Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 79:8 - Biblia în versuri 2014

8 Doamne, să nu-Ți mai amintești Păcatele ce-s strămoșești, Ci adă, pe a noastră cale, Lumina îndurării Tale! Iată, suntem nenorociți!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

8 Nu-Ți aminti de nelegiuirile înaintașilor noștri! Grăbește-Te să ne întâmpini cu mila Ta, căci suntem foarte necăjiți.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Nu Îți aminti de păcatele noastre de la început! Grăbește-Te să vii înaintea noastră cu mila Ta, pentru că suntem foarte nefericiți.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Nu mai lua în seamă împotriva noastră nelegiuirile celor de odinioară, ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta! Căci suntem cu totul lipsiți de putere.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Nu-Ți mai aduce aminte de nelegiuirile strămoșilor noștri, ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale, căci suntem nenorociți de tot!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Nu‐ți aduce aminte împotriva noastră de nelegiuirile strămoșilor noștri; să ne întâmpine repede îndurările tale, căci suntem foarte înjosiți.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 79:8
18 Mawu Ofanana  

Și patru neamuri se vor scurge, Până când iarăș’ vor ajunge În țara care le-o dau lor. Căci răul Amoriților, De pe al țării larg cuprins, Încă nu este prea întins.”


Femeia merse la Ilie Și-l întrebă: „Spune-mi dar, mie, Ce am cu tine – oare – eu, Omule al lui Dumnezeu? Iată, la mine ai venit, Iar Dumnezeu Și-a amintit De relele ce le-am făcut. Lucrul acesta, Tu l-ai vrut? Ai vrut să-mi fie omorât Copilul, când te-ai pogorât Și ai venit în casa mea?”


Dar Dumnezeu l-a izbăvit, Deși poporul a vădit Neascultare și-a făcut, Mereu, așa precum a vrut. Însă a lui nelegiuire Ia adus doar nenorocire.


Domnu-l păzește pe acel Fără de răutate-n el. Eram un om nenorocit, Dar Dumnezeu m-a mântuit


Nelegiuirile făcute, Dacă ar fi mereu ținute ‘Naintea Ta, cine-ar putea, Oare-n picioare, ca să stea?


Să iei aminte Domnul meu, La al meu strigăt, tot mereu, Pentru că sunt nenorocit, Sunt strâmtorat și sunt lovit! Mă izbăvește de cei cari Mă prigonesc, căci ei sunt tari.


În calea lui Te-ai arătat Cu binecuvântări de sus, Cari fericire i-au adus. Cununi din aurul curat, Pe al său cap ai așezat.


Mă iartă dar, când mai greșesc! Nu-Ți aminti, de-asemenea, Greșeli din tinerețea mea, Nici făr’delegi ce-am săvârșit. Adu-Ți aminte, negreșit, De mine-n îndurarea-Ți mare Și-n nesfârșita-Ți îndurare!


Și, la popor, te-ntoarce iar, Pentru că el trebuie dus, Acolo unde Eu ți-am spus. De-acuma, înaintea ta, Îngerul Meu, mereu, va sta. ‘Nainte-ți, el o să pășească, Însă când are să sosească Ceasul, ziua de răzbunare, Îi voi lovi, pe fiecare, Pentru păcatul săvârșit.”


Deci, nu Te mânia prea tare Și nu-Ți aduce, ne-ncetat, Aminte, de al nost’ păcat! Privește Doamne-ndurător, Căci noi suntem al Tău popor.


„Te voi trimite”– mi-a zis El – „La toți fiii lui Israel, Care se află azi sub soare, La „îndărătnice popoare” Cari împotrivă-Mi s-au unit Și-n acest fel s-au răzvrătit. Tu, fiu al omului, ești cel Care vei merge-n Israel. Iată, întreg acel popor – Și-asemenea părinții lor – Din vremea veche, negreșit, În contră-Mi au păcătuit Și până azi se dovedesc Precum că tot păcătuiesc.


Doamne, în marea-Ți îndurare, Abate-a Ta mânie mare Și-urgia care a lovit Ierusalimul și-a venit Asupra muntelui Tău sfânt. Păcatele multe ne sânt. Din pricina păcatelor Și a nelegiuirilor Pe cari părinții le-au făcut, Ierusalimul a căzut Și-al Tău popor e de ocară Printre cei cari îl înconjoară.


Ei junghie acele vite Care-Mi sunt Mie dăruite Și carnea le-o mănâncă-apoi. De-aceea, Domnul, de la voi, Să le primească, nu voiește. Domnul, acum, Își amintește Nelegiuirile lor, toate. Plăti-vor toți, pentru păcate Și astfel, în Egipt, apoi, Se vor întoarce, înapoi!


În stricăciuni se-afundă ei, Precum în zilele Ghibei. Domnul are să-i pedepsească, Pentru că o să-Și amintească De făr’delegile pe care Le-au săvârșit, fără-ncetare.


Străinul, din al tău popor, O să se-nalțe tot mai sus, Când tot mai jos, tu vei fi pus.


Păcatele făcute, iată, Ajuns-au de s-au înmulțit Și pân’ la ceruri s-au suit, Iar Dumnezeul Cel de Sus Aminte-acuma Și-a adus, De-a ei nelegiuire mare.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa