A dat, în fața tuturor, Sarcini apoi, Leviților. Acestea fost-au privitoare La slujbele cele pe care, De împlinit, ei le aveau. În felu-acesta, trebuiau Să stea-n fața chivotului Care era al Domnului, Să-L cheme și să Îl cinstească, Să-L laude și să-L mărească Pe Domnul, pe Acel pe care, Drept Dumnezeu, poporu-L are.
Tărie dăruit-a El, Poporului Său, Israel. Lucrul acesta, ne-ncetat, E pricină de lăudat, Pentru toți credincioșii Lui Și pentru fiii neamului Pe cari îl are Israel Și cari se află lângă El. Să cântați laude, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu!
Doamne, ești Stânca mea mereu Și către Tine doar, strig eu! La al meu strigăt, surd, nu sta, Căci dacă Te vei depărta Făr’ să-mi răspunzi, eu bunăoară, Asemeni celor ce pogoară În groapa morții, am să fiu.
Neprihăniților, mereu, Vă bucurați în Dumnezeu, Umpluți fiind de veselie! Strigați, mereu, de bucurie, Toți cei care vă dovediți, În inimă, neprihăniți!
Cine e – între dumnezei – Asemeni Ție, Doamne? Cine E minunat – la fel ca Tine – Precum ești Tu-n sfințenia Ta? Și cine se va arăta Ca Tine-n fapte, de bogat, Cari demne sunt de lăudat? Ca Tine, cine e, în stare, Minuni, ca să mai facă, oare?
Șase aripe se aflau, Pe o făptură, și aveau – Ochi, împrejur – nenumărați. Aceștia fost-au așezați Și înăuntru și afară, În timp ce unii se aflară Puși înainte, iar apoi, Alții erau puși înapoi. Noapte și zi, fără-ncetare, Făpturile strigat-au tare: „E Sfânt, e Sfânt, e Sfânt, mereu, Și-Atotputernic, Dumnezeu, Cel ce era, Cel care este, Cel care vine!” Când aceste