Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 9:12 - Biblia în versuri 2014

12 Căci sângele nevinovat, De către El e răzbunat. De toți aceia care sânt Nenorociți pe-acest pământ, Își amintește, ne-ncetat, Căci al lor strigăt, nu-i uitat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

12 Căci El, Care răzbună sângele vărsat, Își aduce aminte și nu uită strigătul celor umili.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

12 El, care răzbună sângele vărsat, Își amintește de oamenii săraci care strigă după ajutor; și nu îi ignoră.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

12 zàin Cântați Domnului care locuiește în Sión, faceți cunoscute printre popoare faptele sale!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

12 Căci El răzbună sângele vărsat și Își aduce aminte de cei nenorociți, nu uită strigătele lor.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

12 Căci el, care face cercetare pentru sânge, își aduce aminte de ei; nu uită strigarea celor săraci.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 9:12
21 Mawu Ofanana  

Că veți fi nevoiți să-Mi dați, Când am să-l cer, sângele vostru; Și orice dobitoc terestru, Tot sângele, asemenea, Va trebui-napoi să-Mi dea. Voi cere viața omului – Atenție! – din mâna lui!


Și pentru sângele vărsat – Ce s-a vădit nevinovat – Cu care, precum e știut, Ierusalimul l-a umplut.


Dar Tu vezi tot, căci Tu privești Necazurile, suferința, Și doar Tu, Doamne, ai putința Să iei în mâini pricina lor. Tu ești nădejdea tuturor. În Tine, cel ce s-a vădit Precum că e nenorocit, Și-a pus toată nădejdea lui. De-asemenea, orfanului, Mereu îi dai sprijinul Tău.


Tu, rugăciunile rostite De cei aflați în suferință, Le-asculți mereu, cu-ngăduință. Din cerul Tău, spre ei, privești Și-n inimă îi întărești. Îți pleci urechea către ei,


El ia – necontenit – aminte, La rugăciunea cea fierbinte, Făcută de cel necăjit Cari nevoiaș s-a dovedit, Căci ruga nevoiașului Nu-i lepădată-n fața Lui.


Sionul este-al Domnului, Ales drept locuință-a Lui. În acest fel Domnu-a vorbit, Căci El, Sionul, l-a dorit:


Pentru că niciodată, El, Să știți că, n-a disprețuit Pe cel ce-a fost nenorocit Și nici cu ură nu privește Necazul care îl lovește Pe-un om făcându-l strâmtorat! Domnul, nicicând, ascuns n-a stat, Căci El ascultă, negreșit, Când strigă cel nenorocit.


Când strigă un nenorocit, Domnul aude negreșit, Și-l scapă din necazul lui.


Carele Domnului, apoi, Se numără – să știți dar voi – Cu douăzecile de mii Și-asemenea cu mii de mii, Iar Dumnezeu Se dovedește Că-n al lor mijloc se găsește Când din Sinai, pe-aripi de vânt, Se-ndreaptă spre locașul sfânt.


Arată-Te-ngăduitor Și-aminte ia, la ăst popor, Pe care Tu l-ai câștigat, Pe care l-ai răscumpărat – După cum ai găsit cu cale – Ca semn al seminției Tale Și-al moștenirii Tale-apoi! Doamne să-Ți amintești de noi, De muntele Sionului, Unde-a fost Casa Domnului.


Acolo, El a sfărâmat Scuturi, săgeți – care-au zburat Din arcuri, năvălind puhoi – Săbii și arme de război.


Domnul a zis: „Eu am văzut Chinul, prin care a trecut Poporul Meu, care-i robit La Egipteni, și-am auzit Și strigătul poporului. Deci Eu cunosc durerea lui.


Iată că strigătele lor – Ale Israeliților – Până la Mine s-au suit Și am văzut cum, chinuit, Este-n Egipt, poporul Meu.


Tocmai acuma, Domnul – iată – Iese din locuința Lui, Căci vrea, pe ai pământului Locuitori, să îi lovească Și astfel să îi pedepsească Pentru nelegiuirea lor. Apoi, sângele morților, Pe față fi-va arătat, Căci de pământ, afară dat, Sângele lor are să fie. Uciderile, să se știe Că nu vor fi acoperite, Ci toate fi-vor dezvelite.


Eu și copiii mei, la fel, Semne suntem, în Israel, Din partea Celui cari mereu E al oștirii Dumnezeu, Avându-Și locuința Lui, În muntele Sionului.


Asupra voastră, va să vină Tot sângele nevinovat, Ce, pe pământ, a fost vărsat, De la acel neprihănit Care a fost Abel numit, Și pân’ acum, la Zaharia – Cari fiu îi e lui Barachia – Cel ce-ntre Templu și altar A fost ucis de voi, măcar Că el era nevinovat.


Oameni-aceștia au vărsat, Mereu, sângele sfinților, Precum și al prorocilor. Pentru că astfel s-au purtat, Și Tu, acum, sânge le-ai dat Să bea, căci sunt niște nemernici Și de pedeapsa Ta, sunt vrednici.”


Toți dumnezeii ce-i aveau, I-au scos afară și cătau Ca să-I slujească Domnului. Văzând chinul poporului, Domnul s-a îndurat de el Și S-a întors la Israel.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa