Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 10:9 - Biblia în versuri 2014

9 Ca și un leu în vizuină, Pândește, așteptând să vină Omul care-i nenorocit Și-n lațul ce l-a pregătit, Are să-l prindă, de îndat’.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

9 Pândește din ascunziș ca leul din desiș; pândește să-l prindă pe cel sărac, să-l prindă pe cel sărac și să-l atragă în lațul lui.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Se uită din locul îngust în care stă ascuns (urmărind să atace) – la fel ca leul care stă camuflat de multă vegetație. Așteaptă momentul oportun (atacului), ca să îl surprindă pe cel sărac, să îl localizeze și să îl atragă în capcana lui.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 9(30) Stă la pândă în ascunzătoare ca un leu în vizuină, stă la pândă ca să-l prindă pe cel sărman. Îl prinde pe cel sărman și îl trage în lațul său.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde și-l trage în lațul lui;

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Stă la pândă în loc dosnic ca un leu în culcușul lui. Pândește ca să prindă pe cel sărac. Prinde pe cel sărac trăgându‐l în cursa sa.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 10:9
28 Mawu Ofanana  

Și-a puilor de lei când stau În vizuini și hrană n-au?


Domnul – mereu – îl sprijinește Pe cel sărac și-l izbăvește De cei care îl urmăresc Înverșunați și-l osândesc.


„Iată, pe cei nenorociți, Văzutu-i-am din cerul Meu, Cât au ajuns de asupriți, Și cum săracii gem mereu. De-aceea Mă ridic, îndată” – Domnul a zis – „iar Eu voiesc, Pe toți obijduiții – iată – Acuma să îi mântuiesc!”


Niște-ngâmfați mă urmăresc: Curse și lațuri îmi întind, În care vor ca să mă prind. De-a lungul drumurilor mele, Oameni-acei întind rețele Și-mi pun capcane, ne-ncetat.


Ei sunt asemeni unui leu Flămând și lacom tot mereu, Sau ca și puiul leului – La pândă – în culcușul lui.


Atuncea, ale mele oase Au să întrebe, bucuroase: „O Doamne, spune oare cine Mai poate fi la fel ca Tine, Să-l scape pe nenorocit, De unul care s-a vădit A fi mai tare decât el? Cine mai poate face-astfel? Cine mai poate-aduce oare – Pentru un om sărac – scăpare? Și cine oare-l izbăvește De-acela cari îl jefuiește?”


Sabia își vor trage cei Cari răi sunt – arcu-și încordează – Căci pe sărac, necontenit, Întotdeauna îl vânează Voind să-l vadă nimicit. Cei răi să-njunghie doar vor, Pe cei cari sunt neprihăniți,


Pentru că iată, mă pândesc, Căci să-mi i-a viața urmăresc. Sunt niște oameni răi și vor Să-mi facă rău. Voiesc să mor, Cu toate că-s nevinovat Și n-am făcut nici un păcat!


Când pe sărac îl asuprești, Pe Ziditor Îl înjosești; Când ești milos cu cel lipsit, Pe Dumnezeu tu L-ai cinstit.


De cineva îl asuprește Pe cel sărac când își dorește Ca avuția să-și sporească, Acela o să sărăcească, Căci va plăti, neîncetat, Unuia care-i mai bogat.


Precum un leu, răcnind furios – Sau urs flămând și fioros – Așa-i cel rău, stăpânitor Peste-al săracilor popor.


Dar cine vă îngăduiește, Pe-al Meu popor, să îl călcați Și pe săraci să-i apăsați?” – A-ntrebat Domnul cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.


Mișelu-n stăpânire are Arme ce sunt nimicitoare. El face planuri vinovate Care, mereu, sunt îndreptate Spre cel ce e nenorocit, Voind să-l piardă, negreșit, Chiar dacă pricina pe care Omul care-i sărac o are, Se-arată dreaptă-n fața lui.


Pentru că în poporul Meu, Se află oameni răi, mereu. Asemeni păsărarului, Întind ei, lațuri, omului.


Ca și un urs, ca și un leu, El mă pândește tot mereu, Din locu-n care S-a ascuns.


Poporul s-a ticăloșit Căci se dedă la silnicie. Astfel ajuns-a să se ție Doar de furat; se repezește, Pe cel sărac și-l asuprește. Străinul, între ei aflat, E în picioare-apoi, călcat, Chiar de se vede, negreșit, Că omul e nedreptățit!


Leu-n pădure a răcnit, Dacă el, pradă, n-a avut? Puiul de leu care-a șezut, În vizuină, a zbierat, Dacă nimic n-a înhățat?


Omul de bine-a părăsit Țara. Nimeni nu e cinstit. La pândă, toți se rânduiesc. Să verse sânge se grăbesc, Iar fratelui pe cari îl are, Curse-i întinde fiecare.


Cu undița, îi prinde el Și-i trage-n mreaja lui, astfel. De-aceea, el se veselește Și bucuria-l năpădește.


Săgețile Ți le-ai zvârlit În capetele celor cari Se dovedesc a fi mai mari, Când peste mine năvălesc Ca și furtuna, căci voiesc Să mă alunge de pe glie Cu țipete de bucurie, De parcă l-ar fi înghițit Pe cel ce e nenorocit Și e-n al său culcuș aflat.


Păstorii rătăcesc pe cale Și scot doar strigăte de jale, Căci nimicită-i fala lor. Iată că puii leilor Privesc soarta desișului Din văile Iordanului. Plini de tristețe au mugit, Văzându-l cum s-a prăpădit.


Dar cel plătit, nu are oi – El nu-i păstor, are simbrie – Și-atunci, când lupul o să vie – La staul – va fugi de-ndată, Lăsând turma neapărată. Lupul, la oi, se repezește, Le-mprăștie și le răpește.


Căci peste patruzeci vor sta, La pândă, ca să îl omoare. Legat, acum, e fiecare, Printr-un blestem, cum că nu bea Și nu mănâncă, nimenea, Până când nu vor fi-mplinit Tot ceea ce au plănuit. Ei, așadar, vor aștepta, Numai făgăduința ta.”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa