Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 8:4 - Biblia în versuri 2014

4 „Ce-i omul? Ce însemnătate Poate acesta a avea? Dar al său fiu”, mă-ntreb cu teamă, „Cine o fi, ce poate-avea, Încât să iei Tu, la el, seamă?”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 Ce este omul, ca să-Ți amintești de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Oare ce este omul, ca să îți amintești de el și fiul omului ca să îl iei în considerare?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Când privesc cerurile tale, lucrările mâinilor tale, luna și stelele pe care le-ai stabilit,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Ce este omul, ca să‐ți amintești de el și fiul omului, ca să‐l cercetezi pe el?

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 8:4
25 Mawu Ofanana  

La început, Dumnezeu Sfântul A făcut cerul și pământul.


În ziua ce-a urmat – în zori – Domnul a zis: „Luminători, Astăzi, pe cer, voi împărți. Ei ziua o vor despărți De noapte; vremi vor arăta, Ani, zile. Cât pe cer vor sta,


Pe Lot, din nou, l-au amețit Cu vin, încât nu a simțit Când cea mai mică s-a culcat Cu el, și nici când a plecat.


Când Dumnezeu și-a amintit De ceea ce-a făgăduit El Sarei, vorba Și-a ținut


Dar ce! Va locui vreodată – Cu-adevărat – Domnul Cel Sfânt, Aici, jos, pe acest pământ? Iată că măreția Lui Nu-ncape-n cerul cerului! Atunci, ce-aș mai putea să zic, De-această casă, eu? Nimic!


Atuncea, mai puțin cu-atât Omul – biet vierme amărât – Cu al său fiu – tot muritor Și-asemeni lui, un viermișor – Curat nu are ca să fie, Azi, sau în vremea ce-o să vie!”


Mi-e viața. Ce e omul oare, Să-Ți pese-atât de mult de el,


Aminte să-Ți aduci, mereu, De mine și dă-mi ajutor, Căci Tu ești bun cu-al Tău popor. Doamne, arată-mi dar, și mie,


Să-L lăudați pe Dumnezeu, Pentru că numai El, mereu, Se-arată a fi priceput Căci cerurile le-a făcut, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Pe-Acela care a putut, Lună și stele de-a făcut, Pe cer le-a pus, ca să vegheze Și noaptea să o lumineze, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Doamne, ce-i omul? Ce e el, Încât să ții seamă de el? Ce este fiul omului, Ca să Te pleci asupra lui?


Nădejdea să vă așezați În oamenii aceia cari Se dovedesc a fi mai mari. În fiii oamenilor, voi Să nu nădăjduiți apoi, Căci la ei nu e ajutor.


Despre lucrarea Domnului, Ziua ce-n asfințit apune, La următoarea îi va spune.


Iar fii ai oamenilor, voi Să-mi spuneți cât voi mai vedea Batjocorită, în noroi, Că-i a mea slavă? Până când Deșertăciunea o iubiți, După minciuni doar, alergând? (Oprire)


Găsește Doamne-acum, o cale Ca peste fiul dreptei Tale Să se așeze mâna Ta Și fă-o ca să poată sta Asupra fiului pe care Omul ales de Tine-l are!


Toți dumnezeii cei avuți De către neamuri, sunt făcuți De mâini și, idoli se vădesc, Dar Dumnezeul nost’ Ceresc E Dumnezeu adevărat, Căci cerurile le-a creat.


Întreg poporul adunat Atunci, acolo, a crezut Vorbele lor și au văzut Că Dumnezeu a cercetat Pe Israel, căci a aflat De toate câte-a suferit Cât, în Egipt, a fost robit. Toți, fețele, și-au aplecat Și la pământ, s-au aruncat.


Popoarele de pe pământ, Ca un nimic, ‘nainte-I sânt. Nimicnicie se vădesc, Deșertăciuni se dovedesc.


Să fiți încredințați că Eu Am să vă mângâi, tot mereu. Cine ești tu ca, temător, Să fii, de omul muritor, Sau să te temi de fiul lui, Care-i ca iarba câmpului,


În urmă, zise glasul Lui: „Văzut-ai, fiu al omului? Dar ai să vezi urâciuni cari Se vor vădi cu mult mai mari!”


Iisus răspunse: „Vulpile Au vizuini; păsările Au cuiburi. Fiul omului, Însă, nu are-un loc al Lui, Unde să-și odihnească capul.”


„Să fie binecuvântat Al nostru Domn, neîncetat! Și binecuvântat e Cel Cari Domn îi e, lui Israel, Pentru că și-a răscumpărat Poporul, când l-a cercetat!


Au să te pună la pământ, Pe tine și pe cei ce sânt Copii ai tăi; n-o să-ți rămâie Piatră pe piatră-n temelie, Căci n-ai știut tu, niciodată, Ziua când fosta-i cercetată.”


Purtare bună, să aveți, Când, între Neamuri, voi sunteți, Pentru ca-n tot ce vă vorbesc De rele și v-asemuiesc Cu cei ce rele fac, prin voi – Prin faptul că ei văd apoi, Că faceți bine, tot mereu – Slavă să-I dea, lui Dumnezeu, În ziua cercetării lor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa