adânc, de nepătruns, Și tot ceea ce este greu, Doar El descoperă, mereu. El poate, astfel, a pătrunde Ceea ce-n beznă se ascunde. Are-o-nțelegere deplină, Căci locuiește în lumină.


În urmă, către Daniel, El glăsuit-a în ăst fel: „Cu-adevărat, văzut-am eu Cum că al vostru Dumnezeu E Domnul dumnezeilor Și Domnul împăraților, Căci El doar ți-a descoperit Taina de care mi-ai vorbit!”


Iisus, pe vârful muntelui, ‘Naintea lor, Și-a preschimbat Fața. Uimiți, ei s-au uitat La fața Lui, cum strălucea Ca soarele, cum răspândea Lumină, haina Sa, în jur, Fiind, din al luminii șnur,


Auzind astfel de vorbire Și îndrăzneala arătată De Petru și Ioan, mirată, Rămase-ntreaga adunare, Căci îi știa pe fiecare, Dintre cei doi, că nu aveau Carte defel și că erau Oameni de rând. Din tot ce-au spus, Au înțeles căci cu Iisus Oameni-aceia au umblat.


Doamne, ei ne-au amenințat, Dar Te rugăm ca să privești La ei și să ne întărești, Cu-a Ta putere și-ndrăzneală, Ca, fără nici o șovăială, Să răspândim, al Tău Cuvânt.


Toți cei cari, în Sobor, ședeau, La fața lui Ștefan, priveau Atenți, iar ceea ce-au văzut, Față de înger, le-a părut.


De-aceea, trebuie să știți, Neîncetat, supuși să fiți, Nu pentru că sunteți speriați Dacă pedeapsă căpătați, Ci numai din îndemnul care Al vostru cuget doar, îl are.


Rugați-vă și pentru mine, Ca ori de câte ori îmi vine Să deschid gura, să vorbesc, Să pot, cuvinte, să primesc, Spre a vorbi fără-ndoială, Mereu, cu mare îndrăzneală, Ca Evanghelia s-o vestesc Și taina să-i descoperesc.


Este un neam cu-nfățișare Sălbatică; e un neam care, De cei bătrâni, nu se sfiește, Și nici o milă nu vădește Pentru copiii nimănui.


Cu mine-a fost doar Domnul meu Care m-a întărit mereu, Încât, am propovăduit, Ceea ce trebuia vestit, Iar Neamurile, am văzut, Precum că, partea, au avut Din plin dar – prin a mea vorbire – De astă propovăduire. Astfel, din gura leului, M-a izbăvit puterea Lui.


Fiindcă vreau să mai știți iară, Întâi, că nici o prorocie, De prin Scriptură, n-o să fie, Prin sine însăși, tâlcuită.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa