9 Iată-i pe domni-aceia cari, Peste popoare, sunt mai mari, S-au strâns cu neamul cel pe care Domnul lui Avraam îl are. Căci ale Domnului, doar, sânt Orșice scut de pe pământ. Mai sus de toți, El se găsește Și Cel mai ‘nalt Se dovedește.
9 Conducătorii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam – pentru că scuturile pământului sunt ale lui Dumnezeu! El este foarte glorificat!
9 Domnitorii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam; căci ale lui Dumnezeu sunt scuturile pământului: El este mai înalt și mai presus de orice.
În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.
Domnul i-a spus lui Moise-apoi: „În felu-acesta să vorbești, Când, în Israel, poposești: „Iată că Dumnezeul lor – Acela al părinților Din care a ieșit ăst neam – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov, m-a trimis La voi și astfel, El a zis: „Acesta e Numele Meu, Acesta Îmi va fi mereu – Din neam în neam, în veci de veci.
Apoi El a adăugat: „Sunt Domnul, cari M-am arătat Tatălui tău. Eu sunt, mereu, Al lui Avram Sfânt Dumnezeu; Și-al lui Isac sunt, totodată, Și al lui Iacov!” De îndată, Moise, obrazul, și-a ascuns, Pentru că spaima l-a pătruns, Și s-a temut să îndrăznească, Spre Dumnezeu, să mai privească.
La împlinirea timpului, Vlăstarul – care o să vie De la Isai – are să fie Ca și un steag, pentru popoare, Iar neamurile, de sub soare, Se vor întoarce și-au să vie, Grabnic, la El, cu bucurie, Căci slava fi-va locu-n care, Vlăstarul locuință-și are.
De la-mpărați, vei căpăta Hrană și te vor alăpta Împărătese. Toți – la tine – Veni-vor ca să se închine Și au să-ți lingă fiecare, Țărâna strânsă pe picioare, Ca tu să știi cum că, mereu, Adevăratul Domn, sunt Eu, Iar cei ce n-au nădejdea-n Mine Au să rămână de rușine.”
Așa vorbește Domnul, Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel – Precum și Răscumpărător – Către Cel care, tuturor Celor puternici, Rob le este, Către Cel cari a prins de veste Că e urât și – negreșit – E, de popor, disprețuit: „Toți împărații au să vadă Lucrul acesta și-au să cadă Toți voievozii la pământ, Din pricina Celui Prea Sfânt, Care Se-arată – ne-ndoios – Întotdeauna, credincios, Din pricina celui pe care, Israelul, drept Sfânt, Îl are, Căci Domnu-i Cel ce Te-a ales, E-Acela care Te-a cules.”
„Sunt Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov”. Iată, am Să vă mai spun ceva și Eu: Să știți – cu toți – că Dumnezeu E Dumnezeul viilor Și nicidecum al morților!”
„Nu vreau ca nu cumva să știți, Și, singuri, să vă socotiți Drept înțelepți; deci, fraților, Vă spun o taină, tuturor: O parte din Israeliți, Acum, se află împietriți; Iar împietrirea-i stăpânește Până atunci când se-mplinește Numărul dat Neamurilor – Deci până la intrarea lor.
Dacă, ai lui Hristos, apoi, Vă arătați că sunteți voi, Atunci, „sămânță” – negreșit – A lui Avram, v-ați dovedit Și astfel, veți avea putința De-a moșteni făgăduința.”