Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Qohelet 12:7 - Biblia în versuri 2014

7 Până ești, încă, pe pământ; Până nu intri în mormânt Când duhul fi-va-napoiat Lui Dumnezeu, căci El l-a dat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 până nu se întoarce țărâna în pământ, de unde a fost luată, și până când suflarea nu se întoarce la Dumnezeu, Cel Care a dat-o.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Fă acest lucru până nu se întoarce pământul care ești tu în pământul din care ai fost luat și până când suflarea ta nu se întoarce la Dumnezeu care ți-a dat-o.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 până se va întoarce pulberea în pământ, așa cum a fost, și până când duhul se va întoarce la Dumnezeu, care l-a dat.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 și să se întoarcă pulberea în pământ, cum a fost, și duhul să se întoarcă la Dumnezeu care l‐a dat.

Onani mutuwo Koperani




Qohelet 12:7
23 Mawu Ofanana  

Avram, apoi, iar a vorbit: „Iată că eu am îndrăznit – Praf și cenușă precum sânt – Să Îi vorbesc Celui Prea Sfânt.


Atunci Domnul a modelat – Din lut – un om, și i-a suflat, Un duh de viață-n nări, și știu Că l-a făcut un suflet viu.


Și în sudoarea feței tale Mănâncă-ți pâinea, pân’ cu cale, Voi socoti că-i potrivit Să te întorci de-unde-ai pornit! Căci Eu te-am făcut din pământ, Și-n el îți vei afla mormânt!


Cu sila. Va fi vlăguit, Iar oasele-i îmbătrânite Vor fi-n țărână-apoi, lungite.


De ce, păcatul, nu mi-l ierți, Cătând într-una să mă cerți, Pentru fărădelegea mea? Curând, nu mă vei mai vedea, Căci în țărână voi pătrunde, Ca să adorm. Mă voi ascunde, De Tine. N-ai să mă găsești, Când, să mă vezi, ai să voiești!”


El știe din ce suntem noi Și ia aminte mai apoi, Că nu suntem decât o mână, Însuflețită, de țărână.


Când Fața Ta nu se arată, Un tremur le cuprinde-ndată. Le iei suflarea: ele mor Și intră în țărâna lor.


Stinsă va fi suflarea lor: Au să se-ntoarcă în pământ Și-ale lor planuri nu mai sânt, Căci au să piară, negreșit, În clipa-n care au murit.


Acei care au căutat, Idoli deșerți, să le slujească Și-apoi de ei să se lipească, Mie urâți mi-au fost mereu, Pentru că-n Domnul mă-ncred eu.


Tu, în țărână – înapoi – Pe oameni îi întorci apoi, Zicând: „Vă-ntoarceți fiilor, Cari sunteți ai oamenilor!”


Nu vreau să mustru pe vecie Și nici o veșnică mânie Nu-Mi place și nu vreau să țin, Când înainte-Mi, în leșin, Cad suflete și-asemenea, Duhuri pe care mâna Mea – Precum se știe – le-a făcut, În vremurile de-nceput.


Dar împăratul Zedechia, Cu jurământ, lui Ieremia, Îi zise-n taină: „Viu, mereu, E al nost’ Domn și Dumnezeu Care ne-a dat viață la toți, Căci fără nici o frică poți – Acuma – ca să îmi vorbești! Nu trebuie să te ferești, Pentru că nu te voi urî Și nici nu te voi omorî. Ba mai mult, nu vei fi lăsat În mâna celor ce-au cătat Ca să-ți ia viața.” Ieremia


Mulți dintre-aceia care sânt Adormiți – astăzi – în pământ, Se vor trezi. Uni-au să vie Ca să trăiască-n veșnicie, În timp ce alții vor obține Numai ocară și rușine Cari veșnice se dovedesc.


Iată Cuvântul Cel venit Din partea Domnului, rostit Pentru întregul Israel: „Așa a cuvântat Acel Care e Domnul și-a întins Al cerurilor necuprins, Cel cari pămânu-a-ntemeiat Și duh, în om, a așezat:


Cei doi căzură la pământ Și au strigat: „O, Doamne sfânt! Tu, Dumnezeul tuturor, Domn peste duhurile lor, Tu știi că a păcătuit Un singur om! Va fi lovit, Acum, pentru greșeala lui, Întreg poporul Domnului? Pentru-ale lui păcate, oare, Lovești întreaga adunare?”


„Doamne, Tu care, negreșit, Ești Dumnezeul tuturor – Al tuturor duhurilor Oricărui trup, te rog, găsește Pe cineva și pregătește Un om, pe cari să-l pui, mai mare, Peste întreaga adunare.


Iisus, atuncea, a strigat: „Tată! Primește Duhul Meu! În a Ta mână, Îl las Eu!” După ce astfel a strigat, Domnul Iisus, Duhul, Și-a dat.


Pe când ei, pietre, adunau Și cu furie îl loveau, Ștefan, rugându-se, mai spuse: „Primește al meu duh, Iisuse!”


Și de Biserica celor Care au fost întâi născuți Și cari, în ceruri, sunt trecuți, Înscriși fiind, de Dumnezeu – Acela care e mereu, Singur și drept Judecător – De duhurile tuturor Celor ce sunt neprihăniți Fiind făcuți desăvârșiți,


Dacă acei care ne sânt Părinții noștri, pe pământ, Ne-au pedepsit și tot le-am dat Cinstirea ce au meritat, Nu trebuie ca fiecare – Tatălui duhurilor – oare, Mereu supuși, ca să Îi fim Și-n felu-acesta, să trăim?


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa