4 Un lucru-I cer lui Dumnezeu, Pe care mi-l doresc fierbinte: Aș vrea – de-acuma înainte – Pe lume cât am să trăiesc, În Casa Lui să locuiesc, Și frumusețea Domnului Să o privesc. În Templul Lui, Necontenit vreau să veghez, De el ca să mă minunez.
4 Un singur lucru am cerut de la Domnul și-l caut cu insistență: să locuiesc în Casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să privesc frumusețea Domnului și să-L caut în Templul Lui.
4 Cer de la Iahve un singur lucru; și insist să îl am. Doresc să locuiesc în casa Lui în toate zilele vieții mele – ca să privesc frumusețea lui Iahve și să Îl caut în templul Lui.
4 Un lucru cer de la Domnul și pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să privesc frumusețea Domnului și să vizitez sanctuarul său.
4 Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului, ca să privesc frumusețea Domnului și să mă minunez de Templul Lui.
4 Un lucru am cerut Domnului, acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să întreb în templul său.
Pe vremea-n care a domnit David, o foamete-a venit. Trei ani, aceasta a ținut. David, atunci când a văzut Lucrul acesta, L-a-ntrebat Pe Domnul, care-a cuvântat: „Din pricina lui Saul vine Foametea asta, peste tine, Căci sângeros s-a arătat. Saul și-ai lui nu au cruțat – Așa după cum bine știți – Poporul de Gabaoniți. Acum dar, din pricina lor, E foamete, peste popor.”
De fericire și-ndurare Sunt însoțit, fără-ncetare, În toate zilele ce-mi sânt Lăsate pe acest pământ. În toate zilele pe care, Pe lume, viața mea le are, În Casa Domnului, mereu, Voi fi și locui-voi eu.
Ferice celui ce-i ales, Care de Tine-a fost cules Să umble înaintea Ta Și-n ale Tale curți va sta! Noi – de sfințenia cea pe care Doar Templul Tău cel sfânt o are, De binecuvântarea-aflată În Casa Ta cea minunată – O să ne săturăm, mereu.
O zi, cu Tine, se vădește Că mult mai mult ea prețuiește, Decât o mie, rânduite În altă parte-a fi trăite. În pragul Casei cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Aș vrea, mereu, să locuiesc, Decât să mă adăpostesc În corturi bine pregătite, De răutăți doar locuite!
Fie, asupra tuturor, Bunăvoința cea pe care Al nostru Dumnezeu o are! Să întărești necontenit Ceea ce noi am săvârșit. Da, să-ntărești – cum am cerut – Lucrările ce le-au făcut Mâinile noastre pieritoare, Cu multă trudă și răbdare!
Spre Domnul Dumnezeul meu, Fața – atunci – mi-am întors eu. Cu rugăciuni L-am căutat Și cereri multe-am înălțat. Rugile mi le-am însoțit Cu posturi multe, negreșit. Numai în sac m-am îmbrăcat Și în cenușă m-am culcat.
Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!
Numai un lucru trebuiește, Căci doar acela folosește” – A zis Iisus – „partea cea bună, Iată, Maria și-o adună. Aceasta, nu-i va fi luată, De către nimeni, niciodată!”
Încă o pildă, le-a mai spus, Discipolilor Săi, Iisus, Voind – în ăst fel – a le spune, Că trebuie, în rugăciune – De vrei ca să fii ascultat – Să stăruiești, neîncetat, Să nu te lași, ci, tot mereu, Să-I înalți rugi, lui Dumnezeu.
Din nou, nu s-a mai măritat După ce soțul i-a murit, Ci, singură, a viețuit. Ani, optzeci’patru, număra Și-n Templu, ne-ncetat, era; Cu post și rugăciuni, mereu, Ea Îi slujea lui Dumnezeu.
Cu fețele, noi ne găsim, Descoperite, și privim Ca în oglindă, slava care, Marele nostru Domn o are, Și-ntr-o clipită-apoi – dragi frați – În chipul Lui, vom fi schimbați, Umblând, mereu, în slava Lui, Purtați de Duhul Domnului.”
Căci Dumnezeu, Cel care-a zis – Precum e, în Scriptură, scris – Luminii, ca „să lumineze Și, bezna, să o-ndepărteze”, În inimă, ne-a luminat, Ca noi să fim, neîncetat, În așa fel, încât, mereu, Lumina, de la Dumnezeu – Lumina cunoștinței Lui Și-a slavei Dumnezeului Care se află-n ceruri, sus – Să strălucească, în Iisus, Să-I lumineze a Sa față, Ca zorile, dând lumii, viață.”
Nu cred că, mâinile, mi-am pus, Pe El și că L-am apucat, Dar fac un lucru, ne-ncetat, Uitând de tot ce-ar rămânea, Pe al meu drum, în urma mea: Caut, mereu, să iau aminte, La ce se află, înainte.
Cea care, cu adevărat, Drept văduvă, s-a arătat – Căci singură fiind, mereu, Și-a pus nădejdea-n Dumnezeu – În rugi și cereri va ședea Noapte și zi, de-asemenea.
Fără credință, niciodat’, Nimeni, plăcut, Lui, n-o să-I fie. Cine se-apropie, să știe, Că trebuie-a crede mereu, Că El este, că Dumnezeu Îl răsplătește pe cel care Îl caută, fără-ncetare.
Ea a făcut o juruință, Căci avusese o dorință: „O, Doamne al oștirilor! Dacă vei fi îndurător, Dacă vei vrea a Te uita, Cu milă, către roaba Ta Și ai să-mi dai un fiu și mie, Atunci Ți-l voi închina Ție. Va fi-nchinat, lui Dumnezeu, În toată viața lui, mereu. Peste-al său cap, brici – niciodat’ – Să treacă, nu va fi lăsat.”
Ahimelec L-a întrebat Pe Domnul, pentru el, de-ndat’. Apoi, merinde-a pregătit Și-o sabie i-a dăruit – Chiar sabia unui oștean Care fusese Filistean. Tu-l știi pe-acela – negreșit – Căci, Goliat, el s-a numit.”
David, în fața Domnului, Merse, să ceară sfatul Lui: „Ce să fac, oare? Să pornesc, Pe-Amaleciți, să-i urmăresc? Pot oare, ca să plec acum? Am să-i ajung, oare, pe drum?” Domnul a zis: „Poți să pornești Și poți ca să îi urmărești. Îi vei ajunge, negreșit, Și totul fi-va izbăvit.”