Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 10:7 - Biblia în versuri 2014

7 Gura-i e plină-n orice vreme De vicleșuguri, de blesteme, Precum și de-nșelătorie. Mereu, sub limbă, o să ție Fărădelegi și răutate.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Gura îi este plină de blestem, înșelătorii și asuprire; sub limba lui este numai necaz și nelegiuire.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Gura lui este plină de blestem, de înșelătorii și de amenințări. Sub limba lui este numai necaz și nedreptate.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 7(28) peh Gura lui e plină de blesteme, de înșelăciune și asuprire; sub limba lui este silnicie și nedreptate.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Gura îi este plină de blesteme, de înșelătorii și de vicleșuguri și sub limbă are răutate și fărădelege.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Gura lui este plină de blestem și de înșelăciune și de apăsare; sub limba lui este răutate și nelegiuire.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 10:7
29 Mawu Ofanana  

El, răutăți doar, zămislește Și naște rău; în sân dospește – Ca aluatul într-o oală – Doar roade care îl înșeală.”


Răul ce-n gură l-a avut Dulce era; el l-a ținut Sub limbă și a căutat Să-l mestece, neîncetat,


Minciuni doar, oamenii rostesc, Și buze au, amăgitoare. În inimă, ei găzduiesc Cuvintele lingușitoare.


E ascuțită limba lor, Precum e cea a șerpilor. Otravă de năpârcă, iată, Au ei pe buze, adunată.


Peste cei care mă-nconjor, Cadă nelegiuirea lor!


Mă izbăvește, Domnul meu, De cei străini care – mereu – Neadevăruri au rostit Și-a căror dreaptă s-a vădit Drept mincinoasă, ne-ncetat!…


A căror gură a rostit Numai minciuni, necontenit. Dreptatea lor e rușinoasă, Pentru că este mincinoasă.


Cuvintele, de el rostite, Drept mincinoase-s dovedite Și pline de-nșelătorie, Pentru că el nu vrea să știe Ceea ce-nseamnă-nțelepciune Ca să lucreze-n fapte bune.


Atunci când vine cineva Și vrea a mă vedea, cumva, Neadevăruri doar rostește Și-apoi temeiuri născocește Pentru a mă vorbi de rău, Cu cei ce sunt în jurul său.


Cărarea Ta sub ai mei pași, Căci nu-i nimic adevărat În gura a lor mei vrăjmași; În inimi, ei au adunat Doar răutăți, fără-ncetare; Pe-ale lor limbi aflate sânt Cuvintele lingușitoare – Gâtul le e ca un mormânt.


Dai drumul gurii către rău Și vicleșug în jurul tău Limba-ți urzește ne-ncetat.


Iubești cuvinte-nșelătoare Și limbile nimicitoare!


Dulci ca smântâna, se vădesc Ale lor guri, când glăsuiesc. În inimi de privești apoi, Vedea-vei că poartă război. Ale lor vorbe sunt frumoase, Dar ele sunt alunecoase Ca untdelemnul din măsură. Însă atunci când ies din gură, Drept niște săbii se vădesc.


Încă din pântec, negreșit, Cei răi, stricați, s-au dovedit. Din pântece când se ivesc, Cei mincinoși se rătăcesc.


Ale lor guri păcătuiesc La orice vorbă ce-o rostesc. De-aceea, chiar a lor mândrie, Voiesc drept cursă, să le fie; Ei spun minciuni doar și blesteme, Căci de nimic n-au a se teme.


Să-i spulberi cu a Ta mânie! Să-i prăpădești, să nu mai fie! Fă-i ca să afle că, mereu, În Iacov, este Dumnezeu Și că puterea Lui se-ntinde, Încât pământul îl cuprinde.


Să îl doboare, ei voiesc, Din înălțime, căci iubesc Minciuna care îi urmează. Cu gura binecuvintează, Însă ascund numai blesteme În inimi, fără a se teme.


Limba le e asemuită Cu sabia cea ascuțită, Iar ale lor cuvinte sânt Precum săgețile în vânt,


Iată-l pe cel ce este rău: Doar lucruri rele pregătește, Fărădelegi – în gândul său – Și-nșelăciune, zămislește.


De-aceea râd și le vorbesc Cu răutate-asupritor, De sus – de parcă mai mari sânt Decât toți ceilalți – tuturor.


Comorile ce-au să se-adune Doar cu minciuni, deșertăciune Sunt ele și pieire dau Acelora care le au.


Neadevărul, de la mine Să-l depărtezi! Departe-l ține! Să depărtezi – te rog frumos – Mereu, cuvântul mincinos. Să nu îmi dai nici sărăcie, Dar nici prea multă bogăție. Dă-mi pâinea care-mi trebuiește! Atât doar, inima-mi dorește!


Dreptatea, nimănui nu-i place, Iar judecăți drepte nu face Niciunul. Ei se bizuiesc Pe lucruri ce se dovedesc A fi deșarte. Nu sunt buni, Căci spun mereu numai minciuni. Răul îl nasc ei, peste fire, Și zămislesc nelegiuire.


„Din guri, minciuni sunt aruncate, Căci limbile sunt încordate Precum un arc, iar când vorbesc, Nu pe-adevăr se sprijinesc Spre a fi tari, în țara lor, Ci pe a răutăților Mulțime mare. Văd prea bine, Că nu Mă caută pe Mine.


„Mijlocul de fățărnicie Îți este locuință, ție. Fățarnici, ei se dovedesc Și, să Mă știe, nu voiesc.”


Lucrul acest să-l ascultați Voi toți, cei care îl mâncați Pe cel sărac și-i prăpădiți Pe cei ce sunt nenorociți!


Pui de năpârci! Cum să puteți, Voi, lucruri bune, să spuneți, Când sunteți răi? Cunoscut este Faptul, că gura vă vorbește Doar din al inimii prinos.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa