Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Qohelet 12:5 - Biblia în versuri 2014

5 Te temi de înălțimi. De drum, Într-una ești înspăimântat. Te-ntoarce, pân’ n-a apucat Migdalul alb să-ți înflorească În păr și pân’ să se târască, Lăcusta poate; până când Nu îți trec poftele umblând, Pentru că drumul omului Îl poartă către casa lui Cea veșnică, iar bocitori Așteaptă-n uliți, chemători;

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 se vor teme de înălțime, iar pe drum vor fi temeri. Adu-ți aminte de Creatorul tău, până nu înflorește migdalul, până nu se târăște lăcusta și până nu se strică fructul caperului, căci fiecare merge spre casa cea veșnică, iar cei ce jelesc cutreieră pe stradă;

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Te vei speria de înălțimi și îți va fi frică (să mergi) pe drum! Amintește-ți de Creatorul tău până nu «înflorește migdalul», până nu «se târăște lăcusta» și dispar dorințele naturale; pentru că fiecare merge spre casa eternă, iar cei care plâng (pe cel mort) merg pe stradă.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Atunci se vor teme de înălțime și de teroarea de pe drum; dar va înflori migdalul, se va da deoparte lăcusta și va fi rupt caperul. Căci orice om va merge spre casa veșniciei sale și cei care jelesc se vor învârti pe stradă

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 te temi de orice înălțime și te sperii pe drum; până nu înflorește migdalul cu peri albi și de abia se târăște lăcusta; până nu-ți trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veșnică, și bocitorii cutreieră ulițele;

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 da, se tem de ce este înalt și spaimele sunt pe cale; migdalul e în floare, și lăcusta este o sarcină și capera este fără urmare, căci omul merge spre casa sa veșnică și bocitorii umblă pe ulițe;

Onani mutuwo Koperani




Qohelet 12:5
19 Mawu Ofanana  

Iacov a zis: „Nu insistați! Pe Beniamin nu îl luați Cu voi! Fratele i-a murit Și-acum e singur. Negreșit, Că dacă vreo nenorocire L-ar paște, mi-ar fi peste fire Să mai trăiesc! Umeri-mi slabi, N-ar rezista. Perii mei albi – Oricât veți fi de-ndurerați – Va trebuii să-i îngropați!”


De și pe-acesta mi-l luați, Puteți să fiți încredințați, Că-n locuința morților, Mă coborâți voi, fiilor!”


Sigur – bătrânul va muri. Inima lui se va opri, De pierde și-acest copilaș.


Se poate. Dar le-au auzit, Desigur, alții. Precum știți, Avem bătrâni mai înziliți Decât al tău părinte-a fost. Deci iată, n-are nici un rost Să credem că ai întâlnit Ceva ce nu s-a pomenit, Căci orice s-ar fi întâmplat, Bătrânii – sigur – au aflat


Când drept sălaș aștept să-mi vină Chiar locuința morților, Când știu că doar în bezna lor, Culcușul îmi va fi mereu,


Știu ce-ai să faci: ai să mă iei Din lume, pentru că Tu vrei Să mor și-apoi să poposesc Unde cei vii se întâlnesc.


Să nu mă lepezi, Domnul meu, Dacă bătrâna am să fiu eu, Ca să vestesc tăria Ta Celor ce mă vor asculta, Pentru a ști de ea, apoi, Cei ce veni-vor după noi!


Părul cel alb e o cunună Pe care poate să o pună Neprihănirea – ea o are, Ascunsă, pe a ei cărare.


Tăria-i a tinerilor Slavă, iar a bătrânilor Podoabă de înțelepciune Sunt perii albi, ce-o să-i adune.


Tot ce a ta mână găsește, Să facă; însă, voinicește, Cu forță și cu sârguință, Căci în a morții locuință Unde vei merge la culcare, Nu va mai fi nici o lucrare Și n-ai, mâna, pe ce mai pune. Acolo, nu-i înțelepciune; Nu se mai află vreo știință Și nici un fel de chibzuință.


Până când o să-ncărunțiți Și până o să-mbătrâniți, Același am să fiu, mereu, Și-am să vă dau sprijinul Meu. Necontenit, vă însoțesc Pentru că Eu vă mântuiesc.


Cuvântul Domnului, venit Din ceruri, astfel mi-a vorbit: „Hei, Ieremio! Spune-Mi oare, Ce vezi acum, în depărtare?” Străfulgerat de un fior, Am zis: „Eu văd un veghetor.”


Ale lui cete risipite Vor fi apoi, în lumea mare; Ajunge-vor la neamuri care, ‘Nainte, nu le-au cunoscut Și-ai lor părinți nu le-au știut. În urma lor, se va vedea Că voi trimite sabia. Pe-acest popor îl urmăresc Pentru că am să-l nimicesc.”


În fața perilor albiți, Să te ridici. Să îi cinstiți Pe cei ce sunt bătrâni, mereu. Teamă să ai de Dumnezeu, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.


Și după cum e rânduit Ca orice om să moară-o dată Și-apoi se face-o judecată,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa