David, precum și-aceia cari Peste oștire-au fost mai mari, De-o parte-apoi i-au așezat Pe cei pe cere i-au aflat În stare ca să prorocească Și cari știau să folosească Harfe, lăute și chimvale. Astfel, ei au găsit cu cale, Să-i caute pe-acei bărbați, Din fiii lui Asaf luați, Dintre-ai lui Iedutun copii Și dintre ai lui Heman fii.
Necontenit, să căutați, Pe Domnul, să Îl lăudați! Este frumos să căutăm, Pe-al nostru Domn, să-L lăudăm! Este plăcut și este bine Să-L lăudăm, cum se cuvine!
Domnu-ndurare îmi dădea Ziua și-apoi, pe când venea Noaptea, eu laude-I cântam Și-o rugăciune-I înălțam Celui care este mereu, Al vieții mele Dumnezeu.
Când în necaz mă aflu eu, Iute mă-ndrept spre Domnul meu. Întinse, mâinile mi-au stat, Întreaga noapte, ne-ncetat. Sufletul meu, plin de durere, Nu mai vrea nici o mângâiere.
„Toată-ndurarea Domnului Și-asemenea faptele Lui – Ce-au fost făcute pentru noi, Eu am să le vestesc apoi. Voi spune ce bun a fost El Cu casele lui Israel, Căci arătat-a îndurare Și dragoste nespus de mare.
Pavel și Sila se rugau, La miezul nopții, și-nălțau Cântări de slavă, tot mereu, Spre lauda lui Dumnezeu. Cei care-nchiși, cu ei, erau, În liniște, îi ascultau.