Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 48:2 - Biblia în versuri 2014

2 Frumoasă-i înălțimea lui, A muntelui Sionului. E înălțat – veșnic – să fie, Pentru pământ, o bucurie. Cetatea ‘ceea minunată, În miază noapte, e aflată. Acolo este așezat, Mereu, Marele Împărat.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

2 Frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ, este muntele Sion, în părțile îndepărtate ale nordului, cetatea Marelui Împărat!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 Muntele Sionului este o înălțime frumoasă și bucuria întregului pământ. Orașul marelui rege este ca înălțimile Țafon!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 Mare este Domnul și [vrednic] de toată lauda în cetatea Dumnezeului nostru.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 Frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

2 Muntele Sion este frumos în înălțime, bucuria întregului pământ, în laturile dinspre miazănoapte, cetatea marelui Împărat.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 48:2
21 Mawu Ofanana  

Cei care în Sion v-aflați, Pe Domnu-L binecuvântați! Iată că Domnul – precum știm – Se află în Ierusalim. Pe Domnu-L binecuvântați, Necontenit, și-L lăudați!


Iată că Domnul strălucește Chiar din Sion, cari se vădește Desăvârșita întrupare A frumuseții ce o are.


Cortu-n Salem Și-l are El Și-n muntele Sionului Se află locuința Lui.


Despre Sion când s-a vorbit – Despre-a lui Dumnezeu cetate – S-au spus doar lucruri minunate, Pline de slavă. Când vorbesc,


Pe Dumnezeu să-L lăudați Și pe-al Lui munte vă-nchinați! Al nostru Domn și Dumnezeu Se-arată sfânt a fi, mereu!


În a ta inimă ai spus: „Mă voi sui în ceruri, sus! Am să-mi pun jilțul de domnie Acolo, căci voiesc să fie Deasupra stelelor pe care, În mână, Dumnezeu le are. Muntele dumnezeilor – Muntele adunării lor – În miazănoapte-mi va da mie, Un loc care al meu să fie.


În lungul drum al timpului, Muntele Casei Domnului Are să fie-ntemeiat Drept cel mai ‘nalt munte aflat Pe fața-ntregului pământ, Iar neamurile câte sânt, Se vor îngrămădi spre el.


Picioarele. Fiii pe care Asupritorul tău îi are, Spre tine fi-vor îndreptați Și-n față îți vor sta plecați. Cei care te-au disprețuit Spre tine se vor fi grăbit. ‘Nainte-ți se vor aduna Și-n față-ți se vor închina. Vei fi, în gura orișicui, Drept o „Cetate-a Domnului”, „Sionul Sfântului pe care Neamul lui Israel Îl are”.


„Hai, bucurați-vă apoi, Cu-al Meu Ierusalim, și voi Aceia care arătați Cum că iubire îi purtați. Cei ce l-ați plâns, acum veniți Și bucuria o-mpărțiți


În gânduri adâncit eram Și în a Mea sine ziceam: „Cum să te pun printre acei Cari se vădesc aleși ai Mei Și să te trec la moștenire, Ca să poți pune stăpânire Pe țara ‘ceea minunată Care-i podoabă nestemată – Podoabă a podoabelor – A tuturor neamurilor? Credeam că Îmi vei spune „Tată!” Și n-ai să te abați, vreodată, Din calea Mea și-al Meu cuvânt.


Toți trecătorii se opresc, Din palme bat și se grăbesc Să clatine din cap, pe dat’, Scoțând un șuier îndreptat În contra fiicei cea pe care Ierusalimul, azi, o are, Zicând mirați: „Așa să fie Cetatea, despre cari se știe Precum că e cea mai frumoasă, Mai mândră și mai arătoasă? Ea-i bucuria cea pe care, Acest pământ întreg o are?”


Eu, din Egipt, i-am scos afară, Atunci, ca să le dau o țară, Cum altele nici nu mai sânt Pe fața-ntregului pământ, Căci în acel loc s-au aflat Lapte și miere, ne-ncetat.


Cel ce-mpotriva lui pornește Va face după cum dorește, Căci n-o să fie nimenea, Cari împotrivă să îi stea. El se va îndrepta, de-odată, Spre țara ‘ceea minunată. În ea, are să se oprească Și are ca să nimicească Tot ce, în mâini, îi va cădea.


Va-ntinde corturile lui – Corturi ale palatului – Pe locurile care sânt Chiar între muntele cel sfânt Și prea slăvit, și între mare. Apoi, în locu-acela are Să se arate-al său sfârșit. Nimeni nu se va fi găsit Ca să îi fie-alăturea, Pentru ca ajutor să-i dea.”


Apoi, dintr-un corn, am văzut Cum un alt corn mic a crescut. Cornul acela s-a mărit Spre miazăzi, spre răsărit Și înspre țara minunată.


„Nici gând! Să fie blestemat Acela ce s-a arătat Înșelător, acela care – Deși în a lui turmă are Vite de parte bărbătească – Drept jertfă o să-I dăruiască Lui Dumnezeu, vita pe care O știe că beteșug are. Eu sunt un mare Împărat. Numele Meu e-nfricoșat Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


„În vremea ‘ceea, o să fiți, De către neamuri, fericiți, Pentru că o plăcută țară Ajunge-veți ca să fiți iară” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


Pământu-I este așternut Picioarelor. Mă ascultați: Nu este bine să jurați Nici măcar pe Ierusalim, Căci e cetatea-n care știm Că este marele-mpărat.


Voi, însă, v-ați apropiat De muntele cel minunat, De muntele Sionului, Unde-i cetatea Domnului – A singurului Dumnezeu, Acel care e viu mereu – De al Său loc împărătesc, De-al Său Ierusalim ceresc, De zecile de mii ce-i are, De adunarea-n sărbătoare A tuturor îngerilor,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa