Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 16:5 - Biblia în versuri 2014

5 Numele lor, căci Dumnezeu E partea și paharul meu. Doamne, ești moștenirea mea Și sorțiul care-l voi avea.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

5 Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu! Tu arunci sorțul în favoarea mea!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Doamne, Tu ești moștenirea și cupa mea! Tu ești Cel care îmi influențezi destinul!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Domnul este partea mea de moștenire și cupa mea [cu sorți], tu ești acela care ai în mână soarta mea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu, Tu îmi îndrepți sorțul meu.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu. Tu îmi sprijinești sorțul.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 16:5
28 Mawu Ofanana  

Pe cei răi, Domnul îi lovește Cu ploaie de cărbuni și foc Și cu pucioasă la un loc. Doar vântul cel dogoritor E partea și paharul lor,


Voi înălța, triumfător, Paharul izbăvirilor Și voi chema Numele Lui.


Este aceea de-a avea Grijă ca tot ce ai rostit, Mereu să fie împlinit.


Toiagul cel de cârmuire Al răutății, peste fire, Nu va rămâne ne-ncetat, În moștenirea ce s-a dat Celor cari sunt neprihăniți, Ca să nu fie ispitiți, Vreodată, de nelegiuirea La care e supusă firea.


Atunci, făcut-a jurământ Lui David, căci l-a ascultat. Domnul, apoi, i-a arătat Ce este adevărul. El Nu se va-ntoarce-n nici un fel, De la ceea ce a jurat: „De-un fiu al tău, vei fi urmat. Acest fecior are să vie Pe al tău scaun de domnie.


Doamne, la Tine doar, strig eu: „Tu ești scăparea mea, mereu, Iar pe pământ, Te dovedești Că a mea moștenire ești.”


„Iată dar, ce făcut-am Eu: Totuși am uns un Împărat – Chiar în Sion – muntele Meu.” Unsul, astfel, a cuvântat:


Tu, niciodată, nu mă lași Și-n față la ai mei vrăjmași Masa-mi întind la-al Tău îndemn. Capul mi-l ungi cu untdelemn, Și umpli-al meu pahar astfel Încât mereu dă peste el.


Chiar dacă mi se prăpădesc Carnea și inima, la fel, Eu și atunci nădăjduiesc În Dumnezeu, pentru că El Îmi este stâncă, ne-ncetat, Și-mi întărește slaba-mi fire; De rele, eu sunt apărat, Căci El îmi este moștenire.


Spunând: „Îți întăresc, mereu, Sămânța ca în veci să fie Urmași ai Tăi puși la domnie.”


Dreptatea, Tu mi-o sprijinești Și pricina mi-o întărești. Ești așezat, din veșnicie, Pe al Tău scaun de domnie, Căci Tu ești drept judecător.


Priviți-L dar, pe Robul Meu, Pe care-L sprijinesc mereu. El e Alesul Meu, în care, Sufletul Meu plăcere, are. Din al Meu Duh, Eu am luat Și peste El, Eu am turnat. El va vesti neamurilor, Venirea judecății lor.


De-aceea, parte-I fac, să stea Cu toți cei mari alăturea – Cu cei puternici, o să poată Ca să împartă prada toată – Pentru că Însuși El S-a dat La moarte și-a fost așezat În rând cu cei ce se vădeau Că făr’delegi doar săvârșeau – Și-astfel, asupra Lui era, Atunci, păcatul multora – Și pentru că El S-a rugat Spre a-l scăpa pe vinovat.”


Însă Acela care – iată – Parte-a lui Iacov Se arată, Nu este-asemenea cu cei Care se cheamă dumnezei, Căci totul e-ntocmit de El Și-ntreg poporul Israel E moștenirea Lui, în lume. Domnul oștirii e-al Său Nume.”


„Domnul e moștenirea mea, De care, parte, voi avea” – Zice, acum, sufletul meu, Îmbărbătându-se mereu. De-aceea eu nădăjduiesc În El, mereu, și mă-ntăresc.


Iată dar, că pe-acest Iisus, Domnul – așa precum v-am spus – L-a înviat, iar noi putem A zice, martori că-I suntem.


Pe-acel Iisus – aflați dar, voi – Că Dumnezeu L-a ridicat Cu-a Sa putere. L-a-nălțat Și L-a făcut Mântuitor Precum și Domn al tuturor, Ca pocăință-n acest fel, Să-i poată da, lui Israel; Și, de asemenea, iertare Pentru păcat, la fiecare.


El trebuie să-mpărățească, Până când o să reușească, Pe-ai Săi vrăjmași, să îi adune Și-apoi, sub tălpi, să-i poată pune.


Să nu vă prindă-n mreaja lui, Vinul, ca să vă îmbătați, Căci acest lucru – nu uitați – Este chemat „destrăbălare”. Fiți plini de Duh dar, fiecare.


Așa cum v-am mai arătat, Ei n-au să aibă-n stăpânire – Printre-ai lor frați – vreo moștenire, Pentru că Domnul Dumnezeu E moștenirea lor, mereu.


Pentru că partea Domnului Este acest popor al Lui. Din Iacov, este neamu-acel, Pe care-l moștenește El.


De neamul Rubeniților Și de cel al Gadiților, Al nostru Domn ne-a despărțit, Atuncea când ne-a hărăzit Iordanul să-l avem hotar, Cu-al vost’ popor. Voi, așadar, Nu mai sunteți ai Domnului – Nu mai sunteți de partea Lui!” În felu-acesta, ai voști’ fii I-ar face, pe ai noști’ copii, Să nu mai aibă nici o teamă De Dumnezeu, de bună seamă.


O mărturie va fi el, Aflată între noi și voi Și-ntre urmașii noștri-apoi, Ca să se știe că voim, Lui Dumnezeu, să îi slujim – Prin jertfele de ispășire, Prin jertfele de mulțumire, Prin cele care se socot Ca fiind ardere de tot – Ca nu cumva, ai voștri fii Să spună către-ai noști’ copii: „Voi nu sunteți ai Domnului, Nu mai sunteți de partea Lui, Și ați ajuns, în acest fel, Să nu aveți parte, de El!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa