Qohelet 5:10 - Biblia în versuri 2014

¹⁰ Cel cari argintul l-a iubit, Nicicând nu e sătul de el; La fel este și cu acel Cari bogăția o iubește, Căci la nimic nu-i folosește. De-aceea, hotărât pot spune Că este o deșertăciune.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁰ Cel ce iubește argintul nu se satură de argint, iar cine iubește bogăția nu are niciun câștig. Și aceasta este o deșertăciune!

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁰ Cel care iubește argintul, nu se satură de el; iar cine iubește bogăția, nu beneficiază de câștig. Aceasta este încă o absurditate!

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁰ Când se înmulțesc bunurile, se înmulțesc și cei care le mănâncă. Și ce câștig pentru stăpânul lor decât că le vede cu ochii săi?

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁰ Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea. Și aceasta este o deșertăciune!

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁰ Cel ce iubește argintul nu se va sătura de argint; nici cel ce iubește belșugul de venit. Și aceasta este deșertăciune.

Qohelet 5:10 Mawu Ofanana

Psalmi 52:1

Asupritorule, cum oare, Cu răutatea ta cea mare, Cutezi a te făli mereu? De bunătate, Dumnezeu E plin, iar îndurarea Lui Ține în veacul veacului.

Psalmi 52:7

„Iată un om – biet muritor – Care nu-L ia ocrotitor Pe Dumnezeu, ci s-a-ncrezut – Mereu – doar în al său avut. Se bizuia omul acel, Pe răutatea-aflată-n el.”

Psalmi 62:10

Încredere în asuprire Sau vreo nădejde în răpire, Să nu vă puneți – cumva – voi. Dacă averea crește-apoi – Iar astfel vă îmbogățiți – De ea, voi să nu vă lipiți.

Qohelet 1:17

Inima mea, cu sârguință, A cercetat – atunci – prostia, Înțelepciunea, nebunia. Am înțeles că și-aste sânt, La fel, doar goană după vânt;

Qohelet 1:8

În necurmată frământare Sunt lucrurile. Ochiul meu, Chiar dacă le-ar privi mereu, Nu se mai satură privind Și nici urechea auzind.

Qohelet 2:10

Ceea ce ochii mi-au poftit, Le-am dat mereu. Nu mi-am oprit Nici inima din veselie, Ci bucuroasă-am vrut să fie Când se-nfrupta din truda mea. Atâta doar mi-a fost partea Din osteneală; iar apoi,

Qohelet 2:11

Când am privit atent, ‘napoi, La toate câte le-am făcut Cu mâna mea, am priceput Că doar deșertăciune sânt Și numai goană după vânt Cu toate – trăinicie n-are Nimic ce e aflat sub soare.

Qohelet 2:26

Căci Domnul, precum am văzut, Îi dă celui ce-I e plăcut Înțelepciune, veselie, Știință, multă bucurie. Însă pe păcătos îl pune, Îngrijorat, ca să adune, Să strângă, să agonisească Și la sfârșit să dăruiască Ce-a adunat – al său avut – Celui lui Dumnezeu plăcut.

Qohelet 3:19

Iar soarta dobitocului Și-a omului asemeni sânt: Aceeași soartă-au pe pământ; La fel muri-va fiecare: Cu toți au aceeași suflare, Iar omul nu-ntrece de loc – Chiar cu nimic – un dobitoc, Pentru că tot – un gând îmi spune – Este numai deșertăciune.

Qohelet 4:16

Fără sfârșit era poporul Care-l urma pe viitorul Lui împărat. Totuși, acel Care urma-va după el, Nu va putea fi bucurat De cel ce fi-va-ncoronat – De toate câte-a făcut bune – Căci și-asta e deșertăciune, Precum asemeni toate sânt Trudă și goană după vânt.

Qohelet 4:4

Îndemânarea tuturor – Munca – își are-al său izvor, Numai în pizma unuia Pe iscusința altuia. Deci îndrăznesc din nou a spune Că și-asta e deșertăciune, Precum e totul pe pământ, Adică goană după vânt.

Qohelet 4:8

Un om e singur, singurel; Un fiu, un frate, după el Nu are. Totuși se trudește Și munca nu i se sfârșește, Iar ochii-i nu s-au săturat De bogății ce-a adunat. Nu se întreabă: „Pentru cine Muncesc, privându-mă pe mine, De tot ce poate fi plăcere?” Astfel, omul acela piere, Iar eu vă spun, cu-nțelepciune: Și-aceasta e deșertăciune.

Qohelet 5:9

Folosul țării este mare, De-un împărat priceput are, Stimat de toți și îndrăgit.

Qohelet 6:7

E toată truda omului, Doar în folosul gurii lui Și totuși, pofta, niciodată, Să și-o-mplinească, n-o să poată.

Matei 6:19

„Comori, nu strânge pe pământ, Unde, amenințate sânt: De hoți, pot ele-a fi furate, Și de rugini pot fi mâncate.

Matei 6:24

Nimeni nu poate să slujească La doi stăpâni – o să-ndrăgească Mai mult pe unul. Pe-amândoi Nu-i va sluji la fel. Iar voi Nu-L veți sluji pe Dumnezeu Și pe Mamona – vă spun Eu!

Luca 12:15

Apoi, celor prezenți, le-a spus: „Feriți-vă de lăcomie! Voiesc, acum, ca toți să știe, Că nu stă viața omului, În plinul avuției lui.”

1 Timotei 6:10

Să știi, iubirea banilor E rădăcina relelor. Aceia care i-au dorit – Iată – acum, s-au rătăcit De la credință și-au ajuns Că, multe chinuri, i-au străpuns.