Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Qohelet 12:1 - Biblia în versuri 2014

1 Ascultă dar, îndemnul meu: Să-ți amintești de Dumnezeu, În anii tăi de tinerețe, Până n-ajungi la bătrânețe Când, apăsat de anii grei, Vei spune: „N-am plăcere-n ei”.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei“;

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Amintește-ți de Creatorul tău în perioada tinereții tale – până nu vin zilele rele și până nu se apropie anii când vei zice: «Nu mai am nicio satisfacție!».

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Amintește-ți de cel care te-a creat în zilele tinereții tale, până să vină zilele cele rele și să fii atins de anii despre care vei spune: „Nu am nicio plăcere în ei”,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Dar adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”;

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Și adu‐ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, înainte ca să vină zilele cele rele și să se apropie anii când vei zice: N‐am plăcere de ei!

Onani mutuwo Koperani




Qohelet 12:1
40 Mawu Ofanana  

Pe Iosif, Domnul l-a-nsoțit Și-n toate el a propășit, Iar casa Egipteanului, A fost, atunci, și casa lui.


De sarcinile ce-a primit Iosif, nu s-a mai îngrijit Mai marele străjerilor Din paza închisorilor. Fiind în grija Domnului, El l-a lăsat în voia lui. Domnul, pe Iosif, l-a-nsoțit Și-n toate, el a izbutit.


Iată că am îmbătrânit. Optzeci de ani am împlinit. Ce crezi că-aș face pentru tine? Mai știu eu ce e rău sau bine? Ce gust ar mai putea avea Mâncarea, băutura mea? Mai pot ca să ascult eu, oare – Acuma – plin de încântare, Cântecul cântăreților, Sau glasul cântărețelor? De ce să vin la tine-n țară? Să-ți fiu, mereu, doar o povară?


Aici sunt, pentru că doresc – Puțin – la drum, să te-nsoțesc. De altfel, după al meu plan, Cu tine, trec peste Iordan Și vreau ca, o bucată bună De drum, s-o facem împreună. Atâta doar, însă apoi Mă voi întoarce înapoi, Căci nu vreau să rămân cu tine. De ce să-mi faci dar, acest bine?


Atunci, întregul Israel Are să plângă după el Și-apoi îl va înmormânta, Căci numai el – din casa ta – Va avea parte de mormânt, Pentru că doar în el, Cel Sfânt Găsit-a ceva bun. Astfel,


De-l înștiințez pe împărat Și-n urmă, tu vei fi luat, De Duhul Domnului și dus Altundeva, ce va fi spus, Atuncea, împăratul meu? Chiar viața mi-o voi pierde eu. Nu-l știu pe împăratul, oare? Ahab are să mă omoare! Din tinerețea mea, mereu, Eu m-am temut de Dumnezeu.


Atunci, m-am dus la dregători, La cei mai mari conducători, La celălalt popor aflat Acolo, și am cuvântat: „Să nu vă temeți! Fiecare, De Dumnezeul nostru mare, Să-și amintească! Să luptați Pentru familii, pentru frați, Pentru-ale voastre case-apoi!”


La ce dar, mi-ar fi folosit Puterea lor, când negreșit, Nu ajungeau la bătrânețe?


Noaptea, îmi amintesc de ele Și de al Tău Nume ceresc, Iar a Ta Lege o păzesc.


Veniți dar, fiilor să stați În juru-mi și să ascultați Căci o să vă învăț, mereu, Frică s-aveți de Dumnezeu.


Când sunt în așternutul meu, De Tine doar îmi amintesc Și doar la Tine mă gândesc,


Ani șaptezeci, pe-a lumii față, Numără biata noastră viață. Cei tari, care sunt printre noi, Optzeci de ani ating apoi. Lucrul cu care se mândrește Omul, atât cât viețuiește, E numai trudă și durere, Căci anii trec și-apoi el piere.


Învață-l pe copilul tău, Drumul cel bun pasului său, Căci n-are să-l mai părăsească Nici când o să îmbătrânească.


Iubirea mea o dăruiesc Acelor care mă iubesc. Acel care se străduiește Cu dinadinsul, mă găsește.


Gonește întristarea toată, Din inimă, și-ndepărtează Răul din trupul tău. Veghează! Zorile vieți-s trecătoare, Iar tinerețea-i pieritoare.


Împarte-ți-o-n multe bucăți – Felii, chiar șapte sau opt, fă-ți – Pentru că tu n-ai nici o știre Când vine vreo nenorocire, Ca să lovească-acest pământ


Cel care mult o să trăiască, Se bucure! Dar să gândească La cât de multe au să fie Zilele nopții ce-o să vie. Ce va urma, din nou, pot spune Că este doar deșertăciune.


De-aceea Doamne, Te-așteptăm, Pentru că vrem să Te urmăm, Iar calea judecății Tale, Voim să fie-a noastră cale. Sufletul nost’, nemângâiat, Suspină Doamne, ne-ncetat, După Numele Tău cel Sfânt, Precum suspină-al Tău pământ. Plin de suspine, el va sta S-aștepte pomenirea Ta.


Bine îi este omului, Un jug să poarte-n tinerețe.


Prin îndurarea cari mereu Le-a arătat-o Dumnezeu, Cei patru tineri au primit Știință și au dobândit, Apoi, putința să adune O cât mai mare-nțelepciune Ce le-a adus pricepere La orice fel de scriere Deosebită. Astfel, El Făcutu-l-a pe Daniel – A cărui minte o deschise – Deștept în viziuni și vise.


Străinii, vlaga, i-o mănâncă Dar el nu își dă seama, încă. Vin bătrânețile și teama, Însă el tot nu își dă seama.


Căci mare, el va fi, mereu, Privit, de Domnul Dumnezeu. De vinuri, trebuință n-are; Iar băuturi amețitoare, Nicicând, el nu va fi băut. De Duhul Sfânt, va fi umplut – Cum Domnul a găsit cu cale – Din pântecele mamei sale.


Iisus le zise: „Nu-i opriți! – La Mine, copilași, veniți! – Fiindcă, a cerurilor Împărăție e a lor.


Și voi părinți, să încercați Ca nu cumva să-ntărâtați, Copiii voștri, la mânie, Căci trebuie crescuți să fie, Doar în mustrarea Domnului, Și în învățătura Lui.


Voi să vă amintiți, mereu, De-al vostru Domn și Dumnezeu, Pentru ca să vă dea putere, Să dobândiți acea avere, Să-Și împlinească-apoi, cuvântul Și să Își țină legământul Ce l-a făcut, cu jurământ, Cu cei care, părinți, vă sânt.


Știi bine, Sfintele Scripturi, Încă din fragedă pruncie. Prin ele doar, poate să-ți vie Înțelepciunea cea prin care, Parte de mântuire, are Cel ce se-arată credincios, În Domnul nost’, Iisus Hristos.


De-aceea, Domnului, eu vreau, Pe fiul meu, acum, să-l dau, Ca astfel, toată viața lui, Să fie doar al Domnului.” Când a sfârșit de cuvântat, Lui Dumnezeu, s-au închinat.


Domnul i-a zis lui Samuel: „De ce privești așa, la el? Nu te uita la-nfățișare, Nici la statura ce o are, Pentru că Eu l-am lepădat Și nu va fi el, împărat. Domnul, la inimă, privește Și nu la ceea ce izbește – Mai întâi – ochiul omului.”


Copilul Samuel creștea Și-n fața Domnului slujea. Un mic efod, el a avut, Care era, din in, făcut.


Tânărul Samuel creștea Și-n fața Domnului ședea, Fiind plăcut de toți, mereu: De oameni și de Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa