Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 39:5 - Biblia în versuri 2014

5 Iată că zilele îmi sânt De-un lat de mână. Pot să zic Precum că-n față-Ți, un nimic, Neînsemnata-mi viață pare, Căci omul e doar o suflare, Oricât de bine s-ar ținea Și-oricât de tare s-ar vedea. (Oprire)

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Iată, Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă, iar lungimea vieții mele este o nimica toată înaintea Ta. Într-adevăr, orice om care se ține bine este, de fapt, o biată suflare“. Selah

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Tu mi-ai dat zile care sunt (mici) cât lățimea palmei; iar lungimea vieții mele este nesemnificativ de mică înaintea Ta. Da, omul este doar o suflare!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârșitul meu și care este lungimea zilelor mele, ca să știu cât de lipsit sunt eu!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire)

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Iată, mi‐ai făcut zilele cât un lat de mână. Vremea vieții mele este o nimica înaintea ta. Cu adevărat orice om este o suflare, chiar cel ce stă tare. (Sela).

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 39:5
17 Mawu Ofanana  

Iacov răspunse: „Pe-a mea cale, De când mă aflu pe pământ, Ai mei ani, pân’ acuma, sânt Osută treizeci. Ale mele Zile, puține-au fost și rele, În comparație cu cei, Care au fost părinții mei.”


Dar Barzilai l-a întrebat, Cu-n zâmbet trist, pe împărat: „Câți ani, gândești că mai trăiesc, Să merite să te-nsoțesc Acum, pân’ la Ierusalim, Ca împreună, noi să fim?


N-am pic de liniște și pace: Suveică, sunt zilele mele, În zborul lor, ducând cu ele Nădejdea ce m-a părăsit. Din zi în zi, sunt mai lovit.


Omul este ca o suflare, Iar zilele cele pe care El le trăiește pe pământ, Asemeni unei umbre sânt.


Pe om, Tu Doamne îl lovești, Pentru păcate-l pedepsești, Încât el e asemenea Precum este și molia, Căci în mânia Ta cea mare, Atingi ceea ce, scump, el are. Am înțeles din toate-aceste, Că o suflare omul este. (Oprire)


Da, o nimica-n fața Lui, Sunt toți feciorii omului! Minciună, ei se dovedesc, Iar puși în cumpănă, vădesc Că-s mai ușori decât se pare Că se arată o suflare.


Doamne, Te rog, aminte ia, Cât e de scurtă viața mea. Aminte să-Ți aduci – îți zic – De-asemeni, pentru ce nimic Ai făcut fiii omului.


Ne-nvață să ne numărăm Zilele, ca să căpătăm O inimă mai înțeleaptă, Mai pricepută și deșteaptă!


Văd lipsă de înțelepciune – Totul e doar deșertăciune! E orice lucru, pieritor – Supus deșertăciunilor.


Când am privit atent, ‘napoi, La toate câte le-am făcut Cu mâna mea, am priceput Că doar deșertăciune sânt Și numai goană după vânt Cu toate – trăinicie n-are Nimic ce e aflat sub soare.


Popoarele de pe pământ, Ca un nimic, ‘nainte-I sânt. Nimicnicie se vădesc, Deșertăciuni se dovedesc.


În felu-acesta voi vorbiți, Dar ce va fi mâine, nu știți! Căci ce e viața voastră-apoi? Un abur numai, sunteți voi, Ce doar puțin s-a arătat Și-apoi, a și pierit, îndat’!


Dar, prea iubiților mei frați, Un lucru, vreau, să nu uitați, Cum că o zi, în fața Lui – Adică-n fața Domnului – Cât un mileniu e de lungă; Mia de ani poate s-ajungă, O zi, în fața Domnului.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa