Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Psalmi 10:4 - Biblia în versuri 2014

4 Cel rău – trufaș – zice mereu: „Nu pedepsește Dumnezeu! Căci Domnul nici măcar nu este, Ci totul este o poveste!” Astfel de gânduri, cel rău are.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

4 Cel rău, în înfumurarea lui, nu-L caută. Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 În aroganța și în ura lui, omul rău nu Îl caută pe Dumnezeu. El se gândește mereu zicând(u-și): „Nu există Dumnezeu!”.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 4(25) nun Cel nelegiuit îl disprețuiește cu aroganță pe Domnul: „Nu va căuta [Dumnezeu]; nu este Dumnezeu!”. [Acestea sunt] toate gândurile lui.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepsește Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Cel rău în trufia feței lui zice: El nu cercetează. Toate gândurile lui sunt: Nu este Dumnezeu.

Onani mutuwo Koperani




Psalmi 10:4
30 Mawu Ofanana  

Domnul văzu că „lucrul” Său E înclinat numai spre rău; Că răutatea omului E mare, iar inima lui


Cei răi, Domnului, I-au vorbit: „Pleacă de pe a noastră cale, Căci nu voim, pe ale Tale Cărări, să mergem! Dă-ne pace! El, Domnul, ce ne poate face?”


Pe-acela care s-a vădit Că în ascuns și-a clevetit Aproapele, îl nimicesc. Pe-aceia cari, trufași, privesc, N-am să îi sufăr, niciodată.


Poporul care e smerit, De Tine este mântuit. Priviri trufașe dovedite, În fața Ta vor fi smerite.


Inima-n piept îmi tresălta Și mă-ndemna din partea Ta: „Caută Fața Mea, mereu!”, Și Fața Ta o caut eu!


Multa nelegiuire care Cei răi o fac, fără-ncetare, Inimii mele ghes i-a dat Și-n acest fel a cuvântat: „Omul cel rău, sub ochii lui, Nu are frica Domnului.”


Nebunu-n inimă, mereu, Zice: „Nu este Dumnezeu!” Oamenii s-au ticăloșit Și făr’delegi au săvârșit. Nici unul nu s-a mai văzut, Cari binele să-l fi făcut.


Și îndrăznesc a zice-n ei: „Din tot ceea ce s-a-ntâmplat, Ce va cunoaște Dumnezeu? Ce poate oare, El să știe?”


Dar Faraon răspunse: „Cine Este Acest Domn, Dumnezeu, Ca de-al Său glas să ascult eu, Și să îl las pe Israel, Să plece, căci așa vrea El? Nu Îl cunosc pe Dumnezeu, Iar pe Israel nu-l las eu, Să plece, cum ați fi voit.”


Priviri trufașe aruncate Și inimile îngâmfate E candela ce li s-a dat Răilor, plină cu păcat.


Însă, și cei trufași mai sânt: Ei își țin ochii ridicați.


Nu vreau, cumva, ajuns la bine Și în belșug mare, de Tine, Eu să mă leapăd, să-ndrăznesc, „Cine e Domnul?”, să rostesc. Sau, nu cumva, în sărăcie, Strâns de nevoie, să îmi fie Mâna împinsă spre furat; Și nici nu vreau – descurajat Fiind atunci – în deșert, eu Să-L iau pe Dumnezeul meu.


Ochii trufași, limba ce spune Minciuni, mâna ce a vărsat Sângele cel nevinovat,


Pentru că iute nu se pune, În practică, porunca dată – Decizia ce-a fost luată – Pentru-a stârpi faptele rele, De-aceea plină e, de ele, Mereu, inima omului Și-n stăpânirea răului Ea zace; singura dorință, Îi e, de este cu putință, Să facă numai rău. Dar eu,


Omul – atunci – neîndoios – Își va pleca privirea-n jos, Iar semeția omului Precum și îngâmfarea lui Vor fi smerite, negreșit. Când acea zi va fi venit, Doar Domnu fi-va înălțat.


Înfățișarea fețelor Stă mărturie-n contra lor Și precum Sodomiții – iată – Nelegiuirea le e dată Pe față, căci nu se sfiesc, Iar s-o ascundă, nu voiesc. Vai, e de sufletele-acele, Căci pregătesc doar lucruri rele!


Picioarele lor se zoresc Spre răutăți și se grăbesc Să verse sânge ne-ntinat, Iar gândul lor s-a arătat A fi, mereu, nelegiuit. Pe al lor drum, s-au însoțit Prăpădul și cu nimicirea.


Mâinile Mele, răbdător, Mi le-am întins spre un popor Cari răzvrătit s-a arătat Și pe căi rele a umblat, Purtat de gândurile lui, Fără de frica Domnului!


O, neam de oameni răi, luați Seama la Domnul și-ascultați Cuvântul Lui: „Am fost Eu, oare, Drept o pustie arzătoare, Pentru Israel, sau o țară Plină de-ntunecime-amară? De ce a zis poporul Meu: „Slobozi am fost noi, tot mereu, Și-ntotdeauna ne-a fost bine Nu vrem ca să venim la Tine!”?


„Ierusalime, te grăbește Și inima îți curățește, De răul ce te-a încolțit Ca să fii astfel mântuit! Cât timp, gânduri nelegiuite Vei ține-n inimă pitite?”


Când vremea ‘ceea va veni, Atuncea Eu voi scormoni Ierusalimul vostru mare – În orice loc – cu felinare, Pentru că am să-i pedepsesc Pe toți cei cari se bizuiesc Pe ale lor drojdii și zic: „Nu se va întâmpla nimic, Căci Domnul, din înaltul Său, Nu face nici bine, nici rău!”


Pe Domnul să Îl căutați Voi toți cei care vă aflați În țară și sunteți smeriți Și-a Lui poruncă o-mpliniți! După dreptate, alergați! Smerenia să o căutați, Și poate mila Domnului Vă va cruța, în ziua Lui!”


Din inimă, ies lucruri ca: Ucideri, preacurvii, curvii,


Care e lucrul cel mai bun, Ce poți ca să-l înfăptuiești: Degrabă, să te pocăiești Și să te rogi, lui Dumnezeu, Să-ți ierte-acum păcatul greu, Să-ți ierte gândul necurat! – De-i cu putință de iertat.


Căci chiar dacă L-au cunoscut, Pe Dumnezeu, din ce-au văzut, Ei, totuși, nu L-au proslăvit Și-asemeni, nu I-au mulțumit. Ba mai mult, pe de altă parte, Urmat-au în gândiri deșarte, Iar inimile lor – în care Priceperea, loc, nu își are – Îndată s-au întunecat.


Fiindcă nu au căutat, Pe Dumnezeu, de-a-L fi păstrat În conștiința lor, mereu, Au fost lăsați, de Dumnezeu, În voia minții lor stricate, Nelegiuite, blestemate, Și astfel, fost-au săvârșite Lucruri ce nu-s îngăduite.


Să v-amintiți, neîncetat, Că-n acea vreme, v-ați aflat Fără Hristos, făr’ să vă fie, Dreptul pentru cetățenie, Recunoscut, în Israel, Lipsiți fiind, în acest fel, De legămintele pe care, Făgăduința-n ea, le are, Fără nădejde, tot mereu, Și-n lume, fără Dumnezeu.


Seama luați, să nu vă fie Inima plină de mândrie Și-apoi, de Domnul, să uitați – De Cel de care-ați fost scăpați, Din al Egiptului ținut Și din robi, liberi v-a făcut;


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa