Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 45:3 - Biblia în versuri 2014

3 Viteaz războinic, te arată Și-ncinge-ți sabia pe dată – Podoaba și cu slava ta.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Ia-ți sabia, viteazule, splendoarea și măreția ta!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Luptător remarcabil, echipează-te cu strălucire și cu faimă. Pune-ți (și) sabia la șold!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Tu ești cel mai fermecător dintre fiii oamenilor, har a fost revărsat pe buzele tale și de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu în veac.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Războinic viteaz, încinge-ți sabia – podoaba și slava,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Încinge‐ți, viteazule, sabia ta la coapsa ta, — slava ta și strălucirea ta.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 45:3
22 Mawu Ofanana  

Când încă solul mai vorbea, Spre ei un alt argat zorea: „Focul lui Dumnezeu” – a zis Acesta – „din ceruri trimis, Ți-a ars și slujitori și oi! Eu am scăpat și înapoi, Aici, grabnic m-am înturnat, Să îți vestesc ce s-a-ntâmplat!”


Suflet al meu, pe Dumnezeu, Să-L binecuvintezi mereu! Doamne, Tu ești Acela care Te-areți nemărginit de mare! În străluciri ești îmbrăcat Și-n măreție-nveșmântat!


Puterea Ta va fi făcută, În toată lumea, cunoscută. Voi povesti, ca să se știe, De strălucita-mpărăție Și despre slava minunată Cu care este îmbrăcată.


Voi povesti, pe a mea cale, De slava măreției Tale Și ne-ncetat cânta-voi eu, Minunile lui Dumnezeu.


Mare e slava-n jurul său, Căci are ajutorul Tău. Cu strălucire l-ai gătit Și-n măreție-i învelit.


Căci împăratul – tot mereu – Se va încrede-n Dumnezeu, Iar Cel Prea ‘Nalt, fără-ncetare, O să îl țină în picioare. Tu bunătate-ai arătat Și astfel nu s-a clătinat.


Doar străluciri și măreție, În fața Lui, sunt, pe vecie. Slava și cu podoaba sânt Aflate-n locul Său cel sfânt.


„Iubitul meu e-asemenea Cu pomul falnic ce-a crescut Și într-un măr s-a prefăcut, Printre copacii cei pe care Pe-al ei cuprins, pădurea-l are. Cu mărul, îl aseamăn eu, Printre ceilalți tineri, mereu. Cu drag, la umbra lui eu stau Și-apoi din roadele lui iau, Căci pentru cerul gurii mele, Întotdeauna dulci, sunt ele.


Strat de miresme, mie-mi par Obrajii lui, din cari răsar Saduri frumos mirositoare. Sunt crini buzele lui, din care Cea mai aleasă smirnă, eu Știu că se scurge, tot mereu.


O gură, El Mi-a dăruit, Precum o sabie vădită Că este bine ascuțită. Cu umbra mâinii Lui, de-ndată, M-a învelit; ca o săgeată, Bine-ascuțită, M-a făcut Și-n tolba Lui, loc, am avut.


Cuvântul Său, L-a trimis El, Copiilor lui Israel Și, Evanghelia, le-a vestit Chiar prin Hristos, Cel dovedit Că este Domnul tuturor.


Iată, Hristosul – negreșit – Pentru aceasta a murit Și-apoi, în urmă, a-nviat; Căci doar așa a căpătat Putere, peste-ntreaga fire, Ca să îi aibă-n stăpânire Pe toți cei vii, de pe pământ, Dar și pe cei care morți sânt.


El – care este oglindirea Slavei, precum și-ntipărirea Ființei Lui, Cel care poate A ține lucrurile toate, Aflate-n cer și pe pământ, Cu-a Lui putere, din Cuvânt – O curăție a făcut, Pentru păcate, și-a șezut În locurile prea înalte, Unde urma ca să se salte, La a Măririi dreaptă stând,


Căci al lui Dumnezeu Cuvânt, Venit din ceruri, pe pământ, E viu mereu și lucrător Și este mult mai tăietor Decât acea sabie care, Pe două părți, tăișuri, are: Suflet de duh, desparte El, Și-ncheieturile – la fel – De măduvă, și-n urmă, poate, La judecată, de a scoate Simțirile-n inimi ascunse Și gândurile nepătrunse.


„Dar punctul cel mai însemnat, Din tot ce-am zis, este aflat În faptul că, acum, putem, Un Mare Preot, să avem, În ceruri, sus, un loc având – La a Măririi dreaptă, stând –


Cari singurul este, mereu, Mântuitor și Dumnezeu, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus – Să-I fie slava-n ceruri, sus. Putere și cu măreție – De-asemeni – ale Lui să fie, Cu stăpânirea arătată, La început de vremi, odată. Pe toate, Lui I le închin, Acum și-n veci, de veci. Amin.”


În mâna dreaptă, se vedea Că, șapte stele, El avea. Din gura Lui era ieșită O sabie, ce, ascuțită, Pe două părți, se dovedea, Două tăișuri având ea. Ca strălucirea soarelui, Părea să fie fața Lui.


Din a Lui gură, se vedea Cum că o sabie ieșea, Pe Neamuri, ca să le lovească Și-n urmă, să le cârmuiască, Cu un toiag de fier. El are, Apoi, să calce, în picioare, Teascul cu vinul de furie – Teascul cu vinul de mânie – Al Celui care e, mereu, Atotputernic Dumnezeu.


Cu sabia care ieșea Din gura Celui ce ședea – Pe calul Său cel alb – călare, Au fost uciși toți ceilalți care, În oastea fiarei, s-au aflat, Iar păsările i-au mâncat.”


Ehud, apoi, și-a făurit, O sabie deosebită, Pe două laturi ascuțită, Lungă de-un cot doar, bunăoară Bună de pus, la subsuoară. Sub straie, sabia, și-a pus – În partea dreaptă – și s-a dus Pân’ la Eglon, cel ce-mpărat Era-n Moab încoronat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa