Iehu, în cale, i-a ieșit Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Cum de te-ai dus și-ai ajutat, Pe cel rău și ai arătat Iubire celui ce vădește Cum că pe Domnul Îl urăște? Prin felu-n care te-ai purtat, Pe Dumnezeu L-ai mâniat.” Iehu era acela care, Părinte, pe Hanani-l are, Iar tatăl său era proroc Al Domnului, în acel loc.
Privește cu dispreț la cel Ce-i vrednic de disprețuit, Însă cu cinste i-a primit Pe cei care – de bună seamă – Vădesc față de Domnul, teamă. Mereu, el este de cuvânt; Dacă va face-un jurământ, Nu își ia vorba înapoi, Chiar de-i în pagubă apoi.
Iar dacă voi vedea că încă N-am să fiu ascultat de voi, Pe-ascuns eu am să plâng apoi, Căci sunteți plini doar de mândrie Și pentru că în grea robie – Smulsă fiind din țara Lui – Va merge turma Domnului.
Ce fel de fapte ai făcut. Știu bine că te ostenești, Știu ce răbdare dovedești, Iar pe cei răi, necontenit, Eu știu că nu i-ai suferit. Mai știu că i-ai pus la-ncercare, Pe oamenii aceia care, A fi apostoli, se țineau, Și-ai arătat că nu erau, Ci mincinoși, i-ai dovedit.
Cu toate-acestea, însă-ți spun, Că ai, totuși, un lucru bun: Acela că, tu n-ai iubit Faptele ce le-au săvârșit Nicolaiții, căci și Eu Urăsc faptele lor, mereu.