Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Proverbe 6:17 - Biblia în versuri 2014

17 Ochii trufași, limba ce spune Minciuni, mâna ce a vărsat Sângele cel nevinovat,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

17 ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 ochii sfidători, limba mincinoasă, mâinile care fac să curgă sânge nevinovat,

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 ochii semeți, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 ochii mândri, limba mincinoasă și mâinile care varsă sânge nevinovat;

Onani mutuwo Koperani




Proverbe 6:17
34 Mawu Ofanana  

Manase-n urmă a vărsat Mult sânge care s-a vădit Nevinovat, neprihănit. Pe lângă tot ce a făcut, Ierusalimul l-a umplut De sângele ce l-a vărsat, Trăgând pe Iuda în păcat.


Și pentru sângele vărsat – Ce s-a vădit nevinovat – Cu care, precum e știut, Ierusalimul l-a umplut.


Cel rău – trufaș – zice mereu: „Nu pedepsește Dumnezeu! Căci Domnul nici măcar nu este, Ci totul este o poveste!” Astfel de gânduri, cel rău are.


Pe-acela care s-a vădit Că în ascuns și-a clevetit Aproapele, îl nimicesc. Pe-aceia cari, trufași, privesc, N-am să îi sufăr, niciodată.


Eu n-am o inimă-ngâmfată, Nici – de trufie – încărcată Nu mi-e privirea. Domnul meu – Iată – un simplu om sunt eu. Nu mă ocup de lucruri cari Sunt prea înalte și prea mari.


Poporul care e smerit, De Tine este mântuit. Priviri trufașe dovedite, În fața Ta vor fi smerite.


Să amuțească pe vecie Buzele care, cu trufie, Și cu-ndrăzneală doar, vorbesc Când cu dispreț minciuni rostesc, Ca să-l lovească negreșit, Pe cel ce e neprihănit!


Toți cei care minciuni rostesc Pierduți sunt, căci îi pedepsești.


Dar eu, prin marea-Ți îndurare, Pot ca să intru-n casa Ta Și să mă-nchin, cu frică mare, În sfântu-Ți Templu, când voi sta.


De îți vor spune: „Hai cu noi! Întindem curse mai apoi, Și sânge mult va fi vărsat! Prindem pe cel nevinovat, În lanțuri, fără vreun temei!


Căci ei aleargă-n graba mare Să facă rău. Ceata se strânge Avidă ca să verse sânge.


E gura mincinosului, Urâtă-n fața Domnului; Cei care-n adevăr își fac Lucrarea lor, Îi sunt pe plac.


Un martor credincios nu minte; Dar unul mincinos, cuvinte Nedrepte – fără vreo măsură – Va arunca mereu, din gură.


Trufașa inimă-i mereu Scârbă-n fața lui Dumnezeu; Dar hotărârea Sa-i luată: Nepedepsită, nu-i lăsată.


Dacă cuvintele cuminți În gura omului nebun Nu-s potrivite, pot să spun Că nici vorbirea mincinoasă La omul de viță aleasă Nu-i potrivită. E privit


Priviri trufașe aruncate Și inimile îngâmfate E candela ce li s-a dat Răilor, plină cu păcat.


Limba care minciuni rostește, Doboară pe cel ce-l urăște; Iar gura cea lingușitoare, De moarte este vestitoare.


Omul – cu cugetu-ncărcat De sângele ce l-a vărsat – Fuge spre groapă, s-o găsească. Lăsați-l! Nimeni, nu-l oprească!


Însă, și cei trufași mai sânt: Ei își țin ochii ridicați.


Sunt șase lucruri rău privite De Dumnezeu, ba sunt urâte Chiar șapte lucruri, pot a spune:


Când mâinile vă-ntindeți voi, Îmi întorc ochii, iar apoi, Chiar dacă Mă veți ruga mult, Eu n-am să vreau să vă ascult. N-am să v-ascult, oricât ați plânge, Căci pe-ale voastre mâini, e sânge!”


Omul – atunci – neîndoios – Își va pleca privirea-n jos, Iar semeția omului Precum și îngâmfarea lui Vor fi smerite, negreșit. Când acea zi va fi venit, Doar Domnu fi-va înălțat.


Domnul a glăsuit apoi: „Fetele care sunt la voi – Fiice al Sionului – În mijlocul poporului Umblă cu gâturile-ntinse, Mândre și cu priviri aprinse De pofte. Iată că pășesc Mărunt și că își zornăiesc Verigile de la picior. De-aceea, creștetele lor,


Înfățișarea fețelor Stă mărturie-n contra lor Și precum Sodomiții – iată – Nelegiuirea le e dată Pe față, căci nu se sfiesc, Iar s-o ascundă, nu voiesc. Vai, e de sufletele-acele, Căci pregătesc doar lucruri rele!


Dar să luați seama, căci iată Ce se întâmplă, de cumva, Mă va ucide cineva: Cetatea voastră, dar și voi, Drept vinovați veți fi apoi, Căci sângele mi l-ați vărsat, Iar el este nevinovat, Pentru că Domnul m-a trimis Ca să vă spun tot ce v-am zis!”


Nu Dumnezeu vă este Tată, Ci diavolul, pentru că, iată, Că voi, cu toții, vă siliți, Ca poftele, să-i împliniți. El, ucigaș, s-a arătat, De la-nceput și nu a stat În adevăr, fiindcă-n el Nu este adevăr, defel. Întotdeauna, când mințește, Din ale sale doar, vorbește. În acest fel, ni se arată Că este al minciunii tată.


Pentru a nu se fi vărsat Sânge de om nevinovat, În țara pe cari Dumnezeu Ți-o dă s-o stăpânești, mereu; Să nu fii vinovat găsit, Pentru omorul săvârșit.


„Întotdeauna, blestemat, Va fi cel care-a cutezat Ca sângele neprihănit Să-l verse, pentr-un dar primit!” Prin „Amin!”, întregul popor Va întări cuvântul lor.


La fel și voi, tinerilor, Supuși să fiți bătrânilor, Și-n legături, voiesc să fiți, Doar cu smerenie-mpodobiți. Căci împotrivă-i Dumnezeu, La toți cei mândri, dar mereu, Celor smeriți, El le dă har.


Afară-s numai vrăjitori, Câini, ucigași, închinători La idoli, precum și curvari, Alăturea de toți cei cari Iubesc minciuna și se-adună, Ca să trăiască în minciună!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa