Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 71:5 - Biblia în versuri 2014

5 Tu Doamne ești nădejdea mea. În Tine-mi pun încrederea, Încă din anii tinereții Și până la sfârșitul vieții.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Tu ești speranța mea, Stăpâne Doamne, ești încrederea mea încă din tinerețe.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Tu, Stăpânul meu, ești speranța mea! Din tinerețea mea și până acum, eu m-am încrezut în Iahve!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Pentru că tu, Doamne, ești speranța mea, Doamne, în tine mi-am pus încrederea din copilărie.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne Dumnezeule! În Tine mă încred din tinerețea mea.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Căci tu ești nădejdea mea, Doamne Dumnezeule, tu ești încrederea mea din tinerețea mea.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 71:5
21 Mawu Ofanana  

De-l înștiințez pe împărat Și-n urmă, tu vei fi luat, De Duhul Domnului și dus Altundeva, ce va fi spus, Atuncea, împăratul meu? Chiar viața mi-o voi pierde eu. Nu-l știu pe împăratul, oare? Ahab are să mă omoare! Din tinerețea mea, mereu, Eu m-am temut de Dumnezeu.


Opt ani făcuse Iosia De când în Iuda-mpărățea, Atuncea când s-a apucat, Pe Domnul, de L-a căutat, Iar când ajunse – la domnie – De doisprezece ani să fie, A început și-a curățit Țara lui Iuda. A zdrobit Toate-nălțimile aflate În țară și-n a lui cetate. De-asemenea, au fost zdrobite Chipuri turnate și cioplite Și-apoi chipul idolilor, Ce sunt ai Astarteelor.


Nădejdea mea de mântuire Este în Domnul, căci voiesc, Poruncile-I, să le-mplinesc.


Sufletul meu mereu tânjește, Căci mângâierea-Ți o dorește, Așa cum ai făgăduit.


Doamne, în Tine mă-ncred eu, Și-n bunătatea Ta, mereu. Veselă e inima mea, Căci mântuire voi avea.


Acuma Doamne, ce pot eu Să mai nădăjduiesc? Mereu, Pe Tine doar m-am sprijinit Și-n Tine am nădăjduit.


De ce ești trist, suflet al meu, Și gemete doar, scoți mereu? În Dumnezeu, să te gândești Mereu ca să nădăjduiești, Pentru că iarăși îmi va da Puterea de a-L lăuda. El pentru mine-i Domnul meu, Căci El îmi este Dumnezeu. Nu mai fi plin dar, de mâhnire, Căci El mi-aduce mântuire.


Din tinerețe Te-am urmat, Căci numai Tu m-ai învățat, Iar eu vestesc – pe a mea cale – Minunile puterii Tale.


Ascultă dar, îndemnul meu: Să-ți amintești de Dumnezeu, În anii tăi de tinerețe, Până n-ajungi la bătrânețe Când, apăsat de anii grei, Vei spune: „N-am plăcere-n ei”.


Tu ești nădejdea cea pe care Neamul lui Israel o are. Tu ești Mântuitorul lui, În vremile necazului. De ce să fii străin în țară, Ca și străinul de afară Ce-i călător și-n țară-a stat Numai atât cât a-nnoptat?


Doamne, nădejdea cea pe care Neamul lui Israel o are! Cei ce Te părăsesc pe Tine Acoperiți sunt, de rușine.” „Cei care, de la Mine, cată – Necontenit – să se abată, Scriși au să fie, pe pământ, Că-L părăsesc pe Domnul Sfânt, Pe Cel care – din veșnicie – Este izvor de apă vie.”


De-aceea Doamne, să nu-mi fii Pricini de groază, căci Tu știi Precum că ești a mea scăpare, În vremile de strâmtorare!


Să fie binecuvântat Omul care își va avea, În Dumnezeu, încrederea Și ne-ncetat se dovedește Că-n Domnul doar, nădăjduiește!


Mâncat a fost poporul Meu, De cei ce-l întâlneau, mereu. Dușmanii lui au zis apoi: „Nevinovați, ne aflăm noi, Ci vinovați sunt – negreșit – Doar ei, căci au păcătuit Mereu, în contra Domnului Și-a sfântului Locaș al Lui, Acela cari, pe-ntinsul firii, Lăcaș e al neprihănirii. Păcatele poporului Sunt împotriva Domnului Care-i Nădejdea ce-o aveau Părinții lui, pe când trăiau.”


Pruncul Iisus, mereu, creștea Și, în puteri, se întărea. De-nțelepciune era plin, Pentru că harul cel divin Al Domnului, L-a însoțit, De el, fiind – mereu – umbrit.


Vreau, al nădejdii Dumnezeu, Să toarne bucurii apoi, Să toarne pacea, peste voi, Căci ele sunt de trebuință Și le primiți doar prin credință, Ca în nădejde, tari să fiți, Prin Duhul Sfânt stând, întăriți!”


Știi bine, Sfintele Scripturi, Încă din fragedă pruncie. Prin ele doar, poate să-ți vie Înțelepciunea cea prin care, Parte de mântuire, are Cel ce se-arată credincios, În Domnul nost’, Iisus Hristos.


Cu untdelemn, din cornul lui, S-a dus, îndată, Samuel, Să-l ungă pe băiatu-acel. La uns, atuncea, pe fecior, Acolo-n văzul fraților. În urmă, Duhul Domnului S-a așezat asupra lui Și de atuncea – negreșit – Și-n alte zile a venit Duhul, peste băiatu-acel, Ca să Se-așeze peste el, Spre-a-l întări, necontenit. David, feciorul s-a numit. Când Samuel a terminat Lucrul ce îi fusese dat De Dumnezeu, s-a-ntors apoi, Și-a mers la Rama, înapoi.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa