Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 42:2 - Biblia în versuri 2014

2 Căci după Tine însetează Sufletul meu, vrând să Te vază, Că Tu ești Dumnezeu Cel viu, Așa după cum bine știu. Când oare, mă voi arăta – O, Doamne – înaintea Ta?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu! Când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 El „însetează” dorindu-L pe Dumnezeu – pe Acel Dumnezeu care este viu! Oare când voi putea să mă prezint înaintea lui Dumnezeu?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 Cum dorește cerbul izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu pe tine, Dumnezeule.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când voi veni și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 42:2
20 Mawu Ofanana  

De-aș ști unde-ar putea să fie! La al Său scaun de domnie De aș ajunge, aș putea


Un lucru-I cer lui Dumnezeu, Pe care mi-l doresc fierbinte: Aș vrea – de-acuma înainte – Pe lume cât am să trăiesc, În Casa Lui să locuiesc, Și frumusețea Domnului Să o privesc. În Templul Lui, Necontenit vreau să veghez, De el ca să mă minunez.


Atunci, încredințat eu sânt, Că urc pân’ la altarul care, Al nostru Dumnezeu îl are, Căci Dumnezeu mi-e bucurie Și totodată veselie. Cu harfa, am să-I cânt mereu, Doar laude, lui Dumnezeu!


Doamne, ești Dumnezeul meu, Pe care-L caut tot mereu! Iată că sufletu-mi oftează Căci după Tine însetează. Sărmanu-mi trup se ofilește Că după Tine doar tânjește, Într-un pământ sec și uscat, Cari nu-i de apă adăpat.


Iată că a Ta îndurare Și bunătate se vădesc Cu mult mai mult că prețuiesc Decât e viața. Eu voi sta Și laude îți voi cânta.


O zi, cu Tine, se vădește Că mult mai mult ea prețuiește, Decât o mie, rânduite În altă parte-a fi trăite. În pragul Casei cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Aș vrea, mereu, să locuiesc, Decât să mă adăpostesc În corturi bine pregătite, De răutăți doar locuite!


Sufletul meu e plin de dor, Tânjind în adâncimea lui, După curțile Domnului. Carnea și inima, mereu, Strigă la viul Dumnezeu!


Fericiți, cei ce se vădesc Că-n a Ta Casă locuiesc, Pentru că ei – precum socot – Ca să Te laude, mai pot.


Merg, din putere în putere, Oameni-acești, iar când se cere, Vor sta în fața Domnului, Pe muntele Sionului.


Bărbații trebuie să știe Că obligați sunt ca să vie, Mereu, în fața Domnului. Astfel, în timpul anului, De trei ori se vor prezenta Și-n fața Domnului vor sta.


De-aceea Doamne, Te-așteptăm, Pentru că vrem să Te urmăm, Iar calea judecății Tale, Voim să fie-a noastră cale. Sufletul nost’, nemângâiat, Suspină Doamne, ne-ncetat, După Numele Tău cel Sfânt, Precum suspină-al Tău pământ. Plin de suspine, el va sta S-aștepte pomenirea Ta.


Dar Domnul este Dumnezeu, Căci El este Cel viu, mereu. El este Cel adevărat Și este veșnic Împărat. Dacă Se mânie Preasfântul, Va tremura întreg pământul Și neamurile au să fie Lovite de a Lui urgie, Iar pe pământ nici un om nu-i, Să sufere urgia Lui.”


„Iată că-ntreg poporul Meu Mare păcat a săvârșit Și-al său păcat e îndoit. L-au părăsit pe Domnul lor – Pe al apelor vii izvor – Și-n urmă puțuri și-au săpat, În care apa nu a stat.”


Voiesc ca pe întinderea Ce-o are-mpărăția mea, Voi să vă temeți, tot mereu, De Cel ce-i este Dumnezeu Lui Daniel, căci bine știu Că El e Dumnezeul viu, Cari dăinuiește pe vecie. Nicicând, a Lui Împărăție, Nu are să se nimicească, Pentru că n-o să se sfârșească În veac mărita-I stăpânire Întinsă peste-ntreaga fire.


Cum Tatăl are viață-n Sine, A hotărât, că este bine, Ca să Îi dea și Fiului, Să aibă-n Sine, viața Lui.


Praznicu-aproape se sfârșise. Ultima zi, a sa, venise, Ea fiind ziua cea mai mare, A sărbătorii. În picioare, Iisus, atunci, S-a ridicat Și zise: „Cel ce-i însetat, Vină la Mine, ca să bea!


Căci însuși ei mărturisesc, Atuncea când istorisesc, De ce primire, ne-ați făcut, De felu-n care ați știut Ca, de la idoli, înapoi, Să vă întoarceți, iar apoi, Să Îl slujiți, neîncetat, Pe Cel ce-i viu și-adevărat – Care e singur Dumnezeu –


O să cunoașteți că, mereu, Domnul Cel Viu este cu noi Și că va izgoni apoi, Din fața voastră, pe Hetiți, Pe Canaaniți și pe Heviți, Tot neamul Fereziților, Precum și-al Ghirgasiților, Întreg poporul Amorit Și întreg neamul Iebusit.


„Apoi, un râu, eu am văzut, Iar apa lui, mi s-a părut A fi de-o limpezime care, Numai cristalul o mai are. Aceasta era apa vie, Ieșind din jilțul de domnie, Cari este al lui Dumnezeu, Precum și-al Mielului, mereu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa