4 Până când, încă, nu se-nchid Ușile gurii – buzele – Și poți să-ți strecori vorbele. Când uruitul morii tale Slăbește, atunci și de ale Înaripatelor slab cânt Nopțile tulburate-ți sânt, Iar glasul cântăreților Nu-l mai auzi, răsunător, Ci-năbușit îl prinzi acum.
4 cele două uși care dau în stradă se închid, iar sunetul morii scade. Atunci, cineva se va trezi la ciripitul păsării, dar glasul tuturor cântărețelor se va auzi înăbușit;
4 se închid «cele două uși care sunt deschise spre stradă» și scade în intensitate sunetul morii. Atunci te vei trezi la ciripitul păsării; dar vocea tuturor cântărețelor se va auzi înfundat.
4 Atunci vor fi închise cele două uși [care dau] spre stradă, va cădea zgomotul râșniței; [oamenii] se vor ridica la glasul păsării și vor înceta toate fiicele cântecului.
4 până nu se închid cele două uși dinspre uliță (buzele); când huruitul morii slăbește, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântărețelor se aude înăbușit,
4 și ușile (buzele) se închid înspre uliță, când glasul râșnitorilor slăbește și unul se scoală la glasul păsării, și se pleacă toate fiicele cântării (sunetele);
Iată că am îmbătrânit. Optzeci de ani am împlinit. Ce crezi că-aș face pentru tine? Mai știu eu ce e rău sau bine? Ce gust ar mai putea avea Mâncarea, băutura mea? Mai pot ca să ascult eu, oare – Acuma – plin de încântare, Cântecul cântăreților, Sau glasul cântărețelor? De ce să vin la tine-n țară? Să-ți fiu, mereu, doar o povară?
Ia pietrele de moară, fată, Și macină făina-ndată. Iute, marama să ți-o scoți Și saltă-ți poalele, să poți, Picioarele, să-ți dezvelești Ca peste râuri să pășești!
Nu va mai fi vreo bucurie, Nici chiote de veselie. Nu va mai fi, în orice casă, Cântec de mire și mireasă. De-asemenea, va fi oprit – Atunci – al morii huruit, Iar întunericul va-nvinge, Căci raza lămpii se va stinge.
În ea, nu vor mai fi văzute Vreun instrument, sau alăute; N-au să mai fie cântători Din fluiere, nici suflători Care din trâmbițe-au cântat Și cântări mândre-au înălțat. Nici meșteri nu au să mai fie Cari, meșteșuguri, au să știe. N-o să se-audă, bunăoară, Nici vuietul pietrei de moară.