Qohelet 4:1 - Biblia în versuri 2014

¹ Apoi, privit-am cu-ntristare La asuprirea de sub soare; Și iată, toți cei apăsați Sunt cu obraji-nlăcrimați. Nimeni, pe oamenii acei, Nu-i mângâie. Lăsați sunt ei, Pradă asupritorilor, Supuși ai silniciei lor.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹ M-am uitat apoi și am văzut toate asupririle care se comit sub soare. Și iată că lacrimile celor asupriți nu aveau alinare; puterea era de partea asupritorilor lor și nu exista scăpare pentru cei persecutați.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹ „Apoi am privit cu atenție și am văzut toate violențele care se fac (în lumea de) sub soare. Astfel am descoperit că lacrimile celor exploatați fără milă nu aveau alinare. Cei care îi dominau, făceau abuz de autoritate; și nu exista scăpare pentru cei persecutați.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹ M-am întors ca să văd toate oprimările care sunt făcute sub soare. Și iată, lacrimile celor oprimați și nu era nimeni care să-i mângâie! De partea celor care oprimau era puterea, și nu era nimeni care să-i mângâie.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹ M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; și iată că cei apăsați varsă lacrimi și nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor și n-are cine să-i mângâie!

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹ Și m‐am întors și am văzut toate apăsările care se fac sub soare și iată lacrimile celor apăsați și n‐aveau nici un mângâietor! Și puterea era de partea apăsătorilor lor și n‐aveau nici un mângâietor.

Qohelet 4:1 Mawu Ofanana

Iov 16:4

Dacă ați fi în locul meu – Așa aș fi vorbit, cu voi? V-aș copleși cu vorbe-apoi, Și-aș da din cap? Vătămătura,

Iov 35:9

Oamenii strigă ne-ncetat, Către cei cari i-au apăsat. Se plâng de silnicia lor,

Iov 6:29

Nedrepți, vă rog, ca să nu fiți! Vă-ntoarceți și mărturisiți Cum că eu sunt nevinovat!

Iov 9:24

El râde; iar pământul Său E dat pe mâna celui rău, E dat celui nelegiuit. Tot Domnul a acoperit Ochii judecătorilor!

Psalmi 12:5

„Iată, pe cei nenorociți, Văzutu-i-am din cerul Meu, Cât au ajuns de asupriți, Și cum săracii gem mereu. De-aceea Mă ridic, îndată” – Domnul a zis – „iar Eu voiesc, Pe toți obijduiții – iată – Acuma să îi mântuiesc!”

Psalmi 142:4

Doamne, spre dreapta Îți rotește Ai Tăi ochii, iar apoi privește! De nimeni nu sunt cunoscut, Orice speranță mi-am pierdut, Căci sunt privit cu nepăsare Și nu mai am nici o scăpare.

Psalmi 142:5

Doamne, la Tine doar, strig eu: „Tu ești scăparea mea, mereu, Iar pe pământ, Te dovedești Că a mea moștenire ești.”

Psalmi 42:3

Cu lacrimi numai, mă hrănesc Noapte și zi, căci mă mâhnesc Când mă întreabă fiecare: „Unde e Domnul tău Cel tare?”

Psalmi 42:9

De-aceea, Lui, cari se vădea Precum că este Stânca mea, Vreau să Îi pun o întrebare: „De ce mă uiți acuma, oare? De ce să umblu întristat, De toți dușmanii apăsat?”

Psalmi 69:20

Ocara, inima-mi, rănește, Iar boala, trupul-mi, ofilește. Milă aștept, s-aibă cumva, Față de mine, cineva, Însă degeaba am sperat. Mângâietori am așteptat, Însă nici unul nu apare.

Psalmi 69:21

Ei îmi pun fiere în mâncare Și-n urmă, doar oțet îmi dau – Când îmi e sete – ca să beau.

Psalmi 80:5

Pâine cu lacrimi, Tu i-ai dat Și lacrimi doar, l-au adăpat.

Exodul 1:16

Când ele au venit la el, În felu-acesta le-a vorbit: „Când veți avea de împlinit Slujba de moașe, ce-o aveți, Și, pe femei, voi le vedeți Că nasc feciori, să-i omorâți! Vă poruncesc dar: orișicâți Băieți urmează să se nască, Să nu-i lăsați, voi, să trăiască! Pe fete însă, le lăsați În viață! Înțelesu-m-ați?!”

Exodul 1:22

Dar Faraon s-a mâniat Și-astă poruncă, el a dat, Poporului său: „Să luați Și-apoi, în râu să-l aruncați Pe orice prunc ce-o să se nască, Dacă-i de parte bărbătească. Pe fete-n schimb, să le lăsați – Pe ele doar, să le cruțați.”

Proverbe 19:7

Frații, pe fratele sărac, Îl vor urî; deci, de pe plac Nu le e fraților defel, Cu-atât mai mult atunci, de el, Prietenii se depărtează! El, către ei, se îndreptează Cu vorbe rugătoare dar, Nu-l iau în seamă și dispar.

Proverbe 28:3

Săracul care asuprește Pe alții – mai nenorociți Decât e el, și-obijduiți – E ca o rupere de nor Care aduce-n viitor – În ziua veșnică de mâine – O lipsă groaznică de pâine.

Proverbe 29:2

Atunci când cei buni se-nmulțesc, Popoarele se veselesc; Dar când cel rău e-nscăunat, Poporul geme, ne-ncetat.

Qohelet 3:16

Iată ce am mai întâlnit: În locul ce e rânduit Ca să se țină judecată, Nelegiuirea-i întronată; Iar în acel loc de dreptate, Se află numai răutate.

Qohelet 5:8

Când cel sărac e jefuit În țară și năpăstuit E chiar în al dreptății nume, Să nu te miri! Așa-i în lume! Peste acela ce e mare, Veghează altul, mult mai tare, Iar peste toți este mereu – În ceruri – Domnul Dumnezeu.

Qohelet 7:7

Averea ce s-a dobândit Prin silă doar, a rătăcit Gândirea celui înțelept, Iar inima celui deștept – Mită primind – a fost stricată.

Qohelet 8:9

Pe toate, eu le-am observat Și inima mi-am îndemnat Să cerceteze, cu ardoare, Toate câte se fac sub soare. Vine o vreme când un om Îl stăpânește pe alt om, Făcându-l mai nenorocit.

Isaia 5:7

Iată cine-i via pe care Domnul oștirilor o are: Ea e poporul Israel Și cel din Iuda, tot la fel. Aceasta-i via ce-o avea El și pe care o iubea. El – precum crede – se așteaptă Să fie-o judecată dreaptă. Însă degeaba-a așteptat, Căci iată, doar sânge vărsat! Dreptate aștepta, dar are Doar strigăte de apăsare!

Isaia 51:23

Îl pun în mâna celor care Te-au asuprit, fără-ncetare, Zicând: „Îndoaie-te și-apoi, Vom trece, peste tine, noi!” Spinarea ta se dovedea, Atunci, fiind asemenea Unui pământ tare, uscat, Ce e de trecători călcat; Sau precum ulița pe care Se plimbă o mulțime mare.”

Isaia 59:7

Picioarele lor se zoresc Spre răutăți și se grăbesc Să verse sânge ne-ntinat, Iar gândul lor s-a arătat A fi, mereu, nelegiuit. Pe al lor drum, s-au însoțit Prăpădul și cu nimicirea.

Ieremia 16:7

Nimeni nu are să le iasă ‘Nainte, spre-a le-ntinde-o masă Când vor jeli, ca mângâierea Să le-o aducă în durerea Care le-a fost pricinuită, Când o ființă prea iubită, În gheara morții a căzut. Vor suferi, căci de băut, Nu va fi nimeni să le dea – Așa precum se-obișnuia – Paharul cel de mângâiere, Ca să aline-a lor durere, În urma morții taților Precum și a mamelor lor.

Plângerile 1:16

De-aceea plâng, neîncetat, Pentru că S-a îndepărtat De mine, Cel care putea Ca mângâiere să îmi dea, Care putea să mă vegheze Și viața să-mi învioreze. Vrăjmașul meu a biruit Și pe-ai mei fii, el i-a zdrobit.

Plângerile 1:17

Sionu-ntinde, rugător, Ale lui brațe, tuturor, Însă nu este nimenea Care să-l poată mângâia. Iacov este înconjurat, Căci Domnul l-a împresurat, Acum, cu toți acei pe care, Vrăjmași ai săi, Iacov îi are. Ierusalimul e găsit Doar bun pentru batjocorit.

Plângerile 1:2

Noapte de noapte-amarnic plânge, Iar lacrima i se prelinge Pe-obraji și nu e nimenea Ca mângâiere să îi dea, Pentru că fost-a părăsită De cei de cari era iubită Și-acum, toți oamenii acei Au devenit vrăjmașii ei.

Plângerile 1:9

Necurăția s-a lipit De haina lui, necontenit, Iar el nici măcar nu gândea La ce sfârșit poate avea. Căzut-a greu de tot și iată, Nimeni nu-l mângâie vreodată. „Vezi-mi a mea ticăloșie Doamne și milă să Îți fie, Căci cel care mă dușmănește, Iată-l ce mult se semețește!”

Amos 3:10

În tot ce fac se dovedește, Neprihănirea că lipsește. Comori adună în palate, Prin silnicie câștigate Și prin răpire, tot mereu.”

Amos 3:9

Pe-acoperișuri vă urcați – Sus – pe palate și strigați! De pe ale Asdodului, Precum și-ale Egiptului Case, strigați zicând: „Veniți Degrabă, ca să vă suiți Pe muntele Samariei, Ca să vedeți, în sânul ei, O mare neorânduială Și asupriri, fără-ndoială!

Maleahi 2:13

Iată dar, ce mai faceți voi: Umpleți cu lacrimi, mai apoi, Altarul Domnului, plângând Și gemete mereu scoțând, Astfel încât El nu mai poate Privi la darurile toate Ce le-ați adus și-astfel – vă zic – El nu poate primi nimic Din tot ceea ce ați adus Și în a Lui față ați pus.

Maleahi 3:18

În vremea ‘ceea de apoi, Din nou aveți a vedea voi, Că e deosebire mare Între cel rău și-ntre cel care Este un om neprihănit, Între cel care I-a slujit Lui Dumnezeu și între cel Care nu-L va sluji pe El” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

Maleahi 3:5

„De voi, am să M-apropii – iată – Căci vă voi face judecată. Mă voi apropia de voi Și-am să mărturisesc apoi, Contra descântătorilor, În contra preacurvarilor, În contra celor cari strâmb jură, În contra celor care fură Din truda simbriașului Căci opresc partea omului, În contra celor ce vădesc Că pe orfan îl asupresc, Pe văduvă și pe toți cei Cari sunt străini față de ei. Mărturisesc – de bună seamă – Și-n contra celor ce n-au teamă De Mine” – zice Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

Matei 26:56

Toate, acum, s-au întâmplat, Spre-a se-mplini ce a fost scris, Ceea ce prin proroci s-a zis.” Toți ucenicii au fugit, Lăsându-L singur, părăsit, În mâna cetei de tâlhari Și-a preoților celor mari.

Deuteronom 28:33

Din rodul dat de-al tău ogor, O să mănânce alt popor, Pe care nu l-ai cunoscut; Apoi întregul tău avut, De către el, va fi luat. Vei fi zdrobit și apăsat.

Deuteronom 28:48

Acuma ai să Îi slujești Din locu-n care te găsești: De foamete înconjurat, De mare secetă uscat, Gol și de lipsuri chinuit, Și de vrăjmași încercuit – Pe care Domnul i-a trimis În contra ta, cum a promis. Un jug de fier, El îți va pune, Pe gât, până te va supune Și vei ajunge – negreșit – În urmă, a fi nimicit.

Iacov 5:4

Nu i-ați plătit pe lucrători, Care-au trudit la secerat, Pe-al vost’ ogor: i-ați înșelat Când fost-a vorba de plătit. Această plată, negreșit, În contra voastră, strigă-acum. Pedeapsa voastră e pe drum. Iată, Domnul oștirilor – Plânsul secerătorilor – Din cortul Său, l-a auzit.

Judecători 4:3

Iabin avea o oaste mare, Precum și foarte multe care; Din fier, carele s-au făcut Și nouă sute a avut. Israeliții, greu, gemeau, Căci douăzeci de ani erau, De când Iabin i-a apăsat. Atunci, la Domnul, a strigat, Înspăimântat, al lor popor