Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 7:1 - Biblia în versuri 2014

1 O Doamne, Dumnezeul meu, Scăparea mea este la tine. Mă izbăvește, tot mereu, De cel care pe urmă-mi vine,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Doamne, Dumnezeul meu, în Tine mă adăpostesc! Scapă-mă de toți cei ce mă urmăresc, salvează-mă,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Doamne, Dumnezeul meu, doresc ca Tu să fii scăparea mea! Salvează-mă de toți persecutorii mei. Scapă-mă;

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Lamentare. A lui Davíd. Pe care a cântat-o Domnului din cauza lui Cuș din Beniamín.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Doamne Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toți prigonitorii mei și izbăvește-mă,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Doamne Dumnezeul meu, în tine mi‐am pus încrederea; mântuiește‐mă de toți cei ce mă urmăresc și izbăvește‐mă;

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 7:1
29 Mawu Ofanana  

La Domnul îmi găsesc scăpare, În orișice împrejurare! Atuncea oare, cum puteți Ca să veniți și să-mi spuneți: „În munții voștri fugi, precum Zboară o pasăre acum”?


Răspunde-mi Doamne, de îndat’, Căci tu ești Dumnezeul meu! Lumină să le dai, mereu, Ochilor mei – veghează-mi sorții – Să nu mă prindă somnul morții,


Doamne, în Tine mă-ncred eu, Și-n bunătatea Ta, mereu. Veselă e inima mea, Căci mântuire voi avea.


Tu, stâncă și cetate-mi ești! Tu Doamne, doar, mă izbăvești! În Tine, mă ascund mereu, Căci stâncă-mi ești și scut al meu. Tu Doamne ești a mea tărie Și-ntăritură, pe vecie!


Tu Doamne-aprinzi lumina mea. Tu-mi luminezi, de-asemenea, Bezna ce este-n jurul meu.


Doamne, mă-ncred numai în tine, Ca să n-ajung dat de rușine Și să se bucure acei Care îmi sunt vrăjmași ai mei!


Dreptate-mi fă, o, Domnul meu, Căci nevinovăție – eu – În calea mea am arătat. În Tine cred neîncetat Și ai văzut că-n a mea fire Nu este nici o șovăire.


Te scoală Dumnezeul meu! Te scoală să mă izbăvești! Pe-ai mei vrăjmași să-i bați, mereu, Peste obraz, să le zdrobești Dinții la toți care fac rău.


Ca nu cumva inima mea – Mută – în al meu trup, să stea, Ci să Îți cânte, tot mereu. De-a pururea Te laud eu!


Când eu strigat-am către Tine, Iată că Tu m-ai ascultat Și vindecare-apoi mi-ai dat.


În mâna Ta e a mea soartă. De grijă – Doamne – Tu îmi poartă. De-ai mei vrăjmași și de cei care Mă prigonesc fără-ncetare, Scapă-mă Doamne, nu mai sta!


Dar parte de durere multă Are cel rău, cari nu ascultă. Cel care-n Domnul se încrede, Necontenit acela vede Cum îndurarea Domnului Se-adună împrejurul lui.


Atunci, încredințat eu sânt, Că urc pân’ la altarul care, Al nostru Dumnezeu îl are, Căci Dumnezeu mi-e bucurie Și totodată veselie. Cu harfa, am să-I cânt mereu, Doar laude, lui Dumnezeu!


El zice: „Tu ești Tatăl meu. Stâncă îmi ești și Dumnezeu! Tu Doamne, pe cuprinsul firii, Stâncă îmi ești, a mântuirii!”


Aceia cari – de bună seamă – De Domnul știu ca să se teamă, Asculte glasul Robului Venit din partea Domnului! Cel cari în beznă-a rătăcit, Căci de lumină-a fost lipsit, Să vină-n fața Domnului – Cu-ncredere-n Numele Lui – Și să se bizuie, mereu, Numai pe Domnul Dumnezeu!


„Doamne, Tu știi tot, foarte bine! Aminte să-Ți aduci, de mine! Să mă răzbuni Doamne, voiesc, Pe cei care mă prigonesc! Nu mă lua, o Doamne mare, După-ndelunga Ta răbdare! Din a Ta pricină, acum, Sufăr ocara pe-al meu drum!


Însă cu mine, tot mereu, Se află Domnul Dumnezeu, Ca un viteaz puternic, mare, Care în ajutor îmi sare. De-aceea, nu mă biruiesc Dușmanii cari mă prigonesc. Toți vor fi plini de umilință, Căci n-au lucrat cu chibzuință. Rușinea, peste ei lăsată, Nicicând nu va mai fi uitată!


Aud, pe Efraim bocind Și printre scâncete vorbind: „A Ta pedeapsă m-a atins, Ca pe un junc ce-i nedeprins A trage-n jug. Întoarce-mă, La Tine și ajută-mă Să mă întorc, spre Tine, eu, Căci îmi ești Domn și Dumnezeu!


Față de Domnul Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Făcut-am o mărturisire: „Doamne, Tu care, peste fire, Ești Dumnezeu înfricoșat; Tu care ții – neîncetat – Față de noi, al Tău cuvânt, Precum și al Tău legământ; Tu, Dumnezeu-Acela care Te areți plin de îndurare Față de cei te iubesc Și-a Ta poruncă, o păzesc!


Ruga aceasta se arată A fi de Habacuc ‘nălțată. (Se poate, astă rugăciune Și într-un cântec a se pune, Cum sunt cântările știute Că pentru jale sunt făcute.)


În valea-n acest fel formată În munții Mei, veți fugi voi, Căci până la Ațel, apoi, Are să se întindă ea. Ca-n vremile lui Ozia – Cel ce în Iuda a domnit, Când de cutremur ați fugit – La fel și-atunci fugi-veți voi. Se vor sfârși toate și-apoi, Are să vină Domnul meu, Cel care-mi este Dumnezeu. Atunci când are să sosească, Toți sfinții au să-L însoțească!


Ce-au fost cu mine – frații mei – Care la drum m-au însoțit, Prin felu-n care au vorbit, Pe oameni i-au înspăimântat Și-ale lor inimi le-au tăiat. Eu însă L-am urmat, mereu, Pe Domnul Dumnezeul meu.


Care, prin El, credeți apoi, În Dumnezeu ce L-a-nviat Din morți și, slavă, El I-a dat, Pentru a face cu putință, S-aveți nădejde și credință, În Dumnezeu, neîncetat.


Deci, cei care, pe-al vieții drum, Pe voia Lui, suferă-acum, Mereu să se îmbărbăteze Și-apoi, să își încredințeze, Netemători, sufletul lor, În credinciosul Ziditor. În urmă, trebuie – oricine – Să facă doar ce este bine.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa