Psalmi 42:4 - Biblia în versuri 2014

⁴ Mereu, mi-aduc aminte bine, Iar focul inimii – în mine – Mi-l vărs. Tristeți mă năpădesc, De câte ori îmi amintesc De vremile-n care mergeam În frunte, iar în jur aveam Toți oamenii poporului. Urcam la Casa Domnului, În strigăte de bucurie, De mulțumiri și veselie, Scoase de o mulțime care Se pregătea de sărbătoare.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁴ Mi se întristează sufletul când îmi aduc aminte cum treceam prin mulțime, mergând spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire ale mulțimii aflate la sărbătoare.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁴ Sunt rănit în suflet când îmi amintesc cum treceam prin mulțime, conducând tot ritualul în drumul spre casa lui Dumnezeu, în timp ce mulțimea de oameni pregătită de sărbătoare striga de bucurie și cu mulțumire.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁴ Lacrimile îmi sunt pâine ziua și noaptea, când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁴ Mi-aduc aminte și-mi vărs tot focul inimii în mine când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulțime și cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și mulțumire ale unei mulțimi în sărbătoare.

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁴ Îmi aduceam aminte de aceste lucruri și‐mi vărsam sufletul în mine: cum mergeam cu gloata, cum mă duceam cu ei la casa lui Dumnezeu, cu glas de bucurie și de laudă, o mulțime în sărbătoare.

Psalmi 42:4 Mawu Ofanana

2 Regi 18:30

Să nu vă facă el, apoi, În Domnul, să vă-ncredeți voi, Zicând: „Domnul ne ocrotește. Domnul, mereu, ne izbăvește. Cetatea nu va fi lăsată Asirienilor, vreodată.”

2 Regi 18:32

La voi – veni-voi, încurând, Ca să vă mut în altă țară. Pâine și grâu veți avea iară, Veți avea vie și smochini, Ulei și miere și măslini. Acolo, voi o să trăiți, Mereu, și nu o să muriți. Să nu cumva să vă lăsați, De Ezechia înșelați, Căci doar vă amăgește când O să îl auziți zicând: „Al nostru Domn ne ocrotește! Domnul, mereu, ne izbăvește!”

2 Cronici 7:10

A șaptea lună se vădea Că de sfârșit se-apropia, Pentru că din cuprinsul ei Trecut-au douăzeci și trei De zile. Solomon, atunci, A dat poporului porunci, Ca fiecare, înapoi, La corturi să se-ntoarcă-apoi. Toți, mulțumiți căci au văzut Ce mare bine i-a făcut Domnul, lui David – tatăl lui – Și-asemenea poporului Lui Israel, în grabă mare, Acasă mers-a fiecare.

Iov 29:2

„Oh, cum nu pot acum, să fiu Ca și în zilele când știu Că Dumnezeu mă ocrotea,

Psalmi 100:4

Cu laude, pe porți intrați Și-n ale Lui curți să cântați, Iar Numele lui Dumnezeu Să-L binecuvântați, mereu!

Psalmi 102:10

Căci mă încearcă-a Ta mânie Și urmărit sunt de urgie. Departe, Tu m-ai aruncat, După ce-ntâi m-ai ridicat.

Psalmi 115:2

De ce să-ntrebe, îngâmfate, Popoarele cari sunt aflate Aici și care ne-nconjor: „Unde e Dumnezeul lor?”

Psalmi 122:1

Simțesc o mare bucurie, Atunci când mi se zice, mie, „Haidem la Casa Domnului!”

Psalmi 122:8

În pace doar, să viețuiești, Din pricină că ai mei frați Și-ai mei prieteni sunt aflați În sânul tău. Pace să ai

Psalmi 55:14

Noi, împreună, am trăit Și-o prietenie ne-a unit. La Casa Domnului mereu, De tine-am fost însoțit eu, În mijlocul poporului Care venea la Templul Lui.

Psalmi 62:8

Popoarelor, în orice vreme, De Domnul trebuie-a vă teme Și-ncredere s-aveți în El. Cu toți goliți-vă, astfel, Inima-n fața Lui. Apoi, El adăpost e, pentru noi.

Psalmi 79:10

De ce să-ntrebe neamul care, Al Tău popor, în jur, îl are, „Unde e Dumnezeul lor, Care le e izbăvitor?” Să știe toți că, ne-ncetat, Tu răzbuni sângele vărsat, Al celor care robi Îți sânt!

Psalmi 80:6

Ne faci să fim mărul pe care Se ceartă, fără încetare, Vrăjmașii noșt’ și râd apoi, Ei între ei, privind la noi.

Isaia 30:29

Voi însă, ca la sărbătoare, O să cântați și-o să vă fie Sufletul plin de veselie, Precum e cel ce s-a vădit, De cânt de flaut, însoțit, Mergând spre muntele pe care Al nostru Dumnezeu îl are, Mergând voios către Acel Cari Stâncă-i pentru Israel.

Plângerile 2:19

Te scoală-n toiul nopților Și glas să dai gemetelor, Când vor începe să se-așeze Străjile puse să vegheze! Asemeni unei ape, cată De-ți varsă inima, pe dată, În fața Domnului! Spre El, Întinde-ți mâinile și-astfel, Să poți să capeți vindecare Pentru copii tăi, pe care Îi vezi la colțul uliței, Răpuși de gheara foametei!

Plângerile 4:1

Vai, vai! Cum s-a mai nimerit Că aurul s-a înnegrit! Vai, vai! Cum s-a mai preschimbat, Acuma, aurul curat! Vai, vai! Cum s-au mai risipit Pietrele ce-au alcătuit Sfântul Locaș al Domnului, Pe marginile drumului!

Езекиел 46:10

Cel care este domnitor Să intre cu al său popor Și-apoi, când va ieși, la fel, Să iasă-alăturea de el.

Ioel 2:17

Toți preoții cari se vădesc Precum că Domnului slujesc, Să vină să se-așeze dar, Iar între tindă și altar Să plângă și să strige-apoi: „Doamne, îndură-Te de noi! Iar moștenirea Ta, din țară, N-o lăsa Doamne, de ocară! Nu lăsa Doamne-al Tău popor, Batjocură a tuturor! De ce, printre neamuri, cumva, Să se întrebe cineva: „Ce este cu acest popor? Unde e Dumnezeul lor?”

Nahum 1:15

Iată, pe vârful muntelui, Se-arată pașii solului Acela cari pacea vestește. Acuma dar, îți prăznuiește Iudo, acele zile care Menite-ți sunt de sărbătoare Și împlinește de îndat’, Tot ceea ce tu ai jurat! Află că prin mijlocul tău, Acela care este rău Nu va mai trece. Negreșit, Acela fi-va nimicit…

Luca 16:25

„Tu, fiule” – a cuvântat Avram – „în viață, ai luat Doar lucruri bune – ai văzut; Dar Lazăr, parte, a avut, Numai de rele. Iată: el E mângâiat, iar tu ești cel Care e chinuit, acum.

Deuteronom 16:11

În fața Domnului, mereu – În locul Său, ales anume Pentru a-Și pune al Său Nume – Tu să te bucuri, însoțit De fii, de fiice, de Levit, De robii care te slujesc, De-orfanii care viețuiesc Cu tine-alături, în cetate, De văduvele cari aflate Vor fi, de-asemenea, la tine, Și cu străinul care vine Să locuiască lângă voi.

Rut 1:21

„Aici, cât încă mai eram, Un trai îmbelșugat aveam; Și-acuma, iată: înapoi, M-aduce Dumnezeu, la voi, Cu mâna goală. N-am nimic! Am pierdut tot. De-aceea zic: „Naomi”, nu mă mai numiți, Când Cel Puternic – precum știți – Atât de mult, m-a întristat.”