Iacov, averea, și-o sporea; Tot mai bogat el devenea, Din zi în zi, din an în an. Atunci, copiii lui Laban, Au început să-l pizmuiască Și împotrivă-i să cârtească. Ei ziseră: „Tot ce-a avut Laban – întregul său avut – Iacov, acum, și l-a-nsușit! Cu-adevărat, a dobândit Toată averea asta mare, Cu cea a tatălui nost’, care În el, prea mult, s-a încrezut. Acum, iată ce ne-a făcut!”