Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 50:1 - Biblia în versuri 2014

1 Domnul vorbește! Dumnezeu Cheamă pământul, tot mereu, De la ivirea soarelui Și pân’ la asfințitul lui.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, El vorbește și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la apusul lui!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Dumnezeul (tuturor) (dumne)zeilor – Cel care se numește Iahve – vorbește și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la apusul lui!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Psalm. Al lui Asáf. Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, vorbește, el cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbește și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Dumnezeu, chiar Dumnezeu, Domnul, a vorbit și a chemat pământul de la răsăritul soarelui până la apusul lui.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 50:1
35 Mawu Ofanana  

Nouăzeci nouă ani avuse Avram, când Dumnezeu îi spuse: „Eu sunt Acel Atotputernic! Sunt Dumnezeu! Eu sunt Cel veșnic! Să umbli-n fața Mea, smerit, Să fii mereu neprihănit!


L-a munte, când s-au adunat Cu toți, Ilie a-ntrebat: „Când oare, o să încetați De-a mai umbla împiedicați? Luați aminte, la picioare! Voi nu simțiți, acuma oare, Că ele vi-s împiedicate, Căci amândouă vi-s legate? Dacă e Domnul, „Dumnezeu”, Pe El, să îl slujiți mereu! Dar dacă Baal s-a arătat Drept dumnezeu adevărat, Atunci întregul Israel Să îl urmeze doar pe el!”


Leviți-ntâi l-au așezat Pe cel care-i Heman chemat. Heman era acela care, Părinte, pe Ioel, îl are. Cu el, a fost trimis, de-ndată, Asaf, cel cari îl are tată, Pe Berechia. Mai venea Acela care se trăgea Dintre feciorii cei pe care, Merari, drept urmași, îi are. Etan era acela, iată, Cușaia fiind al lui tată.


Lângă chivotul Domnului, Asaf – precum și fii lui – De David, fost-au așezați. Ei toți erau însărcinați, În fața lui de a fi stat Și să slujească, necurmat.


Aleși au fost, dintre cei care Asaf, urmași, în lume-i are, Iecur, Iosif, Netania; Și Așarela mai venea. Bărbați-aceștia amintiți, De-Asaf erau ocârmuiți. Asaf e cel cari prorocea, Cum împăratul îi cerea.


Sub cârmuire, ăști bărbați, La tatăl lor, sunt așezați. El conducea, cu fiii lui, Cântarea-n Casa Domnului. Chimvale, ei mai foloseau, Harfe și alăute-aveau În a lor slujbă, tot mereu, Când Îi cântau lui Dumnezeu. Asaf, Heman și Iedutun, Lui David doar, i se supun, Fiind sub cârmuirea lui, La ordinu-mpăratului.


Tahat veni, iar după el S-a mai născut și Uriel. Ozia-n urmă s-a-ntrupat, Iar Saul, șirul, l-a-ncheiat.


Apoi, cu toți se ridicară, Iar Ezechia și cei cari Peste popor erau mai mari, Le-au poruncit Leviților, Să aibă-n cântecele lor – Spre lauda lui Dumnezeu – Cuvintele pe cari, mereu, David, numai, le folosea Și-Asaf, prorocul ce-l avea. Leviți-ndată au făcut Așa precum li s-a cerut: Cu bucurie-au lăudat, Pe Domnul, și s-au închinat.


Doamne, al nostru Dumnezeu, Tu care Te areți mereu Mare a fi și-nfricoșat, Tu care nu ai lepădat Cuvântul legământului, Pe cari l-ai dat poporului, Să nu privești ca ne-nsemnat Ceea ce noi, neîncetat, Din vremuri vechi am suferit, De când părinții ne-au trăit. Să nu privești drept ne-nsemnat, Ce-au suferit, neîncetat, Toți căpitani-aceia cari, Peste popor au fost mai mari, Cu împărați și cu preoți, Precum și cu prorocii toți. Să nu privești ca ne-nsemnat, Ce-am suferit noi, ne-ncetat – Noi cari suntem al Tău popor – Din vremea împăraților Asiriei și pân’ acum Când de pe al robiei drum, Din nou, în țară, am intrat.


E făcătorul cerului Precum și a oștirii lui. Domnu-a făcut acest pământ Și toate câte, pe el, sânt. La toate, viață, El le-a dat, Iar cerul I s-a închinat.


Din răsăritul soarelui Și până la apusul lui, Se cere a fi lăudat Numele Lui, neîncetat.


Da, este – cu adevărat – Bun, cu Israel, Dumnezeu – Cu toți cei care și-au păstrat Inimi curate. Totuși, eu


Doamne de ce, mă-ntreb într-una, Ne lepezi pentru totdeauna? De ce Te mânii Doamne – spune – Pe turma de pe-a Ta pășune?


O Doamne, noi Te lăudăm, Căci al Tău Nume Îl chemăm! Vestim minuni nemaivăzute Care de Tine-au fost făcute!


Domnul în Iuda-i cunoscut, Iar al Său Nume e știut De către-ntregul Israel.


Iată că strig cu glasul meu, Spre ceruri, către Dumnezeu. Strig, către El, neîncetat, Pentru că fi-voi ascultat.


Ascultă dar, poporul meu, Învățătura mea, mereu! Aminte ia, necontenit, La vorbele ce le-am rostit!


O, Doamne, iată au venit Mari neamuri și au năvălit În partea Ta de moștenire. S-au adunat de peste fire, Și-au pângărit locașul sfânt. Ierusalimul, la pământ, L-au culcat ele. L-au făcut Morman de pietre. Am văzut


Doamne, mereu Tu ești Acel Ce-i e păstor, lui Israel. De-aceea, Te rugăm fierbinte, Necontenit să iei aminte, Pentru că Tu-l povățuiești Pe Iosif și îl cârmuiești Asemenea turmei de oi. Arată-Te Doamne, apoi, Plin de putere, strălucind, Pe heruvimi doar, călărind!


Cântați mereu, cu bucurie, Căci Dumnezeu ne e tărie! Veseli apoi, strigați mereu, Către-al lui Iacov Dumnezeu!


În adunarea Lui, mereu, Șade al nostru Dumnezeu, Căci El este judecător, În rândul dumnezeilor.


Să nu taci Doamne! Să vorbești! Nicicând să nu Te odihnești!


„Pământule – neîncetat – Și cerule, luați aminte La ale Domnului cuvinte! Așa vorbește Dumnezeu: „Niște copii am hrănit Eu. Eu i-am crescut și i-am vegheat Dar ei, însă, s-au răsculat Și împotrivă-Mi au pornit.


Acuma Doamne, Te grăbește Și-al Tău popor îl izbăvește De Sanherib, ca să se știe – În orișicare-mpărăție – Că numai Tu Doamne, mereu, Ești singur Domn și Dumnezeu!”


Al tău bărbat, îndurător, E Cel ce-ți este Făcător. „Domnul”, e Numele ce-L poartă Și îți va da o altă soartă. El e al tău ocrotitor, Căci îți e Răscumpărător. El este Sfântul Cel pe care Neamul lui Israel îl are. E, „Dumnezeu”, Numele-I Sfânt – Cel al întregului pământ.


Căci un Copil ni s-a născut, Un Fiu – acum – a apărut, Iar al Său umăr o să fie Sprijin – mereu – pentru domnie. Acest Copil va fi chemat „Sfetnic”, precum și „Minunat”. Îl vor numi „Dumnezeu tare” Sau „Domn al păcii”, după care Va fi chemat – luați aminte – „Al veșniciilor Părinte”.


„Nici unul nu este ca Tine, O, Doamne! Mare Te vădești, Iar al Tău Nume-L întărești Doar prin puterea Ta cea mare.


Leul răcnește: cine, oare, Nu va fi prins de-o spaimă mare? Când Domnul Dumnezeu vorbește, Cine, atunci, nu prorocește?”


Iată că de la răsărit Și-apoi până la asfințit, Mare Se-arată al Meu Nume Și, pretutindenea în lume, Tămâie, oamenii jertfesc Și al Meu Nume Îl cinstesc Cu daruri de mâncare date Ce se vădesc a fi curate, Căci mare e Numele Meu, Între popoare, tot mereu” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


Pământului neamuri vor sta În față-I. El le va sorta, Așa cum un păstor desparte, Din capre, oile. De-o parte,


„Iată că Domnul, Dumnezeu – A tot puternicul, mereu – Și-a lui Israel seminție, Lucrul acesta, bine-l știe! Dacă acum, din răzvrătire, Sau poate din păcătuire Față de Domnul, am făcut Altarul pe cari l-ați văzut – Și dacă noi avem vreo vină – Atuncea El să nu ne vină, În astă zi, în ajutor, Aici, în fața fraților.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa