Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 27:5 - Biblia în versuri 2014

5 În zilele necazului, Eu, în coliba Domnului, Am să mă aflu ocrotit, Căci am să fiu adăpostit Sub acoperământul Său. N-o să m-ajungă nici un rău, Căci pe o stâncă – negreșit – De El voi fi adăpostit.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Căci El mă va ascunde în Coliba Sa în ziua cea rea, mă va acoperi în locul tainic al Cortului Său și mă va înălța pe o stâncă.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 El mă va ascunde în coliba Sa în acea zi rea; mă va proteja în locul secret al cortului Său și mă va ridica (să stau la adăpost) pe o stâncă.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 El mă va ascunde în adăpostul lui în ziua cea rea, mă va adăposti în ascunzătoarea cortului său, mă va ridica pe o stâncă.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui și mă va înălța pe o stâncă.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Căci el mă va ascunde în coliba sa în ziua necazului; el mă va ascunde în ascunzătoarea cortului său; el mă va înălța pe stâncă.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 27:5
33 Mawu Ofanana  

Fata și cu Ioas, apoi, Au trebuit ca amândoi, În Casa Domnului să stea, Ascunși pentru că stăpânea Atalia peste popor. Ei, în ascunzătoarea lor, Au stat un timp îndelungat, Ce șase ani a numărat.


Doamne, de ce Te-ai depărtat? De ce Te-ascunzi neîncetat, Atunci când valuri de necaz Întunecă al meu obraz?


Pe Tine Doamne, Te-am făcut Loc de scăpare și-al meu scut. A mea încredere va sta Doar în făgăduința Ta.


În strâmtorare când sunt eu, Mă-nviorează Dumnezeu. Tu Îți întinzi mâna spre cei Cari se vădesc dușmani ai mei, Iar dreapta Ta mă întărește Și mântuire-mi dăruiește.


Ca pe a ochilor lumină, Păzește-mă și fă să vină Asupră-mi ocrotirea Ta, Căci adăpost îmi voi căta La umbra aripilor Tale,


Picioarele-mi, de Domnul meu, Făcute-s spre a fi, mereu, Precum cerboaicele le au. Pe înălțimi sunt pus să stau.


Tu să-i ascunzi, găsești cu cale, La adăpostul Feței Tale, De toți cei care-i prigonesc, De limbile ce clevetesc. Un adăpost ei au găsit, Căci al Tăui cort i-a ocrotit.


Să fie binecuvântat Domnul, căci El a arătat – Față de mine – îndurare: Parcă într-o cetate tare, Eu aș fi fost adăpostit.


Și din mocirlă-apoi m-a scos, Din hăul cel întunecos Al gropii fără fund în care Pieirea doar, sălaș, își are. Pe stâncă-n urmă, m-a suit Și pașii mi i-a întărit.


În gura mea a așezat Un cântec nou și am cântat Spre lauda lui Dumnezeu. Mulți au văzut ce făceam eu Și-atunci, de Domnul, s-au temut Și-n El apoi, s-au încrezut.


Sprijin și adăpost, mereu, Ne este-al nostru Dumnezeu, Căci ajutor e pentru noi, Ce nu lipsește în nevoi.


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Arată milă, Domnul meu, Față de mine, tot mereu! Încredere, în Tine, are Sufletul meu. Loc de scăpare, La umbra aripilor Tale, Îmi caut eu, pe a mea cale, Și-aștept să treacă peste mine, Nenorocirea care vine.


Din capătul pământului, Către înaltul cerului, Privesc cu inima mâhnită Și strig: „Pe stânca întărită Așează-mă, o, Domnul meu! La ea, nu pot să ajung eu, Pentru că stânca – văd prea bine – E prea înaltă pentru mine!


Tu îmi ești adăpost mereu, Turn de scăpare-n ceasul greu, Când de vrăjmași sunt încolțit.


Când în necaz mă aflu eu, Iute mă-ndrept spre Domnul meu. Întinse, mâinile mi-au stat, Întreaga noapte, ne-ncetat. Sufletul meu, plin de durere, Nu mai vrea nici o mângâiere.


Toți, împreună, și urzesc Planuri pline de vicleșug, Pe-al Tău popor să-l prindă-n jug. Ei – împotriva celor care Îi ocrotești fără-ncetare – Se-adună și se sfătuiesc Și-n felu-acesta glăsuiesc:


Cel care este ocrotit De Cel Prea-Nalt și-Atotputernic, Cel ce odihnă a găsit La umbra Celui cari e veșnic,


Mă va striga, și-am să-i răspund! Voi fi cu el în strâmtorare! La al său glas, n-am să M-ascund, Ci îi voi da ajutorare. Din toate am să-l izbăvesc, Iar mila Mea o să-l ajungă! În veci, am să îl proslăvesc


Numele Domnului e tare, Precum un turn de apărare: La El, omul neprihănit Aleargă și-i adăpostit.


Doamne, ei toți Te-au căutat Când în strâmtoare s-au aflat. Atuncea când i-ai pedepsit, Cu rugi, la Tine, au venit.


„Du-te popor al meu. Vei sta, Ascuns în odăița ta. Încuie ușa după tine, Câteva clipe, cât va ține Mânia cea înfricoșată!


Căci fiecare va putea Să fie-atunci asemenea Cu adăposturi care sânt Făcute-a apăra de vânt Sau ca un loc pentru scăpare Când vine o furtună mare, Ori cu un râu îmbelșugat Ce curge printr-un loc uscat Și precum umbra cea bogată Care de stâncă este dată, Pe un neprimitor pământ, Ce-i ars de sete și de vânt.


„Ierusalim, Ierusalime – Asemenea-ți, nu mai e nime’! Pe-ai mei proroci ți i-am trimis, Însă, mereu, tu i-ai ucis Pe cei ce i-am trimis la tine! De câte ori, pe lângă Mine, Am vrut să-i strâng pe fiii tăi, Precum găina, puii săi? Dar n-ai vrut. Cu-ndărătnicie,


Căci voi, cu toții, ați murit, Iar viața voastră – negreșit – Ascunsă-i, cu Hristos, mereu, În Tatăl nostru – Dumnezeu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa