Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Qohelet 3:2 - Biblia în versuri 2014

2 O vreme-și are nașterea, La alta vine pieirea. Săditul e la vremea lui, Apoi e timpul smulsului Celor care au fost sădite.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

2 un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri; un timp pentru a planta și un timp pentru a smulge;

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 Există un timp când te naști și un timp când mori; un timp pentru plantat și un timp pentru smulgerea plantelor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 Este un timp pentru a se naște și un timp pentru a muri; un timp pentru a planta și un timp pentru a smulge ce s-a plantat;

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 Nașterea își are vremea ei, și moartea își are vremea ei; săditul își are vremea lui, și smulgerea celor sădite își are vremea ei.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

2 Vreme de a se naște și vreme de a muri; vreme de a sădi și vreme de a smulge ce este sădit;

Onani mutuwo Koperani




Qohelet 3:2
36 Mawu Ofanana  

Dar află: legământul Meu, Doar cu Isac îl închei Eu! Pe el, tu îl vei căpăta, La anul, prin nevasta ta.”


Au fost de toți. Când a simțit Cum că sfârșitul i-a venit, Iacov, pe Iosif, l-a chemat: „De trecere am căpătat În fața ta, să-ți pui, aș vrea, Mâna, acum, sub coapsa mea. Cu bunătate, tu te poartă – Credincioșie îmi arată – Căci mult – pe lume – n-oi mai sta. Te rog, mult: nu mă-nmormânta Aici, în țara cea străină.


Omul lui Dumnezeu s-a dus Pân’ la altar și-astfel, a spus: „Altarule! Domnul, prin mine, Are-un cuvânt, azi, pentru tine: „Iată, din a lui David casă, Un fiu – curând – are să iasă. Numele lui e Iosia. Pe tine, el va junghia – În fața-ntregului popor – Pe preoți-nălțimilor, Care tămâie-aduc – drept dar – Ca să o ardă, pe altar! Astfel, tu ai să mistuieși Chiar oseminte omenești!”


„La anul, când am să mai viu, Tu ai să ții în brațe-un fiu.” Ea a răspuns: „Nu, domnul meu! Tu ești om al lui Dumnezeu! Te rog, să nu mă amăgești, Cu vorbele ce le rostești!”


Dacă cel care a murit Să învieze ar putea, Atunci doar și nădejdea mea S-ar întări în suferință Și-ar sprijini a mea ființă, Până când îi va fi schimbată Starea în care e aflată.


Nicicând! Deci, de i-ai numărat Lunile vieții, hotărând Numărul zilelor, și când Peste hotarul însemnat De Tine, știi că niciodat’ Nu va putea să treacă el,


„Iată că soarta omului E-asemenea ostașului; Ca timpul unui muncitor Care cu ziua-i truditor,


Domnul, o casă, dăruiește, Celei cari stearpă se vădește Și îi aduce bucurie Căci, mamă, ea are să fie, În a sa casă minunată, De ai ei fii înconjurată. Voi, cei cari pe pământ v-aflați, Pe Domnul să Îl lăudați!


De-aceea, Domnul o să vie Să te doboare pe vecie, Și astfel, smuls tu ai să fii De pe pământul celor vii.


Întâi, fă-ți lucrul tău, afară – La câmp – și-apoi doar, vino iară De te apucă să zidești Și-o casă să îți construiești.


Cel care ară, ne-ncetat Ara-va pentru semănat? Necontenit el își brăzdează Pământul lui și îl grăpează?


O boală gravă l-a lovit Pe Ezechia și-a simțit Că nu poate să se mai scoale Din pat, iar moartea-i dă târcoale. Atunci, prorocul Domnului Grăbitu-s-a spre patul lui. Proroc era Isaia, care – Părinte – pe Amoț, îl are. La Ezechia a intrat Și-n acest fel a cuvântat: „Ascultă ceea ce a zis Domnul, atunci când m-a trimis: „Așază-ți casa-n rânduială, Căci vei muri, fără-ndoială.”


„La Ezechia, să te duci, Căci vreau, al Meu cuvânt să-i duci. Întoarce-te acum, la el Și-apoi îi spune-n acest fel: „Așa vorbește Dumnezeu, Cel al lui David: „Iată, Eu Am auzit cum te-ai rugat Și am văzut că ai vărsat Lacrimi amare-n fața Mea. Dar sănătos tu vei putea Iarăși să fii. Găsesc cu cale Să lungesc anii vieții tale. Tocmai de-aceea, iată, vreau, Alți cincisprezece să-ți mai dau.


„Stearpo, tu poți fi fericită, Căci tu, să naști, nu ești silită! Fii plină dar, de veselie Și chiuie de bucurie, Căci n-ai durerile pe care Doar ceasul nașterii le are! Mai mulți fii are cea lăsată De soț, decât cea măritată. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Astăzi, peste-mpărați te pun Și peste neamuri și îți spun Care e sarcina ce-o ai; Să smulgi, să nimicești, să tai Și să dărâmi și să zidești Și-n urmă iarăși să sădești.”


Dar Dumnezeu a cuvântat: „Îi spune lui Baruc, de-ndat’: „Voi dărâma ce am zidit, Voi smulge ceea ce-am sădit! E vorba despre-această țară.


Atuncea, Fiul omului Trimite-va îngerii Lui, Să smulgă, din Împărăție, Orice lucrare ce-o să fie O pricină de a greși Și pe cei cari vor săvârși Fărădelegi; vor fi luați


„În vremea care o să vină, Orice răsad, din rădăcină, Smuls o să fie – vă spun Eu – De n-a fost pus de Tatăl Meu.


Dar îngerul, băgând de seamă Că e speriat, i-a zis: „N-ai teamă, Pentru că sunt trimis a-ți spune, Precum că a ta rugăciune, De Domnul, a fost ascultată. Soața-ți va fi însărcinată Și-un fiu o să îți zămislească. Ioan are să se numească Pruncul, care-ți va fi dat ție.


Ascultă dar, cum ai să știi Că-i drept ce-am zis: mut ai să fii, Până se va fi petrecut Tot ce ți-am spus, căci n-ai crezut Cuvintele ce le vestesc, Care, la vreme, se-mplinesc!”


Elisaveta – ruda-ți – iată, Acuma, e însărcinată, La bătrânețe – deși ei, „Stearpă”-i ziceau, între femei.


Femeia, cari trebuie-a naște, Când simte ce dureri o paște, Se întristează, negreșit, Pentru că ceasul i-a sosit. Însă, după ce a născut, După ce, pruncul, și-a văzut, De suferință, nu mai știe, Căci plină e, de bucurie, Că s-a născut un om, pe lume.


Să-L prindă, ei s-au străduit, Dar pentru că nu I-a sosit Timpul, în pace, L-au lăsat.


Dar, vremea se apropia Și iată deci, că trebuia Ca tot ce Domnul a vorbit Cu-Avram, să fie împlinit. Norodul, în Egipt, sporise.


„În vremea ‘ceea, s-a născut Moise, cel care-a fost plăcut, În fața Domnului. Hrănit, ‘Nainte de-a fi părăsit, A fost, trei luni, la tatăl lui,


Dar când venit-a, peste fire, A vremurilor împlinire, Tatăl, din ceruri – cum a zis – Pe al Său Fiu, ni L-a trimis – Cari, prin femeie-i zămislit Și cari, sub Lege, a venit –


Acolo, robul Domnului – Moise – în a Moabului Țară, în urmă, a murit, Așa cum Domnu-a poruncit.


Și după cum e rânduit Ca orice om să moară-o dată Și-apoi se face-o judecată,


Cei cari sătui s-au arătat, Acuma s-au închiriat Pentru ca pâine să primească. Cei ce-au ajuns să flămânzească Se odihnesc acuma, iată. Cea care stearpă-a fost odată, De șapte ori naște acum. Cea care, pe al vieții drum, Cu mulți prunci fost-a dăruită, Acuma șade lâncezită.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa